Studenții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș sunt invitați să se alăture proiectului ”Digital humanities Lab”, demers inițiat de studenți pentru actuali și viitori studenți, informează Blogul Universității.
„Suntem un grup de oameni creativi, deschişi, idealişti şi visători, cu interese vaste și variate, care sprijină libera exprimare, creativitatea, dezvoltarea personală și profesională și inițiativa studenților. Astfel, îți punem la dispoziție o platformă digitală unde vocea ta poate fi auzită”, au transmis inițiatorii proiectului, pe Blogul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail digitalhumanitiesumfst@gmail.com.
(Redacția)