VIDEO, FOTO: Moara și vâltoarea, zestrea gospodăriei lui Dumitru Suceava

Valea Gurghiului este un loc unde tradițiile se împletesc armonios cu peisajul mirific și hărnicia oamenilor. Pașii ne-au purtat zilelele trecute prin Ibănești Sat și așa am poposit la numărul 251, mai exact la gospodăria lui Dumitru Suceava. Mare ne-a fost surprinderea să găsim aici un adevărat muzeu viu, un adevărat punct de referință al satului de odinioară, dacă e să ne luăm după vremurile trecute care spun că aici funcționa atât moara, un cazan de țuică, o presă de ulei, cât și vâltoarea satului.

Moara, zestrea familiei Suceava

Timpul a trecut peste bătrâna moară care a funcționat grație apei Gurghiului, fără a fi scoasă total din peisaj grație celor din familia Suceava care s-au îngrijit de ea de-a lungul vremurilor.

„Povestea acestei mori e una destul de veche, din moși strămoși aș putea spune. Exista un act care atesta faptul că moara este din 1826. La început moara a funcționat pe apă, asta până în 1970. Atunci au venit inundațiile după care am refăcut moara pe apă. Așa a funcționat până în 1982 când moara a început să funcționeze pe curent. Dorința mea este să o recondiționez, să o pui înapoi să funcționeze pe apă”, a declarat Dumitru Suceava.

Moara era una vestită în zonă, oameni de la zeci de kilometri depărtare veneau cu grânele la măcinat, spune Dumitru Suceava.

„Toată valea Gurghiului venea la această moară, una extrem de renumită prin aceste părți. Veneau aici oameni de pe satele de pe vale dar și din Beica, Chiher, din cele două Urisie. La 3 dimineața îi vedeai cum apar cu căruța. Erau mori și prin alte părți, dar cererea era una foarte mare din cauză că toată lumea își lucra pământul. Cât de puțin teren avea omul dar pe care îl lucra cu sfințenie, iar cu ce obținea de pe urma muncii sale venea la moara din Ibănești Sat, asta și în condițiile în care fânețe erau foarte puține, doar pe vârful dealurilor și în zonele de munte, restul pământului, tot șesul Gurghiului era în totalitate arabil”, a povestit Dumitru Suceava.

De moara din Ibănești s-au ocupat cei din familia Suceava, printre care și tatăl lui Dumitru Suceava.

„Tot neamul Suceava s-a ocupat de această moară. Eu am preluat această ocupație de la tata, Dumitru Suceava ca și mine, fost contabil șef la IFET, aici la Isticeu. La venirea comunismului tata a spus clar și răspicat: nu pot să tai pâinea cu două tăișuri, somat fiind să de-a moara la stat. A cerut timp de răgaz, s-a consultat cu familia care nu a fost de accord. Așa se face că tata s-a lăsat de serviciu și s-a ocupat strict de moară”, a spus Dumitru Suceava.

Recondiționare după inundațiile din 1970

Inundațiile de la începutul deceniului 7 din secolul trecut au produs pagube însemnate morii din Ibănești, fapt pentru care a fost necesară recondiționarea acesteia, treabă deloc simplă, dar rezolvată cu succes de cei din familia Suceava.

„Era atunci un director la Apele Române un domn pe nume Valer Gabor fie iertat. În momentul în care a văzut roata de la moară cât era ea de mare, avea un diametru de 4 metri, i-a spus tatălui meu: asta va funcționa atunci când o să-mi văd eu ceafa. Vă dați seama, ditamai roata, toată cioplită numai din bardă, nu aveam noi utilaje modern de prelucrarea lemnului, fapt care a dus la neîncrederea directorului că roata poate fi pusă din nou în funcțiune. Asta până la un moment dat când tata a spus: haideți domnu director să vă arăt ce am lucrat și apoi puteți să vă vedeți ceafa”, a precizat Dumitru Suceava.

Interesante sunt și detaliile legate de piatra de moară folosită la măcinarea grânelor.

„Tata mergea la Ciceu Corabia în județul Bistrița Năsăud, sat renumit pentru cei care îmblânzeau piatra cum se spune, de unde lua piatră de moară. Mai lua și de la Reteag, tot în județul Bistrița, depinde unde găsea. Erau atunci meșteri cioplitori în piatră vestiți pentru lucrările lor. Avem și în prezent o astfel de piatră nou nouță care trebuie un pic pusă la punct. Și aici este o artă, să ști cum să o pui la punct. Când o reglezi de exemplu, cum vrei să iasă făina, mai măruntă, mai groasă, atunci ridici sau așezi piatra. E o tehnică aici pe care dacă nu o stăpânești nu ai cum să scoți făina. Doar eu știu cât mă mai punea tata să fac această treabă care nu era una deloc simplă. Era de lucru serios la moară, nu era că apeși pe un buton și gata, ai obținut făina și pace bună. Să nu mai vorbim de perioadele de iarnă când trebuia să dezghețăm doi kilometri de gârlă ca să poată să vină apa pentru moară”, a spus Dumitru Suceava.

Declinul

Moara a funcționat la o capacitate maximă până în 1991-1992, după care vremurile au început să se schimbe vizavi de morăritul clasic.

„Moara nu s-a oprit din cauză că nu mai era funcțională, vremurile au fost de așa natură încât moara nu mai trezea interes pentru oameni. Nu mai apelau la ea, mai repede își cumpărau cele necesare de la magazin sau își cumpărau făină din piață, plus că lumea a început să nu mai țină animale, ca atare nu mai lucrau pământul, cauze care au dus la situația în care moara de la Ibănești a început să-și piardă interesul care-l avea odinioară”, a declarat Dumitru Suceava.

Anul 2021 aduce vești bune pentru moara din Ibănești Sat.

„După revoluție, moara a fost mai mult de decor, deși ea este funcționabilă și în ziua de azi. Dacă pornești curentul, moara începe să funcționeze. Ocazional am mai folosit-o, mai mult pentru noi și cunoscuți. Ultima dată cred că am folosit-o în anul 2000 și de atunci nu am mai pornit-o deloc. Urmează în acest an să recondiționez moara, astfel ca ea să devină un obiectiv turistic, dat fiind faptul că e funcțională, plus că lângă se află și vâltoarea, plus tradiționalul cazan de țuică, un adevărat complex care poate fi valorificat și pus în valoare”, a subliniat Dumitru Suceava.

Vâltoarea, mașina de spălat ecologică

Pe lângă bătrâna moară, în gospodăria lui Dumitru Suceava ai ocazia să vezi cum funcționează o vâltoare. Sistemul nu este complicat: un butuc gros de 40 de centimetri este tăiat roată împrejur și scobit, în el sunt băgați răzlogi de aproximativ doi metri înălțime și este fixat apoi în pământ, cam la 70-80 de centimetri. Apa vine pe un jgheab și cade pe marginea vâltorii, formând astfel un vârtej în care sunt aruncate preșurile. Debitul este reglat de un stăvilar, pus la capătul de sus al sursei de apă.

„Vâltoarea e precum o mașină de spălat ecologică. Ea datează de când e și moara, din cele mai vechi timpuri. De când s-a făcut moara s-au făcut toate, s-a făcut moara, s-a făcut piua, astea toate au mers o dată în aceiași apă. Fiecare avea scopul ei, când lucrai pe moară dădeai drumul la moară, la fel și în cazul la vâltoare sau la piuă”, a menționat Dumitru Suceava.

Cel mai bun lemn la o vâltoare este cel din fag, spune gazda noastră din Ibănești Sat, care ne-a explicat și mecanismul de funcționare al unei vâltori.

„Acesta este unul apparent destul de simplu. Apa vine prin cădere și astfel se învârte țolul, cerga, țesătură groasă de lână bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat. Nu e nevoie de detergenți sau ale chestii, Le-ai introdus în vâltoare după care îți ies curate ca urmare a inerției apei. De această vâltoare se folosea toată lumea, care cum veneau și spălau la vâltoare. Pe vremuri, se aduceau țoale inclusiv de pe câmpie, de la Cluj, Gherla. Sute de țoale se aduceau atunci la vâltoarea din Ibănești. Atât moara cât și vâltoarea sunt funcționabile, de aceea dorința mea este să le restaurez, să le pun la punct astfel ca ele să rămână ca și patrimoniu și generațiilor viitoare. Cine vine să le vadă să cunoască pe viu și mecanismul lor de funcționare”, a declarat Dumitru Suceava.

Presă de ulei

Înainte de revoluție, pe lângă moară, vâltoare și cazan de țuică, Dumitru Suceava mai deținea și o presă de ulei, materia primă fiind sâmburii de bostan.

„Era ceva extraordinar această presă, iar produsul obținut era extrem de apreciat. Se prăjeau sâmburii de bostan apoi se zdrobeau în ciocane cu coajă cu tot. Ce se obținea venea apoi frâmântat, exact ca la pâine. Rezulta un produs cald care era prăjit pe o plită de fontă. După ce era prăjită cum trebuie se punea într-un sac de pănură apoi se introducea în presă. Era un butuc de stejar, jgheabul unde curgea uleiul, iar cu presa presai. Trebuia ore întregi să presezi ca să curgă încet uleiul care se făcea numai dim sâmburi de bostan, un produs extraordinar de bun”, și-a încheiat povestea Dumitru Suceava.

Alin ZAHARIE