Efective ample de polițiști din Mureș, la datorie de Paște Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 62 Vizualizări

Efective ample de polițiști din Mureș, la datorie de Paște

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști de cult Ortodox, precum şi de ,,Ziua Internaţională a Muncii”, dar și pentru a verifica dacă prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19 sunt respectate.

”În acest sens, în perioada 30 aprilie – 3 mai, peste 195 de poliţişti mureșeni vor acţiona, în medie, zilnic, pentru îndeplinirea responsabilităţilor curente necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform aceleiași surse, cei mai mulți dintre polițiștii mureșeni aflați la datorie, în această perioadă, peste 130, sunt din structurile de ordine publică, iar peste 25 sunt poliţişti de la rutieră.

”Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și polițiști de la alte structuri, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități”, se mai arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE