VIDEO: Tradiții din străbuni pe înțelesul noii generații

Aflându-ne în pragul sărbătorilor pascale, am luat legătura cu Laura Pop, cercetător științific la Muzeul de Etnografie Târgu Mureș, care a oferit mai multe detalii cu privire la obiceiurile și tradițiile pascale, cu prilejul unui interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Reporter: Aflându-ne în pragul sărbătorilor pascale, care sunt principalele obiceiuri și tradiții păstrate?

Laura Pop: În ultima săptămână din Postul Paștelui, Săptămâna Mare, într-adevăr sunt multe pregătiri legate de Sărbătoarea Paștelui, unele dintre ele fiind despre pregătirea mesei de Paște, pregătirea caselor pentru a sărbători cât mai bine Învierea Domnului Iisus Hristos. Săptămâna Mare are mai multe zile în care se întâmplau mai multe lucruri în gospodăria țărănească. De exemplu, în Joia Mare se obișnuia și la noi, pe Valea Mureșului superior, se se aprindă focuri pentru cei decedați, se aprindeau focuri în curte, se punea un colac și o găleată de apă, deoarece se crede că, odată cu Paștele, se deschid cerururile, se deschide Raiul, iar cei plecați se întorc la casele lor și stau aici până la Rusalii. De aceea, multe practici care aveau loc și în Sâmbăta Floriilor și înainte de Paști, sunt dedicate celor morți. Pe lângă aceasta, în Joia Mare se vopsesc ouăle, deoarece în Vinerea Mare unii țin chiar post negru. Lumea merge la biserică să se spovedească în toată această perioadă pentru a se curăța păcatele și cumva se face curățenie atât în gospodărie și în casă, cât și în sufletul omului. Mai erau câteva obiceiuri legate de perioada aceasta de purificare a spațiilor,de exemplu în Campia Transilvaniei avea loc „Strigatul peste sat”, adică feciorii se așezau pe două dealuri de obicei în preajma satului și strigau fetele sau feciorii care au greșit în timpul Postului. Asta se întampla de obicei miercurea din Săptămâna Paștelui. În alte părți ale județului Mureș, în Valea Mureșului superior de exemplu, „Strigatul peste sat” avea loc în ajun de Sfântul Gheorghe. În Sâmbăta Paștelui au loc pregătiri pentru masa de Paște. Se face pasca care este cumva alimentul tradițional care se consumă de Paști, noaptea desigur, lumea merge la biserică, iar mai apoi, dimineața, oamenii obișnuiau să se spele cu apă în care puneau un ou roșu și un bănuț de argint, pentru a avea noroc în timpul anului și pentru a se curăța de toate cele rele. Un obicei specific Paștelui în zona noastră, este obiceiul „Plugarului” care s-a practicat în toate zonele, atât în Câmpie, cât și în Valea Mureșului. El a dispărut, însă s-a mai păstrat doar în câteva sate izolate. Din câte știu eu, se mai practică încă la Sâncraiul de Pădure sub denumirea de „Pogonici” și a fost reluat după Revoluție la Fărăgău. De obicei se căuta prima persoană care a ieșit la arat, iar acela este plugarul în anul respectiv. Acesta era dus la apă, era udat, iar după aceea, alerga feciorii. Tocmai de aceea, se mai numea și „Fugarul” în unele zone. Desigur, udatul avea rolul de fertilitate. Dacă plugarul îi prindea pe feciorii pe care îi alerga, atunci el trebuia să asigure băutura la petrecerea care urma după aceea. Dacă nu reușea să îi prindă, atunci feciorii plăteau băutura. Chiar dacă se practica în toate zonele din județul Mureș, se practica în mod diferit. În Câmpia Transilvaniei, la Band de exemplu, plugarul era dus de-a lungul satului cu un car tras de către feciori, la care era agățat plugul. Pe tot parcursul drumului, la toate fântânile, fetele și feciorii udau plugarul. O desfășurare mai deosebită, avea loc la Sânmărtin, unde feciorii duceau plugarul în curtea bisericii, după aceea mergeau în alai până la un râu, plugarul fiind aruncat în apă, iar înainte de a fi aruncat se spunea: „Pe plug s-a așezat Satana care semănă neghină în loc de grâu”, iar atunci, pentru a scăpa de el, îl aruncau în rau, iar mai apoi urma o petrecere. Acesta este un obicei care uneori a fost combătut de către biserică, este menționat de prin secolul al XVII-lea, fiind menționat în conciliile  bisericești alături de alte obiceiuri care trebuie să dispară, și se numea „Trasul în apă”. Obiceiul trebuia să dispară, deoarece se considera că duce la o serie de lucruri neplăcute pentru comunitate. Cel mai probabil a dispărut în perioada comunistă. În Câmpia Transilvaniei, la Band de exemplu, mai avea loc un obicei numit Prișcălitul,  Luatul la lege sau Priceratul, depinde de localitate, când se alegea un crai care la Band de exemplu, era același cu plugarul, cel care a ieșit primul la arat. Acesta avea dreptul să pedepsească feciorii cu câteva lovituri de prișcală, aceasta fiind ca o lopățică din lemn. Un alt obicei interesant este focul care se aprindea în cimitir în Sâmbăta Paștelui și ținea până la Rusalii, fiind întreținut de către doi feciori aleși. Marca tocmai această perioadă între Paști și Rusalii când se spune că cei decedați erau și ei prezenți printre cei vii.

Rep.: În ce măsură se mai păstrează acum aceste obiceiuri și tradiții, cel puțin la nivelul județului Mureș?

L.P.: Desigur că obiceiurile strict legate de Paști cum este mersul la biserică, vopsitul ouălor, pasca și mielul care se consumă de Paști, au rămas încă în tradiția noastră, se mai practică. Dar celelalte, cum este „Plugarul”, s-au pierdut, însă se mai păstrează în unele sate, pentru că au disparut foarte multe dintre aceste obiceiuri legate de ocupații, mai ales în perioada comunistă. Plugarul este și un obicei legat de agricultură, de agricultura tradițională care s-a schimbat foarte mult după organizarea Cooperativelor Agricole de Producție, după Revoluție de asemenea, au apărut alte metode agricole, astfel îccât, oamenii nu mai găseau rostul unor astfel de obiceiuri, pentru că acum agricultura depinde mai puțin de vreme, cât de tehnologia care se folosește pentru obținerea recoltei.

Rep.: Ați vorbit mai devreme despre tradiția Plugarului. Are un simbol mai aparte această tradiție?

L.P.: Cel care va ieși primul la arat, este cumva cel care disturbă forțele naturii. Creștinismul nostru era cumva destul de animist, adică natura are un anumit spirit care este tulburat prin ceea ce face omul, prin intervențiile pe care le aduce el în natură, și atunci… desigur că trebuia cumva să fie protejat și toate aceste duhuri ale naturii trebuiau îmbunate pentru ceea ce a distrus omul. Prin acest obicei, pe de-o parte se puneau duhurile rele și pe de altă parte se și atrăgea rodnicia și fertilitatea câmpului.

Rep.: Există anumite tradiții și obiceiuri care se găsesc strict în județul Mureș și nu se găsesc și în alte părți ale țării?

L.P.: Din câte știu eu, nu prea sunt altele. Plugarul s-a practicat doar în Transilvania, sau cel puțin aici s-a păstrat până aproape de zilele noastre, pentru că în Țara Românească și Moldova s-a pierdut în secolul al XIX-lea. În general, tradițiile sunt cam aceleași peste tot, dar sunt practicate în mod diferit, poartă denumiri diferite sau se țin la sărbători diferite. Cum vă spuneam și de Plugarul, care se face de obicei în ajun de Sfântul Gheorghe în unele părți, sau în Săptămâna Mare. Cam aceleași principii îl guvernează, însă modul în care se practică este diferit.

Rep.: Probabil una dintre cele mai cunoscute tradiții este încondeierea ouălor. Ne spuneți vă rog ce semnificație are acestă tradiție?

L.P.: Tradiția legată de încondeierea sau vopsirea ouălor roșii poartă o explicație creștină, sunt tot felul de legende care spun că ouăle s-au înroșit, fiindcă Maica Domnului a adus un coș cu ouă și la așezat sub crucea unde a fost răstignit Iisus Hristos, și astfel, au devenit roșii. De atunci, toată lumea a început să vopsescă ouă roșii. Se spune că atunci când nu se vor mai vopsi ouă roșii, atunci va dispărea lumea. Acest obicei de vopsire a ouălor este mult mai vechi decât creștinismul.  Tehnicile prin care se vopseau ouăle diferă. S-au vopsit inițial cu plante, în Moldova și în Transilvania a apărut tehnica aceasta de încondeiere a ouălor cu ceară. Aceasta este oarecum o practică mai nouă în obiceiul de a vopsi ouăle, fiindcă aceste ouă care erau încondeiate cu ceară, erau considerate ouă muncite și erau făcute în special pentru copii. Este foarte interesantă această modalitate, pentru că găsim tot felul de motive simbolice, găsim o serie de unelte agricole.

Rep.: Există și tradiții comerciale, cum ar fi de exemplu Iepurașul. Este o tradiție sau e doar o legendă?

L.P.: Iepurașul este o tradiție, dar nu de la noi. Este din lumea germanică și a fost preluat, comercializat și răspândit prin reclamele publicitare desigur.

Rep.: Există anumite tehnici speciale din străbuni ce țin de vopsirea ouălor roșii?

L.P.: De exemplu, mai este și vopsitul cu ceapă și cu plante, pe lângă vopsitul cu ceară. La vopsitul cu ceapă de exemplu, se mai obișnuiește să se mai lipească o frunză de pătrunjel sau o altă plantă verde tocmai pentru a se da o formă mai deosebită oului. În general, cam acestea sunt tehnicile.

A consemnat Diana CĂRBUREAN