Home / Politic / Senatorul Cristian Chirteș, anunț important despre activitatea SRI

Senatorul Cristian Chirteș, anunț important despre activitatea SRI

Distribuie

Senatorul liberal Cristian Chirteș, care deține și funcția de președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații (SRI), a anunțat marți, 11 mai, pe pagina sa de Facebook, că în perioada 2015-2019 ”Serviciul Român de Informații a respectat Constituția României și celelalte acte normative.” Concluzia a fost luată de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI pe baza unor rapoarte de activitate întocmite în perioada 2015-2019.

”În calitate de președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, am prezentat plenului reunit al Parlamentului României concluziile Comisiei, rezultate din examinarea rapoartelor de activitate ale SRI în perioada 2015-2019 și din rapoartele de activitate ale Comisiei din 2015, până în 2019. De când am preluat funcția de președinte, am analizat și am realizat o evaluare a documentelor aflate în lucru, printre care și rapoartele de activitate ale Comisiei. Aceste documente erau transmise către Birourile Permanente reunite și am făcut demersurile necesare pentru a le aduce în plenul Parlamentului. Astăzi, am reușit să prezint concluziile Comisiei la rapoartele SRI, dar și rapoartele de activitate ale Comisiei și ne-am descărcat, astfel, de această sarcină care viza perioada 2015-2019”, a precizat senatorul Cristian Chirteș.

Totodată, senatorul Cristian Chirteș a făcut promisiunea că în mandatul 2020-2024 activitatea Comisiei a cărei activitate o coordonează va fi mai transparentă.

”Mă bucur că am găsit deschidere și disponibilitate din partea președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban și a doamnei Anca Dragu, președinta Senatului, pentru a pune aceste documente pe ordinea de zi de astăzi. Știm că există un interes public major față de activitatea Comisiei și mă voi asigura că, în acest mandat, activitatea Comisiei va fi mai transparentă, pentru că în aceste vremuri greu încercate de pandemie, trebuie să depunem și mai mult efort pentru câștigarea încrederii cetățenilor într-o guvernare prin lege”, a subliniat senatorul Cristian Chirteș, care deține și funcția de președinte al PNL Mureș.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.