Harri Kiiski, CEO al companiei: “Azomureș nu este, în mod necesar, problema, dar poate fi parte a soluției”

28 aprilie 2021

Pasionat de chimie încă de la o vârstă fragedă și inspirat de tatăl său, finlandezul Harri Kiiski, directorul general companiei Azomureș, și-a construit o carieră globală în industria chimică și a adunat peste 34 de ani de experiență în acest sector provocator. În 2018 a acceptat o poziție de conducere în AZO și s-a relocat din Arabia Saudită la Târgu Mureș împreună cu soția sa care a avut un cuvânt de spus atunci când a decis să se reîntoarcă pe bătrânul continent. A adus în orașul de pe Mureș rigoarea nordică, dar și experiența globală a unui expat care a activat pe mai multe continente. Experiență concentrată în trei verbe: “A asculta, a discuta, a accepta”.

Într-un interviu inedit, care surprinde atât latura profesională, cât și pe cea personală, Harri Kiiski ne-a povestit despre primele impresii despre România, despre cum crede că se transformă țara noastră și se poate preface orașul nostru, despre Azomureș și viitorul companiei, despre provocările industriei în era Pactului Verde European și despre pasiunile sale, pentru a aminti doar câteva dintre subiectele atinse.

Reporter: Când ați știut că vă doriți o carieră în domeniul industriei chimice? Cum v-ați apropiat de acest domeniu?

Harri Kiiski, director general Azomureș: Aveam 7 ani când am știut că îmi doresc o carieră în domeniul chimiei, am fost influențat, probabil, și de faptul că tatăl meu era inginer chimist. Am continuat pe acest drum, am studiat la universitate chimia, iar după finalizarea serviciului militar am început să lucrez la o fabrică veche de fertilizanți din Finlanda – Kemira Growhow Oyj. Era în 1987, așa că astăzi am trecut de 34 de ani în această industrie. Mi-am luat și doctoratul în domeniul operării în siguranță a fabricilor de fertilizanți. Aceasta a fost călătoria. Am fost binecuvântat cu oportunități care mi-au permis să cresc profesional, am activat în domeniul dezvoltării de produs, dezvoltării de procese, siguranței proceselor, siguranței producției, administrării produselor, tehnologiei de fabricare. Am fost director de producție în Yara Global ceea ce a inclus supravegherea producției din Columbia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Italia, Brazilia, Franța, Rusia, Norvegia, Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia. În 2014 am plecat să lucrez în Arabia Saudită, iar după patru ani acolo am fost invitat să preiau o funcție de conducere în Azomureș. Am discutat la acel moment cu soția mea pentru a vedea ce părere are despre a ne muta în România, iar răspunsul ei a fost: De ce nu? Și astăzi suntem aici.

Rep.: Ați menționat că ați lucrat în Finlanda, pentru o companie multinațională, în Arabia Saudită, aveați multă experiență în întreaga lume, de ce România, ce v-a determinat să acceptați această poziție, de director operațional în Azomureș mai întâi?

Harri Kiiski: Cred că sunt câteva răspunsuri simple la aceste întrebări. Azomureș a fost întotdeauna în obiectivele mele potențiale, Azomureș este unul dintre cele mai mari situri de producție din Europa, ceea ce oferă o paletă largă de oportunități și posibilități, suntem pe locul 6 în Uniunea Europeană, cu o capacitate de producție de 1,6 milioane de tone pe care intenționăm să o majorăm până la 1,8 milioane de tone. Azomureș are un portofoliu respectabil din punctul de vedere al unui inginer sau al unui chimist, având producție de amoniac, de acid azotic, de fertilizanți NPK, nitrat de amoniu, uree.

După interviul de angajare, am dorit să văd fabrica înainte de a lua o decizie, am venit aici și ceea ce am vrut să văd mai întâi a fost perfomanța în domeniul protecției mediului și pe cea în domeniul securității, pentru că, dacă acestea două nu erau în regulă, nu aș fi acceptat postul. Apoi, m-a mai interesat unde se situa Azomureș din perspectivă internațională. După aceea, lucrurile au fost destul de clare și mi-am zis: Este o provocare interesantă, o accept. Bineînțeles, a contat și opinia soției mele, care a fost încântată să vină în România.

O călătorie în timp

Rep.: Care au fost primele dvs. impresii despre România?

Harri Kiiski: Prima impresie a fost că am călătorit în timp, în trecut. Este clar că, atunci când ajungi pentru prima dată în România, observi caii și căruțele, drumurile înguste, dar poate de aceea, ești “obligat” să te uiți în jur, conduci încet și ai mai mult timp să te bucuri de natură, de peisaje. Transilvania este frumoasă, foarte asemănătoare cu regiunea Toscana din Italia. Este un anumit farmec, o anumită eleganță chiar și în spatele unor ferestre care nu sunt vopsite de ceva timp. Dar știu că ceea ce vedem astăzi în România nu va mai fi la fel peste 5 ani deoarece bunăstarea oamenilor va crește, casele vor fi renovate, zugrăvite, lucrurile se vor schimba.

Rep.: Considerați că această transformare de care vorbiți va avea loc atât de repede?

Harri Kiiski: Da. Am avut această experiență când am fost în Lituania în 1998, unde aveam o fabrică mică de fertilizanți. Am fost acolo timp de 3 ani, în fiecare lună, și lună de lună am văzut că se dezvoltă. Călătorind spre fabrică observam că o casă era zugrăvită, apoi zece, apoi 100. Deoarece mergeam doar o dată pe lună, vedeam diferența, ceea ce poate localnicii nu observă că se întâmplă în jurul lor. Sunt aproape sigur că la fel se întâmplă și în România.

Rep.: Ați observat diferențe față de momentul în care ați venit și cel prezent?

Harri Kiiski: Cred că da. Primul mare semnal este autostrada de la Cluj la Târgu Mureș. Este o mare schimbare, chiar dacă zicem: “Lipsesc iarăși 10 km”, dar peste un an vor fi finalizați și aceia. Am văzut un mare centru comercial realizat, sunt restaurante foarte frumoase – Privo, Nivo, Petry, Chicago Steakhouse – și chiar unele mai mici, surprinzătoare, cu bucătărie asiatică, Thai, unde am servit unul dintre cele mai bune curry, comparabil cu cel din Malaezia. Deci văd schimbări. Cred că Târgu Mureșul, dacă sunt zugrăvite fațadele din centru și cu puțină atenție, va deveni un oraș frumos care atrage turiști, mai ales că municipiul are istorie, are clădiri edificate în stil arhitectural vienez. Cred că noi, ca cetățeni, rezidenți, municipalitatea, companiile pot face o mare schimbare.

AZO, parte a soluției

Rep.: Îmi amintesc că ați avut o întâlnire cu actualul primar al municipiului Târgu Mureș înainte de alegeri, ați mai discutat de atunci cu el, ați mai avut vreo întâlnire?

Harri Kiiski: Ne-am întâlnit cu primarul orașului la conferința de presă de lansare a broșurii pentru situații de urgență (n.a. 26 februarie a.c.) și apoi am mai avut o întâlnire la Azomureș. Cred că primarul a avut un program foarte încărcat, în primul rând să afle ce se întâmplă în Târgu Mureș, să își formeze echipa. Am avut o întâlnire și cu viceprimarii.

Ceea ce este important de înțeles este faptul că Azomureș nu este, în mod necesar, o problemă, dar poate fi parte a soluției. Acesta este mesajul pe care l-am transmis reprezentanților municipalității. Ne îndreptăm spre o Europă verde, iar Azomureș are foarte mult abur cald pe care îl putem observa iarna sub formă de vapori de apă. Aceștia pot dispărea aproape integral, dacă orașul dezvoltă un sistem de încălzire, iar noi furnizăm căldura, iar consumatorii casnici nu mai au nevoie de centrale termice individuale. Există elemente unde putem sprijini municipalitatea pentru a atinge obiectivele Pactului Verde European în viitor. Am discutat cu primarul și despre iazul batal și potențialul său, despre dezvoltarea acolo a unui parc fotovoltaic și cred că acestea sunt elemente importante în transformarea Târgu Mureșului într-un oraș verde.

Rep.: Ce proiecte intenționați să dezvoltați pentru reducerea emisiilor de carbon?

Harri Kiiski: Prima bornă pentru industria din Europa va fi anul 2030, iar până atunci trebuie să reducem gazele cu efect de seră până la 55%, raportat la nivelul din 1990. Azomureș va atinge acest obiectiv în 2025, este clar în planul nostru.

Producătorii de fertilizanți sunt pionieri în domeniu. În Europa, încă din 2015, industria noastră a redus, ca medie, deja cu 60% emisiile de carbon față de valoarea din 1990. Suntem puțin în urmă în Azomureș, dar vom atinge acest obiectiv până în 2025.

Am anunțat deja construcția unei centrale electrice utilizând vaporii de apă prin care vom reduce amprenta de carbon, modernizăm fabrica pentru a eficientiza consumul de energie și altele. Avem proiecte care vor necesita investiții de zeci de milioane de euro, dar ne angajăm să le realizăm.

Contribuim la Fondul de Tranziție Justă, cel mai important proiect în parteneriat public/privat ar putea fi sistemul centralizat de încălzire, probabil în Cristești și în Mureșeni.

Costurile pentru certificatele de emisii de carbon s-au cifrat anul trecut la 30 euro, acum sunt 45 de euro și se așteaptă ca în 2030 să crească până la 150 de euro. În lanțul total, noi integrăm în produsele noastre mai mult dioxid de carbon decât emitem în atmosferă, dar Pactul Verde nu privește întreg lanțul.

Rep.: Cât de deranjat sunteți de faptul că auziți tot mereu că Azomureș este un poluator, că poluează?

Harri Kiiski: În mentalitatea oamenilor care își amintesc cum arăta Azomureș în 1990 până în 2000, combinatul a fost ceva groaznic, acest lucru este clar. Când ai trăit 20 de ani într-un mediu poluat, nu este ușor să vezi ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani. Este multă emoție când vine vorba despre Azomureș și poate lumea nu a observat că este o schimbare.

Nu este deranjant, pentru că acest lucru îmi spune că trebuie să fim și mai deschiși, și mai transparenți, trebuie să discutăm cu oamenii, să arătăm că Azomureș este un cetățean bun. Avem peste 2.500 de angajați pe platformă, contribuim la bunăstarea Târgu Mureșului prin taxe, suntem parte a comunității. Avem o reputație nu tocmai bună și parțial e din vină noastră, pentru că acum 20 de ani nu eram foarte deschiși, iar oamenii se gândeau că suntem o cutie neagră și nimeni nu știa ce se întâmplă în ea, cu excepția că poluează și că este periculoasă.

Anul trecut am stabilit politica de comunicare, care este bazată pe transparență, chiar ne-am gândit să avem o zi a porților deschise și să avem tururi ghidate cu autobuzul prin fabrică, dar a venit pandemia. După pandemie vom deschide porțile. Această imagine publică depinde de noi și ne dorim să fim deschiși.

Nu doresc să mă justific, dar am încercat să fim mai deschiși și mai transparenți în ultimii ani.

O parte a acestei politici este broșura cu măsuri de siguranță pe care am distribuit-o în Târgu Mureș și în comunele limitrofe, vorbim de 67.000 de bucăți, un model pentru România după cum a spus dl Raed Arafat. Nu înseamnă că reprezentăm un pericol în creștere, ci că nivelul de conștientizare e nevoie să crească.

Rep.: Aminteați de Pactul Verde European și știm că vă place să călătoriți. Nu doar viitorul în industrie și în energie va fi electric, ci și viitorul în transport. Cum îl vedeți dvs.?

Harri Kiiski: Acesta va fi un aspect important și din punct de vedere al sănătății, traficul este unul dintre contributorii importanți la starea de sănătate a oamenilor. Calitatea aerului este proastă din cauza traficului în România. Târgumureșenii consideră că Azomureș influențează calitatea aerului, însă în realitate este o combinație de factori – praful de pe străzi, particulele care se află în emisiile de la centralele de apartament, traficul ș.a.m.d. Iar noi nu putem fi vinovați pentru întreaga Românie, putem fi considerați doar un contributor local la calitatea aerului. Deci, trecând la vehiculele electrice, calitatea aerului va fi mai bună. Dar calitatea aerului poate fi îmbunătățită prin scoaterea traficului din sate, orașe, de aceea avem nevoie de căi ferate, centuri ocolitoare ș.a.

Rep.: Care este mesajul dvs. pentru comunitate, pentru agribusiness, pentru România?

Harri Kiiski: Trebuie să aratăm că vom fi aici și în viitor. Un lucru care este, de asemenea, important ca mesaj este faptul că noi utilizăm resursele naturale românești, pentru a fabrica fertilizanți pentru fermierii români pentru a produce mâncare pentru români. Suntem parte a acestui lanț agri. Iar dacă Azomureș nu ar fi aici, fertilizanții ar trebui importați, ceea ce înseamnă că aceștia nu ar fi neapărat produși în mod sustenabil, să atingă obiectivele legate de emisiile de carbon și să fie în acord cu Pactul Verde European. Avem o călătorie în față și o vom face împreună cu fermierii. Vor fi întotdeauna opinii pozitive sau negative, dar aceasta e democrația.

De asemenea, consider că suntem patrioți. Cumpărăm gazul românesc și îi dăm plusvaloare, până la 1,6 miliarde de lei prin munca angajaților noștri.

Dacă nu am avea gazul românesc, ar trebui să îl importăm, ceea ar impacta asupra balanței comerciale, am crea în continuare plusvaloare, dar în bugetul României valoarea ar fi mai mică. Dacă nu am fi aici, atunci ar trebui importați fertilizanți în valoare de 1,6 miliarde de lei pentru fermieri. Acum întreaga valoare este creată în România și valoarea rămâne în România, prin taxe, prin locurile de muncă create, prin industria orizontală dezvoltată, prin proiectele de CSR sponsorizate.

A asculta, a discuta, a accepta

Rep.: Cum vă adaptați unei culturi diferite, ca expat, ce calități trebuie să ai pentru a te integra într-o cultură diferită, într-un loc diferit, la oameni diferiți, până la urmă totul e diferit?

Harri Kiiski: Este o întrebare foarte bună, noi, oamenii din Nordul continentului, suntem destul de disciplinați, ordonați, ne asemănăm cu germanii unde totul trebuie să fie în ordine, și venind în partea de sud a Europei, unde cultura e una latină, uneori sunt lucruri care intră în conflict cu felul în care ai fost educat, felul în care te-ai construit. Spre exemplu, dacă ai o întâlnire, ești obișnuit să ajungi cu 10 minute mai devreme, însă pentru latini este, probabil, în regulă să ajungă 10 minute mai târziu după ora fixată. În trecut, pentru că am lucrat în atâtea țări și am văzut atâtea diferite culturi, a trebuit să învăț elementele cheie care sunt: a asculta, a discuta, a accepta. În unele cazuri, lucrurile nu merg exact de la punctul A la punctul B, ci unii oameni vor merge puțin în stânga, alții – în dreapta, dar atâta timp cât ne atingem obiectivul, totul este în regulă.

Există diferențe chiar și în democrații, dacă compari cum funcționează Germania sau Italia, România sau Ungaria. Există mai multă disciplină în partea de Nord, prin structura lor. Dar, fiecare cultură își are bogăția sa. Ceea ce admir în România este faptul că familia este importantă, am văzut oameni care au grijă de părinții și bunicii lor, îmi amintește de copilăria mea. Însă am văzut societatea schimbându-se, generațiile de astăzi din Finlanda nu mai păstrează aceste legături familiale cum erau în trecut. Sper ca în România, această tradiție să se păstreze și în viitor. Este o provocare de a păstra această legătură pentru că mulți români sunt plecați în străinătate, iar părinții și bunicii lor sunt, probabil, tot aici. Acum se întorc în vacanțe acasă, însă nu știm ce se va întâmpla peste 10 ani.

Rep.: Sistemul finlandez de învățământ a fost și este un model pentru întreaga lume, cum percepeți sistemul românesc de educație și ce putem învăța din cel finlandez?

Harri Kiiski: Nu cunosc în detaliu sistemul educațional românesc, astfel că nu pot comenta cum este organizat. Ceea ce pot spune despre sistemul educațional finlandez este că în centrul său stă principiul: “Copiii sunt copii” și că trebuie lăsați să fie copii. Cursurile în Finlanda au o durată de 45 de minute, urmate de o pauză de 15-20 de minute, masa de prânz este servită pentru toți elevii, nu vii de acasă cu un pachețel de mâncare. Aceasta este o tradiție veche în sistemul educațional finlandez introdusă după Al Doilea Război Mondial de a oferi copiilor o masă caldă pe zi. Un alt aspect este că copiii trebuie să se joace, în special cei mici, iar multe cursuri conțin un element de joacă, distractiv, astfel încât să se bucure de timpul petrecut la școală. De asemenea, este de menționat faptul că elevii nu prea au teme de făcut. Iar acest lucru dă rezultate față de a le da tot mai multe teme de casă. În timp, când crești, vei descoperi că poți face aceeași sarcină în 6 ore, nu în 8 dacă este motivant și distractiv.

Există școli finlandeze în România, la Sibiu, în Cluj-Napoca, în București, există planuri de înființare a unei școli în Târgu Mureș. Școlile funcționează după curricula românească, însă așa cum mi-a spus consulul finlandez de la Sibiu, diferența se observă în motivație și bucuria elevilor, ceea ce duce la rezultate mai bune.  

Cred că nu poți face copy-paste după un sistem de învățământ într-o altă țară, însă elementele bune pot fi adaptate și dezvoltate, iar Ambasada Finlandeză este foarte activă pentru a da exemple și a împărtăși experiența finlandeză.

Rep.: Care sunt hobby-urile dvs. și cum ați reușit să vi le împliniți aici?  

Harri Kiiski: Relaxarea pentru mine înseamnă să merg în Finlanda, la casa noastră de vacanță  și să fiu în mijlocul naturii. Mă bucur mai ales de lunile iunie și iulie când nu avem asfințit și când soarele nu răsare la propriu. Este foarte frumos să te trezești la ora 4, iar păsările cântă. Multe păsări călătoresc spre nord pentru a-și petrece vara acolo și a avea pui și apoi fac drumul înapoi. Mă bucur de trilurile lor chiar dacă e cam zogomotos. Chiar am măsurat nivelul zgomotului și ajunge până la 85 decibeli. Deci, natura este aproape de inima mea.

În România îmi place să merg împreună cu soția mea prin pădure, pe câmpuri, să ne alăturăm grupurilor care urcă pe munte, ne place să vizităm satele săsești.

De aici s-ar putea spune că hobby-ul meu este Carpe diem, de a mă bucura de momentul prezent în natură.

Pandemia ne-a privat de hobby-urile noastre destul de mult, nu am fost în Finlanda de un an și 4 luni, ceea ce ne-a permis să călătorim în România vara trecută, să locuim în acele case vechi din satele săsești. Este, de altfel, visul soției mele de a avea o casă micuță, săsească, undeva, într-un sătuc și să experimentăm cum era să trăiești în vremurile de demult.

Rep.: Să înțelegem că pandemia nu v-a afectat chiar atât de mult timpul liber și viața în general?

Harri Kiiski: Nu, chiar deloc. Chiar dacă aș fi avut posibilitatea de a lucra de acasă, sunt căpitanul navei, iar căpitanul pleacă ultimul. Am rămas aici, la birou,  pentru că dacă aș fi stat acasă, ce le-aș fi explicat celor 2.500 de oameni care veneau aici în fiecare săptămână?

Ceea ce a fost provocator este că nu am ajuns în Finlanda, așa că nu mi-am văzut copiii de peste un an, iar ei nu au putut călători, astfel că pandemia a întrerupt relațiile de familie, dar nu m-a oprit să vizitez România, așa cum făceam și înainte.

Rep.: Intenționați să rămâneți în România?

Harri Kiiski: Este o întrebare bună. Am discutat cu soția mea despre acest lucru. În Finlanda, iernile sunt destul de aspre, cu temperaturi de -20, -30 de grade, iar aici, în România, clima ar fi foarte plăcută pentru perioada pensionării care va veni la un moment dat și luăm în considerare să locuim jumătate din an aici, iar jumătate de an în Finlanda.

Este o posibilitate de a rămâne în România atâta timp cât ne va permite vârsta și sănătatea.

Rep.: Pentru că sunteți primul finlandez pe care îl întâlnesc, am poate o întrebare care vi se va părea ciudată: seamănă finlandeza cu limba maghiară? Sunteți în Târgu Mureș și eram curioasă cum vi se pare când auziți vorbindu-se maghiară pe stradă.

Harri Kiiski: O poveste spune că finlandezii și maghiarii erau din același trib undeva în Siberia și că au fost niște neînțelegeri, iar o parte a plecat spre sud și s-au stabilit în Ungaria, iar cealaltă spre Vest, în Finlanda, Estonia. Nu avem nicio dovadă că cele două limbi se aseamănă, doar intonația este la fel. Dar nu avem niciun cuvânt care să fie similar. E puțin caraghios pentru că sunt numite limbi fino-ugrice.

Ni se întâmplă des, când merg pe stradă cu soția mea, să auzim vorbindu-se în spatele nostru maghiară și e aceeași intonație, ascultăm și ne întrebăm dacă e finlandeză sau maghiară? Și cred că maghiarii simt la fel.

Ce e diferit în limba finlandeză față de alte limbi europene este că nu avem prepoziții, ci post-poziții, cum e și în maghiară, și nu avem la fel genuri, ceea ce poate a determinat ca Finlanda să fie prima țară din lume care a acordat drepturi egale pentru femei și bărbați.

A consemnat Ligia VORO