Home / Slider / A dat Parisul pe Sânpetru pentru un vis: schimbare

A dat Parisul pe Sânpetru pentru un vis: schimbare

Auzim mai mereu povești despre oameni care aleg să plece dintre granițele acestei țărișoare în căutarea unui loc de muncă mai bun sau a unui trai decent. Din când în când aflăm și povești despre persoane care renunță la „visul străinătății” pentru a reveni în țara lor natală cu un gând: să aducă schimbarea și să facă o diferență. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, Maria Simona Rus povestește despre motivul pentru care a ales să se întoarcă în comuna natală, Sânpetru de Câmpie din județul Mureș, după ce a locuit nouă ani în Paris. Schimbarea în bine vine cu sacrificii și, după cum recunoaște chiar ea, nu a fost ușor, dar își pune speranțele în echipa tânără care se află la cârma administrației locale actuale.

Reporter: Cine este Maria Simona Rus?

Maria Simona Rus: Sunt născută aici, crescută aici. Am terminat școala generală din localitatea Sânpetru de Câmpie. Liceul l-am urmat la Târgu Mureș, Colegiul Economic. Facultatea la Contabilitate și Informatică de Gestiune la Petru Maior. De aproximativ o săptămână m-am întors în România cu speranța de a face ceva bun pentru comuna noastră. Sper să reușim ce ne-am propus. Ne-am reîntors din Franța, din Paris. 

Rep.: Cum ați ajuns în Franța?

M.S.R.: L-am cunoscut pe soțul meu și el era plecat de aproximativ 4 ani. Am zis că aici erau slabe șanse de dezvoltare la vremea aceea. Mi-am spus să încercăm acolo. Am reușit în 9 ani să ne luăm o casă. Acum ne-am întors. În august anul acesta am fi avut 9 ani de locuit în franța, în Zona Trei a Parisului.

Rep.: Cu ce gând v-ați reîntors?

M.S.R.: Oricum am fi vrut să ne reîntoarcem. Niciodată nu am dorit și nu am conceput să rămânem permanent în Franța. Niciodată nu mi-a plăcut Franța, niciodată nu mi-au plăcut francezii, dar am spus că facem tot ceea ce putem ca să putem cumpăra o casă și să ne găsim niște locuri de muncă bune, iar apoi ne întoarcem. Ne-am întors pentru că aici am crescut, aici ne place și dacă s-a schimbat echipa Primăriei și s-a schimbat formatul, am zis să facem ceva bun pentru localitatea aceasta. Când am plecat, într-adevăr nu erau șanse de dezvoltare aici. Nu aveai nici unde să te angajezi, efectiv nu aveai ce să faci. Erau comunele din care plecau cam toți tinerii. La ora actuală, sperăm să se întoarcă încet, încet.

Rep.: Cu ce planuri ați venit în echipa aceasta nouă și tânără?

M.S.R.: Sperăm să facem ceea ce ne-am propus. Avem proiecte de dezvoltare. Vrem să realizăm ceva, să creăm locuri de muncă, să se întoarcă tineretul. Populația comunei este îmbătrânită, iar tineretul alege să plece. Nu sunt locuri de muncă, infrastructura, după cum se poate observa, lasă de dorit. Era un sat dărăpănat. Cam toate satele din comună arătau la fel. Populație îmbătrânită, mizerie, peste tot era dezastru și acum încercăm să facem ceva. Să vină tineretul, copiii noștri să poată să crească într-un mediu frumos, să fie aproape de bunici, să se bucure de copilărie. Cel puțin eu de aceea m-am întors din Franța. Pentru că pentru copii să stea la etajul 3 în vârful blocului cu 3-4 persoane apropiate printre ei era greu. Cel puțin în imaginația mea, copilăria nu trebuie să arate așa. Eu am avut altă copilărie: bunici, afară, joacă.

Rep.: Totuși, ați stat 9 ani în Franța. V-ați făcut o viață acolo. Și ați revenit înapoi în România nu într-un oraș, ci în comuna natală.

M.S.R.: Aici sunt părinții și încercăm să ne bucurăm de ei cât putem. Aici am crescut și cred că fiecare are rădăcini și se simte bine în locul în care s-a născut. Cunoaștem pe toată lumea, ieșim pe stradă, toată lumea se salută cu toată lumea. E altă atmosferă.

Rep.: Și ați venit cu gândul să reconstruiți.

M.S.R.: Da. Să fie un loc plăcut. Să îți placă să trăiești, să ai unde să lucrezi. Să te simți bine.

Rep.: A fost dificilă schimbarea aceasta, din Paris în Sânpetru?

M.S.R.: Încă e o perioadă de acomodare. Am aproximativ două săptămâni de când m-am întors. Încă sunt în perioada de acomodare. Aștept să văd cum funcționează lucrurile pentru că sistemul medical e diferit. Eu i-am născut pe ambii copii acolo. E o mare diferență, nu numai la nivel de comună, localitate, ci la nivel de țară în general, cam în orice sector. Dacă am fost cu copiii și au fost bolnavi, a fost altă mentalitate, alt fel de tratament și din partea medicilor. Asta o să fie diferit și asta cred că ne va da bătăi de cap, acomodarea asta din alte puncte de vedere. A fost greu într-adevăr. Acum de o săptămână și ceva suntem tot în despachetări și încă nu am reușit să ne stabilim cu adevărat. Dar nu cred să fie așa de greu. Sunt aici părinții mei, mă ajută.

Rep.: Ați venit din proprie inițiativă sau pentru că ați fost „convocată” de noul primar, Spiru Șerban Crăciun?

M.S.R.: Hotărârea era luată să ne întoarcem în septembrie. Așa era decizia luată. Să ne întoarcem înainte de a începe cel mic grădinița. Acum în mai face trei ani și am zis să înceapă în România, să nu le schimbe. Ar fi fost grea acomodarea și pentru el dacă ar fi început în Franța, apoi să ne mutăm în România. Inițial am hotărât să ne întoarcem în august. Dar dacă s-a ivit ocazia mai repede, am spus să ne întoarcem. Pentru 3-4 luni nu era mare diferență.

Rep.: Din Franța deja știați că veți lucra în administrația locală?

M.S.R.: Am spus că vin, particip la concurs, între timp fac practică. Am terminat facultatea în 2013. Numărul de legi și tot ce s-a schimbat până acuma e mult. În plus, nu am mai lucrat în administrație publică. Toate stagiile pe care le-am făcut au fost în privat. E o diferență și durează până ne acomodăm.

Rep.: Totuși aveți o experiență cu banii, cu economia…

M.S.R.: Da, întotdeauna mi-a plăcut. De mică, ai mei au avut un magazin, când eram eu în generală și la 6-7 ani vindeam în magazin. Primeam facturile, citeam, încercam să le înregistrez, să îmi fac registrele mele. Întotdeauna mi-a plăcut și m-am axat pe contabilitate. Întotdeauna mi-au plăcut cifrele, dar și relația cu publicul. Mie îmi place foarte mult să colaborez și să vorbesc. Sunt foarte sociabilă de fel.

Rep.: Acum vedem un val de tineri care se implică în administrația locală, printre care vă aflați și dumneavoastră. Cum vedeți Primăria și administrația în 4 ani?

M.S.R.: Eu sper să fie diferență în orice compartiment. Sincer vă spun, oamenii cred că erau deja scârbiți de ce însemna localitatea aceasta, de ce însemna conducerea, de tot ce înseamnă Sânpetru, comună și sate și tot ce aparține. Eu sper să venim cu forțe proaspete. E un pic diferență de mentalitate, zic eu. De implicare. Asta contează cel mai mult, să vii cu drag la lucru, să îți placă echipa din care faci parte, să vrei să realizezi ceva. Contează mult. Și cred că tineretul ar aduce altă energie, alt val de cunoștințe și cred că un pic lucrurile se schimbă și din punctul acesta de vedere. O echipă tânără deja are altă energie, alt entuziasm, alt fel de a vedea lucrurile. În departamentul în care sunt eu, suntem două fete tinere și chiar ne face plăcere deocamdată să venim la lucru și suntem entuziasmate și încercăm să aducem lucrurile la zi. Mentalitatea învechită cam strică peste tot, cam în toate domeniile. Trebuie să vedem lucrurile din altă perspectivă.

Rep.: Care sunt câteva din lucrurile pe care le-ați învățat în cei 9 ani în Franța pe care ați dori să le aduceți aici?

M.S.R.: Sunt multe. Eu încerc să aduc schimbări la compartimentul în care lucrez eu și modul în care eu interacționez cu publicul. Dar sunt foarte multe lucruri la nivel de țară care sunt diferite. Pentru mine asta va fi cea mai grea chestie în adaptare, anume modul în care colaborează oamenii în general în toate sectoarele, în toate domeniile. Cu ce m-am bătut cel mai des a fost sectorul medical. Va fi foarte greu. Nu știu ce aș putea eu să schimb. Dacă ne referim la administrația locală, eu spun de relația cu publicul. Mi se pare că asta e cea mai importantă și asta ar trebui să fie văzută ca primordială, cam în orice. Să vină oamenii cu drag să îți spună pronlemele, să vină oamenii cu drag să își rezolve lucrurile, nu să se trezească dimineața și pentru ei să fie o corvoadă să vină la Primărie, pentru că nu e normal așa. Oamenii trebuie să se simtă bine, să vină cu încredere, să știe că pot să vorbească, că sunt înțeleși, că sunt ajutați. În România în foarte puține locuri a fost deschiderea asta către public, care, din nou, contează cel mai mult din punctul meu de vedere. Apoi ami sunt și relațiile în colectivul în care lucrezi. Și asta  e important. Dacă e atmosferă bună și armonioasă toată lumea lucrează și toată lumea e fericită. Dacă nu, deja energia e joasă și se simte cam peste tot. În străinătate, indiferent de ce probleme ai acasă și cum te trezești dimineața, când vii în fața publicului ești cu zâmbetul pe buze și treaba ta e să le rezolvi lor problemele. Pe ale tale le rezolvi tu când te duci acasă. Cam acesta e normalul și cred că așa ar trebui să fie peste tot. Asta mi-a plăcut cel mai mult în Franța, sinceră să fiu. Niciodată nu am primit un răspuns răstit, răspicat, deși era străină. Dar, dacă ai avut o problemă, toată lumea a fost dispusă să te ajute. Nimeni nu s-a răstit la tine, nimeni nu ți-a zis că le iei din timp sau, cum e mentalitatea în România, de care ne batem în fiecare zi.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de realizabile sunt dorințele echipei din care faceți parte?

M.S.R.: Eu spun că sunt foarte realizabile. Nu văd care sunt piedicile. Important este să îți dorești. Sunt chestii banale care nu țin neapărat de buget. Într-o comunitate, curățenia de exemplu, nu ține de buget. E o chestie de mentalitate, de viziune, de cum vrei să trăiești. Cât de gospodar ești acasă, atât de gospodar ești și la locul de muncă și la Primărie și oriunde ești. Nu știu dacă sunt piedici. Important e să aibă forță primarul, să își dorească să realizeze ceea ce și-a propus și să se înconjoare de oameni care cu adevărat să își dorească să realizeze ceva.
Rep.: Aveți încredere în noul primar?

M.S.R.: Da, altfel nu m-aș fi întors. Vă dați seama că eu după 9 ani în Franța mi-am împachetat toate lucrurile într-o săptămână, mi-am luat copiii la purtător și m-am întors în România. Soțul, de exemplu, încă este acolo până în decembrie. După 13 ani era imposibil să termine tot ce ține de conturi, abonamente, chirie. Și asta a fost greu. Eu am venit cu copiii, sunt aici cu ei, dar el e acolo. Sunt sacrificii, dar consider că dacă noi credem cu adevărat în ceva merită și sacrificiile. Dacă nu, nu le facem. Noi sperăm să merite. Ne dăm interesul și cu Dumnezeu înainte.

A consemnat Alex PĂTRAȘCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Deputatul Buicu acuză: Vot pentru mușamalizarea adevărului despre pandemie!

Deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu a criticat în termeni duri marți, 11 mai, votul negativ …