Home / Invatamant / VIDEO: Idee POL, preluată de UDMR Târgu Mureș

VIDEO: Idee POL, preluată de UDMR Târgu Mureș

Distribuie

Tamasi Zsolt, consilier local UDMR în Consiliul Local Târgu Mureș, a declarat joi, 22 aprilie, cu ocazia unei conferințe de presă, că aleșii locali ai ”Lalelei” au urmat inițiativa Partidului Oamenilor Liberi (POL) din anul 2019 care încerca deschiderea curților școlilor pentru toți copiii. Pentru a impulsiona conducerea unităților de învățământ să permită accesul liber în curtea școlii pe tot parcursul zilei, chiar și în afara orelor de curs se oferă anumite beneficii. De pildă, pentru unitățile de învățământ care iau decizia să își deschidă porțile,Municipalitatea va oferi supraveghere video. Mai mult, școlile care iau această decizie vor fi favorizate în momentul în care procură elemente de joacă care vor fi amplasate în curte.

„Acum este o problemă acută cu deschiderea curților școlilor. Trebuie să subliniem că  această inițiativă a fost formulată de Partidul Oamenilor Liberi, dar nu era funcțional pentru că era prea mare povară pe directori pentru a asigura acele materiale care sunt în curtea școlii, precum și integritatea lor. Astfel, noi din partea UDMR-ului am intervenit asupra acestui regulament și am introdus acele capitole prin care Municipiul poate să asigure pază. Dacă se deschid aceste școli, se va putea asigura supravegherea video a acestor curți de școli. Am introdus și acele motivații prin care acele școli care deschid curtea pentru copiii din cartier să fie favorizate în momentul în care se procură elemente de joacă și de sport pentru aceste curți. În momentul actual a fost o neînțelegere ciudată pentru că majoritatea școlilor au luat decizia în consiliul de administrație că nu vor să deschidă școlile și asta se datorează, consider eu, situației de pandemie și astfel vom promova că după ce se va ridica starea de alertă să revină școlile asupra acestor decizii deoarece chiar este nevoie să existe loc de joacă mai ales în acele zone unde în cartier singurul loc de joacă este curtea școlii. Sunt zone în oraș unde este nevoie de o asemenea situație”, a declarat Tamasi Zsolt.

Complexe de joacă ”made in Ungaria”

Conform consilierului local, Guvernul Ungariei a donat pentru județul Mureș 34 de complexe de joacă pentru copii destinate grădinițelor. Dintre acestea, 14 de astfel de locuri de joacă au ajuns în Târgu Mureș. 13 dintre unitățile de învățământ care le vor primi au deja toate avizele în ordine și, la ora actuală, se așteaptă găsirea unei firme care să se ocuă de instalarea spațiilor de joacă.

„Este spre finalizarea amplasarea elementelor de joacă la grădinițe. Trebuie să subliniem că din partea Guvernului Maghiar, în Transilvania. În județul Mureș au ajuns 34 de complexe de locuri de joacă, iar din acestea 14 au ajuns în Târgu Mureș. Însă, în mandatul trecut degeaba au ajuns în 2019 în Târgu Mureș și sunt depozitate. Nu au putut fi date în folosință pentru că nu  a existat acea voință de care era nevoie. Aici subliniez că aceste grădinițe sunt grădinițe mixte, și cu ciclu român-maghiar, dar și cu ciclu german. Pentru acești copii era nevoie să fie puse în folosință aceste spații de joacă. Astfel, de când am preluat mandatul, UDMR-ul a pus tot efortul ca să ajungem acolo ca acesta să fie amplasate. Momentan, din cele 14 incinte, la 13 dintre ele există toate autorizațiile. Acum urmează să fie găsit cel care va amplasa locurile de joacă și sper că în curând copiii se vor putea bucura de aceste spații”, a mai adăugat Tamasi Zsolt.

Alex PĂTRAȘCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferința de diseminare și promovare a Proiectului Correctional la Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie Penitenciarul Târgu Mureș a organizat joi, 28 martie, conferința de diseminare și promovare a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.