Tradiții maghiare în Săptămâna Mare

În preajma marilor sărbători, Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin și-a făcut un frumos obicei în a prezenta semnificațiile obiceiurilor legate de lumea satului. De această dată, cei din cadrul muzeului reghinean s-au aplecat asupra câtorva tradiții maghiare din Săptămâna Mare prezentate de către muzeograful Kozma Jozsef.

Potrivit acestuia, Paștele este una dintre cele mai importante sărbători a comunității maghiare din Transilvania și a creștinătății. Importanța deosebită a acestei sărbători este subliniată și de perioada relativ lungă, de șapte săptămâni, a postului.

„Odată cu terminarea perioadei „fărșangului” – perioada de carnaval, începe perioada Postului Mare care are o durată de 40 de zile. În acest timp nu sunt organizate petreceri, nunți, oamenii nu consumă alimente din carne, își curăță cimitirele, gospodăriile își văruiesc casele și încearcă să se abțină de la certuri. Perioada de sărbători începe cu Duminica Floriilor. În comunitățile reformate din Transilvania, în această zi, este organizată confirmarea. Acest eveniment religios marchează intrarea (declararea) copiilor – a celor de 14 ani – în rândul adulților. După acest eveniment, tinerii pot lua Cina cea de Taină în ziua Paștelui. Cele mai importante și notabile obiceiuri pascale ale comunității maghiare din Transilvania sunt: sfințirea apei, a focului, a alimentelor, udatul și datul ouălor roșii. „Părți integrante ale obiceiurilor Pascale – în Sâmbăta Mare – la comunitățile romano-catolice sunt: sfințirea apei, a focului și a alimentelor. Potrivit credinței populare, prima persoană botezată în apa sfințită de Paști va fi norocoasă tot restul vieții, iar clădirile stropite cu aceeași apă vor fi scutite de dezastre – calamități naturale. Tot în această perioadă se obișnuia să se așeze un ou roșu în apa de baie pentru menținerea sănătății familiei. Jăraticul provenit de la focul sfințit este aruncat pe câmp pentru a feri roadele acestuia de grindină. Sfințirea alimentelor a devenit un obicei consacrat al comunității romano-catolice ce își are începutul încă din secolul al X-lea. Bunătățile preparate pentru sărbători – miel, ouă, cozonaci, vin – sunt așezate într-un coș de mirodenii și duse la slujba de dimineață din prima zi de Paști pentru sfințire. Cei care nu reușesc să-și ducă sau să-și trimită mirodeniile la sfințire, își așează coșul în fereastra casei în Sâmbăta Mare, seara, deoarece, conform credinței, în această noapte, îngerul Domnului vizitează fiecare gospodărie, și unde găsește mirodenii le sfințește și le binecuvântează”, spune muzeograful Kozma Jozsef.

În prezentarea sa, muzeograful reghinean prezintă câteva obiceiuri specifice anumitor zone din județul Mureș.

„Există și în zilele noastre pe Valea Nirajului, Valea Mureșului, Valea Târnavei, Ținutul Sării – Sovata, Praid, Corund – obiceiul împodobirii porților cu cetini de brazi sau crengi verzi. Creanga înverzită, cetina verde, reprezintă și este simbolul renașterii, a învierii, a vieții eterne. Pe Valea Mureșului Superior de Duminica Floriilor flăcăii împodobesc porțile acelor gospodării unde locuiește o fată. În trecut aceste ramuri erau puse de către flăcăi pe porțile gospodăriilor în semn de dragoste față de fata care locuia la acea casă. Cu timpul a devenit o practică generală plasarea ramurilor împodobite cu panglici pe porțile fetelor doar în ziua Paștelui. De asemenea, obiceiul udatului care se desfășura în felul următor: fetele erau udate în a doua zi de Paști cu o găleată de apă, sau erau duse la fântână și aruncate în adăpătoare. Conform tradiției udatul nu putea fi efectuat decât cu apă neînceptută. În zilele noastre acest obicei – udatul cu apă – este marginalizat, băieții, flăcăii pornesc la udat în a doua zi de Paști cu parfum”, afirmă Kozma Jozsef.

(Redacția)