Home / Stiri nationale / Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor marcată la Muzeul Național Cotroceni

Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor marcată la Muzeul Național Cotroceni

Reprezentanții Muzeului Naţional Cotroceni, situat în Palatul Cotroceni din București, au marcat Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, sărbătorită prin decizia Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, în fiecare an, în 18 aprilie, prin lansarea în mediul online a expoziției „Ferdinand și Maria, un destin comun: România Mare”.

Expoziția va putea fi vizionată pe pagina web a Muzeului Național Cotroceni, www.muzeulcotroceni.ro, în perioada 18 aprilie – 15 mai, pe pagina de facebook a Muzeului Național Cotroceni, dar și într-o selecție prezentată pe pagina oficială a Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor, www.icomos.org/en/home-wh.

Potrivit informațiilor oferite de către reprezentanții Muzeului Național Cotroceni, ,,în contextul aniversării a 30 de ani de existență ca spațiu memorial în peisajul cultural românesc, expoziția prezintă genealogiile familiilor Romanov, Saxa-Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, cu scopul de a familiariza publicul cu originea și gradele de rudenie ale personalităților înfățișate”.

Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tineri artiști români, precum: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris.

„Îmbinând într-o manieră accesibilă și creativă informațiile istorice cu viziunea personală a unor tineri artiști, proiectul expozițional parcurge fascinanta poveste a unor destine regale. Și prin acest demers, Muzeul Național Cotroceni face legătura între trecut și viitor, promovând istoria și personalitățile marcante ale acesteia, văzute prin ochii tinerilor artiști. Credem în puterea tinerei generații de creatori și a culturii vii ca liant și promotor al patrimoniului național peste timp” a precizat Liviu Jicman, director general al Muzeului Național Cotroceni.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Anunț important despre concursurile pentru posturile de directori de școli

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus, în urmă cu câteva zile, la Ploieşti, că îşi …