Hramul Mănăstirii din Sighișoara, serbat în prezența ÎPS Irineu Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 448 Vizualizări

Hramul Mănăstirii din Sighișoara, serbat în prezența ÎPS Irineu

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara își va celebra hramul de primăvară, vineri, 7 mai, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Amplasată la doar patru kilometri sud de centrul municipiului Sighişoara, mănăstirea cu viaţă de obşte, ce poartă hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” (26 octombrie), se înscrie în categoria aşezămintelor recent înfiinţate, fără nicio legătură cu vreo mănăstire existentă în aceste locuri în veacurile anterioare, motivul înfiinţării fiind doar dorinţa credincioşilor din zonă, şi a protopopului Ioan Boian.  Al doilea hram al mănăstirii este Izvorul Tămăduirii, celebrat în fiecare zi de vineri a Săptămânii Luminate, prima săptămână după Sfintele Paşti.

Slujba de sfinţire a mănăstirii a avut loc în ziua de vineri, 6 mai 2005 – de Izvorul Tămăduirii – fiind săvârşită de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, însoţit de PS Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix (Vârşeţ – Serbia), înconjuraţi de un sobor de 70 de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a peste 5000 de credincioşi veniţi de pretutindeni, răspunsurile la strană fiind date de Grupul Psaltic “Nectarie Protopsaltul” din Bucureşti. Cu această ocazie părintele stareţ Ghelasie a fost hirotesit arhimandrit, primind Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie acordată în Patriarhia Română.

Începând cu luna decembrie a anului trecut, stareț al mănăstirii este părintele  Emanuel Pleș,  ca urmare a trecerii la cele veșnice a părintelui arhimandrit Ghelasie Țepeș.

„Această mănăstire este o oază binecuvântată, un bastion al Ortodoxiei pe aceste meleaguri, din care până în depărtări iradiază lumina, harul şi puterea rugăciunilor neîncetate care se săvârşesc aici. Aici înfloresc acele virtuţi care au împodobit-o pe Maica Domnului: garofiţa smereniei, crinul curăţiei şi trandafirul iubirii.”, afirna ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei despre Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara.

(A. Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE