Bugetul Reghinului supus dezbaterii publice Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 416 Vizualizări

Bugetul Reghinului supus dezbaterii publice

Primăria municipiului Reghin a organizat vineri, 9 aprilie, la sediul instituției o dezbatere publică cu privire la proiectul de buget local pentru anul 2021. Au fost invitați reprezentanții comunității pentru a veni cu sugestii, idei, opinii legate de bugetul pe acest an, demers la care au răspuns prezent doar două persoane, respectiv foștii consilieri locali, Mihai Pădurean și Iulius Făgărășan. Din partea primăriei Reghin au fost prezenți primarul Márk Endre, viceprimarul Dragoș Pui, Mirela Rădoi, secretar și Angela Mariș, șef Serviciu Buget Contabilitate.

87.353.000 lei pentru investiții

Din materialul postat pe site-ul Primăriei Reghin, se specifică faptul că, la capitolul venituri, valoarea estimată a bugetului pentru acest an este 147.172.000 lei, din care 60.001.000 – secțiunea de funcționare și 87.171.000 – secțiunea de dezvoltare. În ce privește cheltuielile, bugetul estimat este de 147.354.000 lei, din care 60.001. 000 lei – secțiunea de funcționare și 87.353.000 lei – secțiunea de dezvoltare.

Din suma toată alocată investițiilor pentru acest an (87.353.000 lei) 86.763.000 lei reprezintă investiții pentru primăria Reghin: 1.895.000 lei de la bugetul de stat prin PNDL, 4.650.000 lei de la bugetul de stat pentru locuințe, 8.293.000 lei de la bugetul de stat pentru proiecte europene, 54.218.000 lei de la U.E. pentru proiecte europene, 17.707.000 lei (din venituri proprii ale bugetului local), la care se adaugă 28.000 lei – investiții pentru unitățile de învățământ (din venituri proprii ale bugetului local), 62.000 lei – cotizații la Asociații de dezvoltare intercomunitară (din venituri propria ale bugetului local), 30.000 lei – investiții pentru RAGCL Reghin (din venituri propria ale bugetului local), 470.000 lei- investiții pentru Spitalul „Dr. Eugen Nicoară” (din venituri propria ale bugetului local).

Fond de rezervă considerat prea mic

Printre propunerile venite din partea celor doi foști consilieri prezenți la dezbaterea publică s-a numărat efectivizarea aparatului administrativ precum și suplimentarea fondului de rezervă considerat ca având o valoare prea mica.

„Orice primărie funcționează precum o familie. Dacă viitorul e unul incert, întotdeauna mărești bugetul de rezerve. Ori, fondul de rezervă propus pentru acest an în buget este în valoare de 200.000 lei. La volumul de bani cât reprezintă bugetul primăriei Reghin această sumă este una extraordinar de mică. Ce se întâmplă în cazul unei calamități, cum o să poți să ajuți oamenii din oraș cu 200.000 lei?”, a precizat Iulius Făgărășan, fost consilier local.

Márk Endre: „Avem un buget destul de curajos”

Potrivit primarului municipiului Reghin, Márk Endre, dezbaterea publică organizată vineri a avut ca și scop definitivarea proiectului de buget ce urmează să fie suspus spre aprobare în ședința Consiliului Local Reghin de marți, 13 aprilie.

„Bugetul este finalizat în proporție de 99%, mai sunt mici modificări care mai pot apărea pe parcurs până la momentul în care acesta va fi supus spre aprobare în Consiliul Local Reghin. Eu spun că avem un buget destul de curajos, un buget concentrat pe investiții. Am avut în vedere alocarea cât mai multor sume spre acest capitol al investițiilor. Sper din toată inima ca până la finalul anului să și putem realiza aceste obiective. Sper că acest proiect de buget va trece în consiliul local. Spun asta deoarece am abut o dezbatere cu toți consilierii unde fiecare capitol a fost discutat. Din ce simt, am convingerea că acest buget va trece în cele din urmă”, ne-a declarat Márk Endre, primarul municipiului Reghin.

Mai bine doi decât niciunul

Legat de interesul scăzut pentru dezbaterea publică, primarul Márk Endre a precizat că acesta se încadrează în linia ultimilor ani în care prea puțini reghineni asistau la dezbaterea publică pe buget.

„Așa se întâmplă de obicei, eu nu am văzut multă lume la vreo astfel de dezbatere publică, ba au fost ani în care nu a venit nimeni. Acum măcar am avut doi cetățeni prezenți. Mă bucur când avem astfel de dezbateri din care avem și noi de învățat câte ceva, plus că auzim și alte păreri. Sunt optimist că putem duce acest proiect de buget până la capăt. Au fost propuneri pertinente venite din partea celor doi foști consilieri prezenți, acestea vor fi analizate cu atenție, și dacă sunt obiective vor fi luate în calcul. Proiectul de buget e astfel croit pe dezvoltare în care am pus o mare atenție sporită să nu risipim banul public După ce acest buget va fi votat de către Consiliul Local Reghin în cadrul ședinței de marți vom trece la treabă. Avem deja niște demersuri pentru contracte de consulanță, să putem elabora multe documente pentru a depune finanțări spre ministere și fonduri europene. De asemenea, vor începe șantierele în oraș. În aprilie dăm drumul la asfaltări, la investiția la Stadionul „Metalul” după care urmează Hala Agroalimentară, Cinematograful „Patria” și altele, a precizat primarul Márk Endre.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE