Cristian Chirteș (PNL), soluții pentru combaterea terorismului în Uniunea Europeană Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 310 Vizualizări

Cristian Chirteș (PNL), soluții pentru combaterea terorismului în Uniunea Europeană

Senatorul liberal Cristian Chirteș a susținut miercuri, 12 mai, în plenul Senatului, declarația politică intitulată ”Agenda Uniunii Europene privind combaterea terorismului.”

În viziunea senatorului Cristian Chirteș, care deține și funcția de președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, consolidarea cooperării internaționale în ceea ce privește activitatea de anticipare, prevenire, protejare și răspuns ”este esențială în eforturile UE privind terorismul”.

”În Europa, nivelul de alertă teroristă rămâne ridicat, urmare a naturii transnaționale a rețelelor teroriste. Noile amenințări implică tehnologii noi și emergente, cum ar fi utilizarea răuvoitoare a dronelor, a inteligenței artificiale și a materialelor chimice, biologice, radiologice și nucleare.

Propaganda online, realizată prin platformele de comunicare socială, este și aceasta parte a atacurilor teroriste. Noua Agendă a Uniunii Europene privind combaterea terorismului stabilește o serie de acțiuni care urmează să fie întreprinse la nivelul statelor membre, la nivelul Uniunii Europene și la nivel internațional, structurate pe patru piloni: anticipare, prevenire, protejare și răspuns. Consolidarea cooperării internaționale la nivelul tuturor celor patru piloni este esențială în eforturile UE privind terorismul”, a precizat senatorul Cristian Chirteș.

Totodată, președintele PNL Mureș a mai arătat că ”este necesară creșterea cooperării cu portavoci din Balcanii de Vest, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, Sahal, Cornul Africii și regiuni din Asia”, iar ”Comisia își va intensifica colaborarea cu organizațiile internaționale precum NATO, INTERPOL, FATF, Forumul mondial pentru combaterea terorismului, dar și cu parteneri strategici precum SUA, Canada și Noua Zeelandă.”

”Prin noua Agendă privind combaterea terorismului, UE propune intensificarea activităților colective la nivel european și internațional, alinierea mediilor de securitate online și offline, punerea în aplicare și respectarea legii, precum și implicarea societății în ansamblul ei, pentru a-și consolida reziliența în lupta cu amenințările teroriste. În acest context, poate cel mai important mesaj de la nivelul Uniunii Europene este acela că cea mai eficientă modalitate de a ne apăra în fața amenințărilor teroriste este aceea de construi societăți puternice, dezvoltate, incluzive, în care fiecare cetățean să-și găsească locul și oportunități pentru un trai demn”, a conchis senatorul Cristian Chirteș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE