VIDEO: Mureșenii au pedalat pentru un scop bun Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 291 Vizualizări

VIDEO: Mureșenii au pedalat pentru un scop bun

Fundația Comunitară Mureș a organizat, în perioada 17-18 aprilie, la Târgu Mureș, a cincea ediție a evenimentului ,,Pedalează pentru un scop bun”. Evenimentul sportiv a avut un caracter caritabil și s-a concentrat în jurul mobilizării strângerii de fonduri pentru zece proiecte comunitare.

Pe durata evenimentului, au fost plasate 15 puncte de control prin oraș care trebuie bifate de către participanți. Aceștia au descărcat aplicația ,,Pedalează”, după care au ales scopul pentru care doresc să pedaleze. După alegerea scopului, participanții au achiziționat unul din pachetele de start, iar în ziua în care au ales să înceapă cursa au apăsat butonul ,,pedalează” care cronometrează progresul timp de 5 ore. În acest interval, participanții au mers de la un ,,checkpoint” la altul, au căutat și au scanat codul QR cu ajutorul aplicației. De asemenea, aceștia au dispus și de o hartă care i-a ajutat să se orienteze spre punctele de control.

Peste 350 de participanți

Hunor Imecs, manager de proiecte la fundația organizatoare, a precizat că în ciuda pandemiei, „Pedalează pentru un scop bun” a fost un real succes în comparație cu edițiile anterioare. Nu doar numărul de participanți a crescut, anul acesta înscriindu-se peste 350 de persoane, ci și sumele strânse au fost mai mari, fiind donați peste 16.000 de lei.

„Noi, de mai mulți ani, organizăm Critical Mass, o paradă a bicicliștilor. Înainte de pandemie am mai organizat un astfel de eveniment, numit „Pedalează pentru un scop bun”, dar împreună cu Marșul Bicicliștilor. Cum anul acesta nu am reușit să organizăm Marșul Biciliștilor, am decis să mutăm evenimentul în format online ca să nu ne întâlnim cu participanții, așa că am creat o aplicație. Toți cei care participă trebuie să viziteze 15 puncte din oraș în cadrul evenimentului. Mai mult, se poate dona pentru zece cauze diferite, de unde și numele „Pedalează pentru un scop bun”. Profilul fundației noastre este organizarea de evenimente pentru strângerea de fonduri pentru diferite proiecte din comunitate. ”Pedalează pentru un scop bun” se organizează de patru ani, de două ori pe an, deci suntem la a opta ediție. Anul acesta au fost peste 350 de participanți, iar anul trecut au fost 200. Până în acest moment (17 aprilie, ora 12.00 – n.r.) la ediția de anul acesta am ajuns deja la 16.000 de lei strânși din donațiile participanților, deci recordul de anul trecut va fi depășit. În general, media de vârstă a participanților este în jur de 35 de ani, familii cu copii. Ediția de anul acesta a fost un succes, chiar dacă am fost nevoiți să ne mutăm în online din cauza pandemiei”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, managerul de proiecte al Fundației Comunitare Mureș.

Bicicliști de toate vârstele

Un tată, împreună cu băiatul său care încă este prea mic pentru a pedala pe propria sa bicicletă, a declarat că evenimentul este bun nu doar pentru că se pot face donații în scopuri caritabile, ci reprezintă și un imbold pentru oameni să iasă cu bicicleta și să facă sport.

„Eu am participat în fiecare an, atât la Critical Mass, cât și la acest eveniment. În acest an am ales să donez către Yuppi Camp, la fel ca și anul trecut, dar am donat și către alte scopuri. Pentru noi pedalatul a devenit un mod de a scăpa de stresul orașului. Eu împreună cu fiul meu Bencze ieșim și cred că ar trebui să iasă și mai mulți oameni cu bicicleta. Acest eveniment ar trebui să fie un fel de „awareness” pentru cei care încă nu ies cu bicicleta, în special pentru sănătatea lor. Astăzi, până acum, am pedalat aproximativ 5 kilometri, dar scopul meu pentru acest an este să merg minim 3.000 de kilometri pe bicicletă”, a specificat Török Alpár.

Mara și Andreea, două tinere participante la eveniment, cu toate că au doar vârsta de 8 ani, au luat la pedalat provocarea organizatorilor evenimentului.

„Știm să mergem cu bicicleta de vreo trei-oatru ani. Am ales să participăm la eveniment pentru că ne place să ne dăm cu bicicleta, dar vrem să ajutăm și copii bolnavi de cancer”, au declarat cele două tinere competitoare.

Mai multe informații pot fi găsite pe website-ul: www.pedaleaza.org sau pe pagina de Facebook: ,,Fundația Comunitară Mureș”

Proiectele și organizațiile sprijinite prin intermediul proiectului:

– Centrul de zi al Asociației Down Mureș;

– Tabăra Philothea Klub pentru tineri;

– Rastel acoperit pentru Gimnaziul ”Bernady”;

– O grădină senzorială;

– Nu Mi-e Frică!;

– Remorcă specială pentru câinii Asociației Județene de Salvamont Mureș;

– Copii bolnavi de diabet ai Yuppi Camp;

– Tinerii bolnavi de diabet de la Proactiv Transilvania;

– Nu sună muzica!;

– Orașul ajută – acces la servicii de sănătate!

Laura NICA

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE