Home / Administratie / Stînceni, cadrul natural mirific completat fericit cu dezvoltarea comunei

Stînceni, cadrul natural mirific completat fericit cu dezvoltarea comunei

Distribuie

Comuna Stînceni situată în extremitatea de nord-est a judeţului Mureș reprezintă un punct de referință în spațiul pitoresc al Văii Mureșului Superior. Pentru a cunoaște mai în detaliu comuna cea mai nordică a județului Mureș, ghid ne-a fost Ioan Florea, secretarul general al comunei Stânceni, om de-al locului cum se zice, născut și crescut în comuna de la poalele Munților Călimani.

Clima specifică

De cum intri în Stînceni, nu poți să nu remarci cadrul natural în care este situată comuna, aerul de munte completat fericit cu peisajul și bogăățiile naturale.

„Datorită zonei în care este amplasată, respectiv Defileul Mureșului Superior, la poalele Munților Călimani, consider că una din particularitățile semnificative ale comunei Stînceni este cea a climei. Tot ce auziți la radio sau din alt mijloc mass media, la buletinul meteo legat de zona depresionară, se leagă și de noi. Suntem foarte aproape ca și temperaturi și variații ale climei de municipiul Toplița, de municipiul Miercurea Ciuc unde se înregistrează în general cele mai scăzute temperaturi din țară. Toate aceste aspecte sunt completate de frumusețea peisajelor existente la nivelul comunei Stânceni. Nu trebuie omise și bogățiile naturale. Avem piatră, grație celor două cariere de piatră existente în comună. Avem fabrica de apă minerală, avem pădurile care încă nu au fost distruse în totalitate, avem fauna asta cinegetică, la fel și cea piscicolă, aici intrând și o păstrăvărie renumită pe Gudea”, ne-a declarat Ioan Florea.

Locuri minunate de vizitat

La toate acestea se adaugă frumusețile naturale, care pot fi vizitate la pas sau chiar cu autoturismul de teren. „În urmă cu doi ani am construit, printr-un proiect cu finanțare europeană, un drum de legătură, astfel de pe DN 15 se poate merge pe o distanță de 4 kilometri prin pădure și pășuni în zona Meștera. Există și ceva trasee montane, nu știu exact dacă ele sunt actualizate, prin care se poate ajunge în Munții Călimani, chiar din comuna Stânceni mergând pe Zebra până la poalele Călimanilor de unde se poate urca în Parcul Național Călimani. Aici se pot vizita locuri extrem de frumoase precum Lacul Iezer, Vârful Pietrosu sau fosta mină de sulf. Prima zonă după ce ieși din perimetrul comunei Stânceni în drum spre aceste frumuseți naturale este Drâgla, apoi Cica după care urmează Stația Meteo situată la o altitudine de peste 2.000 de metri”, afirmă secretarul general al comunei Stânceni.

Veteranii administrațiilor publice din județ

Când vine vorba de dezvoltarea comunei Stînceni, nu trebuie omis din discuție primarul comunei, Dinu Ciobotă, cel care conduce destinele comunei de peste trei decenii.

„Alături de primarul comunei Stânceni, Dinu Ciobotă, lucrez din anul 1986. Atunci el a venit pentru prima dată pe postul de viceprimar, eu fiind secretarul comunei la acel moment. Apoi am continuat să colaborăm foarte bine, ne-am descurcat întotdeauna, în special după 1990, an în care a și devenit primarul acestei comune, funcție care o îndeplinește și astăzi foarte bine. Suntem practic veterani la nivel de județ în ce privește funcțiile de secretar și primar cu cele mai longevive mandate”, spune secretarul general al comunei Stînceni.

Dezvoltare continuă

Proiectele de dezvoltare ale comunei Stânceni au curs firesc grație eforturilor celor care conduc destinele comunei, dovadă stau proiectele legate de apă, canalizare, infrastructură, precum și punerea la punct școlilor și a căminelor culturale.

„Primul proiect major la nivelul comunei Stânceni a fost în anul 1995, respectiv aducțiunea de apă potabilă. Un alt mare proiect a fost introducerea canalizării, realizat după finalizarea sistemului de aducțiune a apei potabile. Ca și lucrări importante pentru comuna noastră amintesc aici modernizarea Școlii Gimnaziale din Stânceni, asfaltările de drumuri în fiecare sat aparținător comunei. Practic, am reabilitat drumurile comunale, fapt pentru care se poate ajunge cu mașina în orice colț al comunei, De asemenea, avem construite în comună trei poduri noi peste râul Mureș, la Meștera, Stânceni, și Ciobotani, cel din urmă urmează să fie finalizat în curând”, spune Ioan Florea.

O atenție sporită se bucură și segmentul educației, grija față de sănătatea și educația tinerei generații. „În urmă cu patru ani de zile am avut un incendiu la Școala Gimnazială din Stânceni, fapt ce a necesitat anumite lucrări de reabilitare care au fost executate în cele din urmă, astfel că în acest moment ne putem mândri cu una din cele mai frumoase unități de învățământ din zona Văii Mureșului Superior. Am avut un proiect pe Măsura 322 prin care am reabilitat căminul cultural din satul Stânceni, căminul cultural din satul Meștera, precum și construirea unei grădinițe cu program normal, de asemenea în localitatea Stânceni. Mai mult de atât, în satul Ciobotani s-a construit un cămin cultural nou, a fost reabilitat cel din Meștera. Am oferit sprijin pentru construirea de capele mortuare în satele Stânceni, Meștera, urmează și în satul Ciobotani. Bisericile sunt puse la punct, le-am ajutat cu fonduri pentru lucrările de renovare. Nu în ultimul rând, trebuie menționată grija care o acordăm mișcării, sportului. În acest sens au fost construite două terenuri de sport multifuncționale, unul în Stânceni iar cel de-am doilea în satul Ciobotani unde tinerii își petrec o anumită parte din timpul liber”, declară secretarul general al comunei Stînceni.

Frumusețea zonei a atras numeroși amatori de liniște, care au dorit să-și construiască o casă de vacanță.

„Un lucru îmbucurător pentru noi a fost faptul că s-au construit pe raza comunei Stânceni foarte multe case de vacanță. Populația, în general cea de la oraș, din Reghin, Târgu Mureș, chiar și din alte orașe, inclusiv București, au preferat să-și construiască pe raza comunei Stînceni mici cabane unde să vină în weekenduri sau în concediu și unde să se bucure de clima și frumusețea peisajului existent în comuna noastră”, spune Ioan Florea.

Viitorul sună bine

Proiectele de viitor ale comunei Stînceni au în vedere extinderea rețelei de apă și canalizare în toate satele comunei, construcția unui dispensar medical uman, un parc în imediata apropiere a căminului cultural din Stânceni precum și înființarea unui centru after school la școala Gimnazială din Stânceni.

„Cele mai stringente proiecte sunt cele legate de alimentarea cu apă potabilă și canalizarea în localitățile Meștera și Ciobotani, în condițiile în care avem extrem de multe solicitări în acest sens. E destul de greu deoarece în zona noastră alternează perioadele de ploi cu cele de secetă, iar canalizarea se face prin decantoare proprii, nefiind probabil cea mai bună soluție. Astfel, vom încerca să obținem niște fonduri pentru realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare și în cele două sate componente, Meștera și Ciobotani”, spune Ioan Florea.

Din punctul de vedere al secretarului general al comunei, la nivel de comună sunt asigurate toate condițiile necesare unui trai decent pentru locuitori.

„Ne bucurăm de condiții acceptabile, am ieșit din acea zonă gri, cu grupuri sanitare în fundul curții și alte chestiuni de acest gen. Vom afla cu siguranță mai multe despre locul unde ne situăm ca și comună după recensământul general agricol care va începe la nivel național începând cu data 10 mai, precum și după recensământul populației și al locuințelor care va avea loc anul viitor și care ne va arăta în mod explicit gradul de civilizație al zonei noastre, dotările gospodăriilor și așa mai departe. Cu siguranță va fi un salt considerabil la nivel de comună din punct de vedere al dezvoltării față de recensământul trecut care a avut loc în urmă cu zece ani, dar și un regres vizavi de numărul populației aflat în scădere”, a subliniat Ioan Florea.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTOREPORTAJ: ”Gala Aniversară Zi de Zi 20 de ani” în peste 250 de imagini

Distribuie Cotidianul mureșean Zi de Zi și-a sărbătorit cele două decenii de activitate în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.