Proiect de promovare a celor care contribuie la ridicarea comunităţilor, iniţiat de producătorul de film Corneliu Ţepeluş Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 433 Vizualizări

Proiect de promovare a celor care contribuie la ridicarea comunităţilor, iniţiat de producătorul de film Corneliu Ţepeluş

Peste 150 de artişti, scriitori, antreprenori, preoţi şi alţi oameni de suflet au beneficiat de promovare în perioada pandemiei, în cadrul proiectului ‘Interviews for hope’, iniţiat de producătorul de film Corneliu Ţepeluş, prin care se urmăreşte popularizarea celor care contribuie la ridicarea comunităţilor din care fac parte.

‘După ce am făcut mai multe filme de promovare a României, am început un nou show de televiziune de tip Letterman, cu public, în Braşov, în care invitam străini care trăiau în România şi care făceau lucruri deosebite. Când a venit pandemia, am trecut în online şi am început acest proiect ‘Interviews for hope’ (Interviuri pentru speranţă), în care am vrut să promovez cât mai mulţi oameni care muncesc pentru a-şi ridica comunităţile, începând cu artişti, scriitori, antreprenori, preoţi, oameni de suflet. Am reuşit, într-un an, să fac peste 150 de interviuri cu personalităţi din toată ţara, de la personalităţi la oameni simpli, care fac ceva deosebit, mai ales pe partea de educaţie, socială, cultură. Acest proiect nu este doar unul de interviuri, este un proiect în care oamenii se pot promova, în plus de asta, este un loc în care se face şi partea de networking. Dorim să ajutăm şi din punct de vedere economic oamenii care fac parte din ‘Interviews for hope’. De exemplu, ajutăm pictorii să-şi vândă arta, scriitorii să poată să publice, antreprenorii să fie ajutaţi în a porni o afacere, plus pe educaţie, workshopuri etc. Am început acest proiect prin platformele Zoom sau Skype, iar acum este realizat împreună cu Televiziunea M9 din Târgu Mureş şi a ajuns un brand naţional’, a declarat, pentru www.agerpres.ro, producătorul de film Corneliu Ţepeluş.

Producătorul de film susţine că ‘Interviews for hope’ se doreşte a fi o comunitate de social business, o comunitate de idei, în care oamenii deosebiţi să fie ajutaţi să prospere, iar ei, la rândul lor, să crească şi să investească în comunitate.

‘În străinătate, pentru un om de afaceri este o onoare să investească în cultură şi în comunitatea din care face parte. Prin ‘Interviews for hope’ vrem să educăm oamenii de afaceri, în sens bun, să investească în cultură, în comunitatea din care fac parte, pentru că nu trebuie să dea foarte mult, ci doar astfel încât cei talentaţi, copiii deosebiţi să fie puşi în valoare, să investească în film, în workshopuri sau alte proiecte culturale. ‘Interviews for hope’ doreşte să ridice toate comunităţile’, a arătat Ţepeluş.

Corneliu Ţepeluş a spus că în realizarea acestui proiect s-a inspirat din Bangladesh, acolo unde un om de afaceri, Muhammad Yunus, a creat o bancă a săracilor, cu care, în anul 2006, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

‘Proiectul nostru asta se vrea a fi: promovarea oamenilor nevăzuţi din România şi ajutarea artiştilor, antreprenorilor etc. să se ridice pe plan economic. În primul rând este pentru a informa şi a deschide mintea oamenilor de afaceri din România, care încă nu au deschiderea de a investi înapoi în comunitate, fapt ce necesită bani foarte puţini. Fiecare poate să investească puţin, prin voluntariat sau să dea puţin din veniturile sale, să dea ceva celui de lângă el fiindcă astfel putem ridica România’, consideră producătorul.

Primul interviu din seria ‘Interviews for hope’ a apărut în urmă cu un an, invitatul lui Corneliu Ţepeluş fiind Dacre Stoker stră-strănepotul lui Bram Stoker, autorul romanului Dracula.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE