Generația elevilor de sacrificiu, exemplu pentru tinerii mureșeni

Cea mai frumoasă etapă din viața tinerilor este sfârșitul clasei a XII-a, moment în care toți elevii, viitori absolvenți de liceu, își amintesc cu drag de toate momentele frumoase petrecute împreună cu colegii și profesorii, de orele de la care au chiulit împreună, de câte o notă mică, de câteva certuri si discuții care au avut rolul lor, rol pe care atunci mulți nu îl înțelegeau, însă toate acestea au dus la maturizare și creștere. Urmează examenul maturității, Bacalaureatul, care îi conduce către statutul de studenți. Din nou, primul an de facultate este cel mai frumos. Începi o viață nouă, departe de familie, formând astfel anturaje noi, prieteni noi și trăiri noi.

De toate aceste trăiri, cei care au absolvit liceul în 2020, nu au putut avea parte din cauza pandemiei care ne-a îngrădit libertatea și ne-a ținut departe de tot ceea ce cândva… însemna normalitatea. Astfel, am luat legătura cu un grup de foști elevi, actuali studenți în anul 1 din județul Mureș, care au răspuns afirmativ unei provocări. Le-am adresat două întrebări, care vizează efortul depus de ei în toată acea perioadă.

Reporter: Cum ai reușit să înveți pentru examenul de bacalaureat și pentru admitere în perioada în care am stat cu toții în casă, făcând orele online, neputând să înveți așa cum era firesc, la școală, punând întrebări atunci când era cazul?

Andrei Ungur: Legat de examenul de Bacalaureat, eu cel puțin, am reușit să învăț mult mai bine față de cum învățam la școală, pentru că m-am întâlnit și cu câțiva colegi de clasă într-un anumit loc și am învățat împreună, ne-am expus părerile unul altuia și dintr- o gamă largă de păreri, am reușit să scoatem anumite idei care să ducă la o notă onorabilă zic eu. Nu am simțit faptul că făceam  școala online, pentru mine a fost oarecum la fel fiindcă, m-am întâlnit cu colegii și am putut să învăț cu ei.

„Nu mi se pare facultate ceea ce facem noi”

Rep.: Nu a fost o perioadă ușoară. Clasa a XII-a și primul an de facultate sunt cele mai frumoase din viața unui tânăr. Sunt momentele pe care toți le așteptam cu sufletul la gură. Cum ai simțit și cum ai acceptat aceste momente?

Andrei Ungur: Într-adevăr, pot să spun că încă din clasa a IX-a am așteptat clasa a XII-a pentru așa zisul banchet, pentrucă toată lumea asta așteaptă defapt. Ne-a fost luat acest vis după care am tânjit, mai ales după atâția ani de muncă, de învățat, dar nu mă pot plânge neapărat de luccrul acesta, pentru că dacă Dumnezeu ia de undeva, o să pună în altă parte, altceva și va ieși bine până la urmă. Legat de facultate… pot să zic că nici nu simt facultatea. Nu îmi cunosc colegii, iar cu profesorii tangența e aproape 0. Până în momentul de față, nu pot să zic că sunt la facultate, dar încerc să mă adaptez condițiilor. Mă repet, nu mi se pare facultate ceea ce facem noi. Sper să se redreseze situația și să ajungem să trăim normal, să ajungem cineva.

Pe lângă acest student, am mai luat legătura și cu alți tineri cărora le-am adresat aceleași întrebări.

Marius Raț: Legat de liceu și de examene, pot spune că a trebuit să depun un efort cel puțin dublu față de perioada în care se țineau orele fizic. Cât despre acele momente frumoase pe care le-am așteptat atâția ani… sincer, a fost puțin dezamăgitor la început, însă, treptat, m-am obișnuit cu ideea, neavând altă opțiune.

Andrada Țurca: Învățatul în perioada pandemiei, pentru mine a fost greu, dar au fost momente în care mi-a plăcut că este așa. Partea cea mai grea a fost că învățam singură, deoarece a lipsit puțin motivația. Nu e același lucru când înveți la școală, împreună cu colegii, cu profesori la care poți apela fără probleme pentru o nelămurire și care îți pot răspunde cu exemple fizice, sau atunci când înveți online. Online nu se putea realiza acest lucru și nu era aceeași legătura elev-profesor. Partea cea mai ușoară din învățatul online, a fost că îmi puteam menaja timpul cum am dorit eu, fără un program strict, dar acest lucru vine cu dezavantajele lui și duce la lipsa  motivației pentru viitorul nostru. În online eram doar eu cu mine, însă, adevărul este că dacă vrei să înveți, înveți oriunde. Lipsa momentelor de la sfârșit de clasa a XII-a și primul an de facultate, au fost cele mai grele pentru mine. Mi-a părut rău că nu am avut parte de ultimele momente împreună cu colegii de clasă, de ultimele amintiri care îți rămân mereu în minte. Începutul primului an de facultate a fost trist, deoarece plăcerea oricărui student este primul an, prima festivitate, întâlnirea cu colegii și cunoașterea orașului în care îți petreci următorii ani. Generația noastră nu a avut parte de aceste momente, dar totuși am acceptat aceste lucruri, cu greu, dar a fost nevoie să o fac cu speranța că în viitor va fi mai bine.

„Am încercat să mă organizez singură și să devin propriul profesor”

Cristina Milășan: Deși în perioada pandemică era necesar să desfășurăm orele online, acestea nu aveau loc, dar și dacă aveau, se susțineau o dată pe săptămână, ceea ce, nu m-a ajutat cu aproape nimic pentru a învăța. Am încercat să mă organizez singură, să devin propriul profesor. Pentru Bacalaureat mi-a fost usor să învăț, deoarece la limba și literatura română aveam deja eseurile, acestea trebuiau doar învățate. La istorie… la fel, iar la logică, am învățat cu ajutorul unui profesor de pe Youtube, dar și cu ajutorul a două prietene, cu care țineam legătura zilnic, iar orice problemă întâmpinam, apelam repede la ajutorul lor. În legătură cu admiterea, aceasta s-a bazat pe media de la bacalaureat, așa că eu nu am fost nevoită să învăț pentru admitere. Pentru noi anii de liceu s-au terminat brusc, fără banchet, fără cursul festiv pe care îl admiram an de an. Nu am reușit să îmi iau rămas bun de la colegii mei așa cum se cuvine, doar printr-o întâlnire pe Zoom, pe care nu am simțit-o cu aceleași emoții pe care, probabil, le-aș fi avut dacă eram fizic, în sala de clasă. Dar am acceptat și am reusșit să înțeleg că totul s-a întâmplat cu un scop. Legat de primul an de facultate, la fel ca și banchetul și cursul festiv, pentru mine a fost inexistent. Nu am reușit să trăiesc viața de boboc, să simt cu adevărat ce însemnă studenția, iar pe colegi îi pot vedea doar prin poza de pe platforma unde ținem cursurile. A fost și este greu, dar stilul acesta de viață îl avem de un an și am reușit să mă obișnuiesc cu el.

Diana CĂRBUREAN