Comunicat DGA: Un polițist mureșean a refuzat o mită de 500 de euro! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3916 Vizualizări

Comunicat DGA: Un polițist mureșean a refuzat o mită de 500 de euro!

Doi polițiști din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Mureș și Caraș- Severin au arătat că sunt integri și au denunțat la Direcția Generală Anticorupție intenția unor persoane de a le oferi mită, a anunțat joi, 29 aprilie, Biroul Informare și Relații Publice al Direcției Generale Anticorupție (DGA).

Potrivit sursei citate, în ambele situații polițiștii anticorupție ai DGA, sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet din cele două județe, au organizat acțiuni de prindere în flagrant, în urma cărora ambii cetățeni au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

”Astfel, miercuri, 28 aprilie 2021, ofițerii DGA – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au prins în flagrant un bărbat care a oferit drept mită unui agent de poliție din cadrul IPJ Mureș – Secția Rurală nr. 1 Gornești – Postul de Poliție Sângeorgiu de Mureș, suma de 500 de euro pentru a nu lua măsurile legale într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Agentul de poliție a formulat denunț la data de 21 aprilie 2021 în care sesiza faptul că persoana in cauză i-a promis o sumă de bani în scopul menționat. Ca urmare a audierilor efectuate de către procuror, față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, iar astăzi, Tribunalul Mureș a aprobat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se menționează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE