Home / Sport / „Medicinistele” reușesc evitarea ultimului loc

„Medicinistele” reușesc evitarea ultimului loc

Seria negativă, întreruptă în ultima partidă

Echipa feminină de volei CSU Medicina CNUE Târgu Mureș a întrerupt seria de 18 înfrângeri consecutive, patru dintre acestea în urma neparticipării la două dintre turneele din tur. Mureșencele au învins în ultima etapă a sezonului regulat, ultima disputată în cadrul turneului 6 a returului în sala Rapid din București, 3-1 cu „U” NTT Data Cluj. Cu această victorie echipa tehnicianului Predrag Zukovic a pasat ultimul loc în clasament formației clujene, cel puțin până la disputarea celor două turnee pentru locurile 9-12, turnee a câte 3 etape care ar urma să se dispute pe terenurile primelor două clasate din fiecare grupă valorică.

În turneul din Capitală primele două adversare erau gazdele de la Rapid și CSM Lugoj, ambele aspirante la un loc în grupa valorică superioară. Rapidistele aveau de recuperat în lupta pentru locurile 5-8 4 puncte față de CSU Belor Galați. Au reușit acest lucru învingând în trei seturi mai întâi echipa mureșeană, seturi încheiate la 15, 16 și 21 și pe clujence, după care au cedat în set decisiv cu lugojencele, obținând un punct. De cealaltă parte, în turneul disputat la Bacău gălățencele au reușit doar câte un punct în două înfrângeri cu set decisiv și au coborât astfel în grupa 9-12.

Grupe și ierarhii stabilite în ultima rundă

În a doua etapă a turneului din Capitală „medicinistele” au cedat ușor în fața echipei din Lugoj, 19-25, 20-25, 17-25, dar bănățencele au rămas în grupa 5-8. Ele aveau de recuperat în lupta pentru accederea în grupa 1-4 8 puncte față de CS Medgidia, dar formația dobrogeană reușise o victorie de 3 puncte în fața piteștencelor de la FC Argeș, echipă care va face parte din grupa 9-12.

După ce Rapid obținuse punctul necesar pentru a evita turneul play-out, jocul din ultima etapă era cel care stabilea ordinea ultimelor două clasate. CSU Medicina avea 6 puncte, din două victorii în primele trei etape, una cu 3-1 și alta cu 3-2, plus un punct obținut după eșecul în set decisiv tocmai în ultima etapă din tur, cu adversara directă. De cealaltă parte, „U” NTT Data avea trei victorii, toate cu 3-2, deci tot un total de 6 puncte. În turul disputat la Lugoj mureșencele cedaseră în fața echipei de pe Someș la limită primul set, au câștigat apoi un set maraton (29-27), detașat pe al treilea (25-14), dar s-au relaxat prematur și au pierdut setul 4 la 16 și decisivul cu 12-15. Mai concentrate, mureșencele au început foarte bine jocul și s-au desprins la 5-0. Revenirea clujencelor până la 6-5 a tras semnalul de alarmă și după un time-out mureșencele au apăsat din nou pe accelerație. S-au desprins la 14-8 și au încheiat fără emoții setul, la 14. Concentrarea s-a păstrat până spre finalul setului secund, dar de la 24-17 a fost nevoie de cinci mingi de set pentru a-și asigura un punct. Revenirea clujencelor părea iminentă după un set dominat clar și încheiat la 15. Cedarea încă unui set ar fi dus la o nouă egalitate de puncte și disputarea setului decisiv. Nu a mai fost cazul, deoarece formația mureșeană s-a dovedit mai motivată, s-a impus la 19 și și-a adjudecat toate cele 3 puncte.

Predrag Zucovic a început jocul cu sextetul Sara Pavlovic, Paige Alsten, Milica Jovanovic, Andreea Mitrovic, Florina Murariu, Raisa Ioan, cu Brittany Witt libero, iar celelalte componente au fost Laura Simoniia, Jelena Cvijovic, Gulay Gerceg, Iarina Axinte și Karina Murariu libero.

La cele două turnee a câte trei etape echipele merg cu punctele obținute până în prezent, iar situația în grupa 9-12 este următoarea: CSU Belor Galați 27 puncte, FC Argeș Pitești 14, CSU Medicina 9, U NTT Data Cluj 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Veste proastă pentru fanii Roxanei Nemeș

Aventura solistei târgumureșene Roxana Nemeș la ”Survivor România”, emisiune difuzată de postul de televiziune Kanal …