Papa Francisc, mesaj către credincioși: ”Crucea lui Cristos este semnul speranței care nu dezamăgește”

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Deja cufundați în climatul spiritual al Săptămânii Sfinte, suntem în ajunul Triduum-ului pascal. De mâine până duminică vom trăi zilele centrale al anului liturgic, celebrând misterul Pătimirii, Morții și Învierii Domnului. Și acest mister îl trăim de fiecare dată când celebrăm Euharistia. Când noi mergem la Liturghie, nu mergem numai să ne rugăm, nu: mergem ca să reînnoim, să-l facem din nou, acest mister, misterul pascal. Acest lucru este important să nu-l uităm. Este ca și cum noi am merge la Calvar – este același lucru – pentru a reînnoi, pentru a face din nou misterul pascal.

În seara de Joia Sfântă, intrând în Triduum-ul pascal, vom retrăi Liturghia care se numește in Coena Domini, adică Liturghia în care se comemorează Ultima Cină, ceea ce s-a întâmplat acolo, în acel moment. Este seara în care Cristos a lăsat discipolilor săi testamentul iubirii sale în Euharistie, dar nu ca amintire, ci ca memorial, ca prezență perenă a sa.

De fiecare dată când se celebrează Euharistia, așa cum am spus la început, se reînnoiește acest mister al răscumpărării. În acest sacrament, Isus a înlocuit victima de jertfă – mielul pascal – cu sine însuși: Trupul său și Sângele său ne dăruiesc mântuirea de sclavia păcatului și a morții. Mântuirea de orice sclavie este acolo. Este seara în care el ne cere să ne iubim devenind servitori unii altora, așa cum a făcut el spălând picioarele discipolilor. Un gest care anticipă jertfa sângeroasă de pe cruce. Și de fapt Învățătorul și Domnul va muri ziua următoare pentru a face curate nu picioarele, ci inimile și întreaga viață a discipolilor săi. A fost o jertfă de slujire a noastră a tuturor, deoarece cu acea slujire a jertfei sale ne-a răscumpărat pe toți.

Vinerea Sfântă este zi de pocăință, de post și de rugăciune. Prin textele din Sfânta Scriptură și rugăciunile liturgice, vom fi parcă adunați pe Calvar pentru a comemora Pătimirea și Moartea răscumpărătoare a lui Isus Cristos. În intensitatea ritului acțiunii liturgice ne va fi prezentat Răstignitul pentru a-l adora. Adorând crucea, vom retrăi drumul Mielului nevinovat jertfit pentru mântuirea noastră. Vom purta în minte și în inimă suferințele bolnavilor, ale săracilor, ale rebutaților din această lume; vom aminti „mieii jertfiți” victime nevinovate ale războaielor, ale dictaturilor, ale violențelor zilnice, ale avorturilor… În fața imaginii Dumnezeului răstignit vom purta, în rugăciune, pe mulții, prea mulții răstigniți de astăzi, care numai de la el pot primi întărirea și sensul pătimirii lor. Și astăzi sunt atâția: să nu-i uităm pe răstigniții de astăzi, care sunt imaginea Răstignitului Isus, și în ei este Isus.

De când Isus a luat asupra sa rănile omenirii și însăși moartea, iubirea lui Dumnezeu a irigat aceste deșerturi ale noastre, a luminat acest întuneric al nostru. Pentru că lumea este în întuneric. Să facem o listă a tuturor războaielor care se duc în acest moment; a tuturor copiilor care mor de foame; a copiilor care nu au educație; a popoarelor întregi distruse de războaie, de terorism. A atâtor, atâtor oameni care pentru a se simți un pic mai bine au nevoie de droguri, de industria drogurilor care ucid… Este o calamitate, este un deșert! Există mici „insule” ale poporului lui Dumnezeu, fie creștin, fie de orice altă credință, care păstrează în inimă voința de a fi mai buni. Dar să ne spunem realitatea: în acest Calvar de moarte, Isus este cel care suferă în discipolii săi. În timpul activității sale publice, Fiul lui Dumnezeu a semănat cu mâini pline viață, vindecând, iertând, înviind… Acum, în ora jertfei supreme pe cruce, duce la împlinire opera încredințată lui de Tatăl: intră în abisul suferinței, intră în acele calamități din această lume, pentru a răscumpăra și a transforma. Precum și pentru a elibera pe fiecare dintre noi de puterea întunericului, de mândrie, de rezistența de a fi iubiți de Dumnezeu. Și asta, numai iubirea lui Dumnezeu poate s-o facă. De rănile lui am fost vindecați (cf. 1Pt 2,24), spune apostolul Petru, de moartea lui am fost renăscuți, noi toți. Și grație lui, abandonat pe cruce, nimeni niciodată nu mai este singur în întunericul morții. Niciodată, el este mereu alături: trebuie doar să deschidă inima și să se lase privit de el.

Sâmbăta Sfântă este ziua tăcerii: o mare tăcere este pe tot pământul; o tăcere trăită în plâns și în dezorientare de primii discipoli, tulburați de moartea rușinoasă a lui Isus. În timp ce cuvântul tace, în timp ce viața este în mormânt, cei care au sperat în el sunt puși la grea încercare, se simt orfani, probabil orfani și de Dumnezeu. Această sâmbătă este și ziua Mariei: și ea o trăiește în plâns, însă inima sa este plină de credință, plină de speranță, plină de iubire. Mama lui Isus l-a urmat pe Fiul de-a lungul căii dureroase și a rămas la picioarele crucii, cu suflet străpuns. Însă atunci când totul pare terminat, ea veghează, veghează în așteptare păstrând speranța în promisiunea lui Dumnezeu care învie pe cei morți. astfel, în ora cea mai întunecată a lumii, a devenit Mamă a celor care cred, Mamă a Bisericii și semn de speranță. Mărturia sa și mijlocirea sa ne susțin atunci când povara crucii devine prea grea pentru fiecare dintre noi.

În întunericul Sâmbetei Sfinte vor erupe bucuria și lumina cu riturile din Veghea pascală și, seara târziu, cântul de sărbătoare Aleluia. Va fi întâlnirea în credință cu Cristos înviat și bucuria pascală se va prelungi pentru toate cele cincizeci de zile care vor urma, până la venirea Duhului Sfânt. Cel care a fost răstignit a înviat! Toate întrebările și incertitudinile, ezitările și fricile sunt alungate de această revelație. Cel Înviat ne dă certitudinea că binele triumfă mereu asupra răului, că viața învinge mereu moartea și sfârșitul nostru nu înseamnă a coborî tot mai în jos, din tristețe în tristețe, ci a urca sus. Cel Înviat este confirmarea că Isus are dreptate în toate: în a ne promite viața dincolo de moarte și iertarea dincolo de păcate. Discipolii se îndoiau, nu credeau. Prima care a crezut și a văzut a fost Maria Magdalena, a fost apostola învierii care a mers să relateze că l-a văzut pe Isus, care o chemase pe nume. Și după aceea, toți discipolii l-au văzut. Însă, eu aș vrea să mă opresc asupra acestui lucru: paznicii, soldații, care erau la mormânt pentru a nu lăsa ca să vină discipolii și să ia trupul, l-au văzut: l-au văzut viu și înviat. Dușmanii l-au văzut și apoi s-au prefăcut că nu l-au văzut. De ce? Pentru că au fost plătiți. Aici este adevăratul mister a ceea ce Isus a spus odată: „Există doi stăpâni în lume, doi, nu mai mulți: doi. Dumnezeu și banul. Cine slujește banul este împotriva lui Dumnezeu”. Și aici banul este cel care a schimbat realitatea. Au văzut uimirea învierii, dar au fost plătiți pentru a tăcea. Să ne gândim la multele dăți când bărbați și femei au fost plătiți pentru a nu recunoaște în practică învierea lui Cristos și nu au făcut ceea ce Cristos ne-a cerut să face, fiind creștini.

Iubiți frați și surori, și anul acesta vom trăi celebrările pascale în contextul pandemiei. În atâtea situații de suferință, în special când cei care le îndură sunt persoane, familii și populații deja încercate de sărăcie, calamități sau conflicte, Crucea lui Cristos este ca un far care indică portul navelor aflate încă în larg pe marea în furtună. Crucea lui Cristos este semnul speranței care nu dezamăgește; și ne spune că nici măcar o lacrimă, nici măcar un geamăt nu se pierd în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Să-i cerem Domnului ca să ne dea harul de a-l sluji și de a-l recunoaște și să nu ne lăsăm plătiți pentru a-l uita.

Papa Francisc
Miercuri, 31 martie 2021

Traducător: pr. Mihai Pătrașcu