Home / Slider / Zeci de animale arse de vii într-un incendiu, în Daneș

Zeci de animale arse de vii într-un incendiu, în Daneș

Distribuie

Marți dimineață, în jurul orei 5.00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu anexe gospodărești în localitatea Daneș.

”Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, pompierii din cadrul SVSU Daneș și un cetățean din localitate cu o cisternă cu apă (vidanjă), odată ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că este vorba despre un incendiu care se manifestă cu flacără deschisă la trei anexe gospodărești (un garaj, o bucătărie de vară și un grajd) de aproximativ 150 – 200 de metri pătrați. Au fost salvați 4 porci, dar din nefericire în interior se mai aflau 4 oi cu 4 miei și 30 de păsări (găini) care nu au mai putut fi salvate. Cauza probabilă a fost scurtcircuit electric, mai exact a fost vorba despre un bec de încalzire la găini care a fost uitat aprins și nesupravegheat”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Furt dintr-un magazin din Târgu Mureș. Suspectul, prins de jandarmi în câteva minute

Distribuie Un bărbat a fost prins de jandarmii mureșeni la scurt timp după ce a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.