VIDEO: Operațiunea Autobuzul, în variantă hibrid la Reghin Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1458 Vizualizări

VIDEO: Operațiunea Autobuzul, în variantă hibrid la Reghin

În cursul zilei de vineri, 14 mai, au sosit la Reghin primele două autobuze hibrid, o parte din cele 10 achiziționate în cadrul proiectului „Asigurarea mobilității în Municipiul Reghin, județul Mureș”, finanțat prin Programul REGIO, Axa Prioritară 3. Unul dintre acestea a poposit în centrul municipiului, mai exact în fața fostului Cinematograf „Patria”, unde a putut fi admirat de cei prezenți.

„Avem primele două autobuz în Reghin, hibrid, Euro 6, dotate cu camere de luat vederi în interior, digitalizate, astfel putem măsura câți oameni urcă și coboară în fiecare zi. Ne bucurăm că putem oferi o alternativă cetățenilor, de a putea merge cu aceste autobuze moderne peste tot în oraș, să punem mașinile deoparte și să ne folosim de aceste autobuze curate, absolut nou nouțe”, a declarat Márk Endre, primarul municipiului Reghin, la puțin timp după sosirea autobuzelor în Reghin.

Potrivit acestuia, pe parcursul acestui an vor mai sosi alte patru astfel de autobuze hibrid marca Solaris Urbino 12, cu motorizare mixtă, diesel și electrică, iar în cursul anului viitor vor mai veni alte patru.

„Momentan avem de făcut câteva demersuri, ele vor sta în garaj până nu avem numere definitive după care le vom introduce în circuit. Pe parcursul anului vor sosi alte patru autobuze, iar anul viitor încă patru”, a precizat primarul Reghinului.

Partea de infrastructură rutieră

Dotarea cu autobuze hibrid face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Asigurarea mobilității în Municipiul Reghin, județul Mureș”, finanțat prin Programul REGIO, Axa Prioritară 3. Acesta are și o componentă de infrastructură rutieră, respectiv modernizarea străzilor Axente Sever, Ierbus, Salcâmilor și Câmpului (Sector 1).

„Avem proiectul tehnic finalizat, trebuie doar licitată lucrarea. Este vorba de o lucrare mare, de bani mulți și sperăm ca la începutul ultimului trimestru din acest an să începem demararea lucrărilor de infrastructură rutieră. Atunci ne vom putea bucura ca aceste autobuze să meargă în condiții foarte bune, pe o structură nouă de drum, astfel încât să le integrăm cât mai repede în circulație”, a subliniat Mark Endre.

Laude din partea foștilor șoferi de autobuz

Printre cei care au asistat la sosirea noului autobuz hibrid în centrul municipiului Reghin s-a numărat și Traian Pop. Fost șofer de autobuz în Reghin, actualmente pensionar, acesta s-a declarat încântat de noile achiziții ale municipalității reghinene, autobuze cu mult peste cele pe care le-a condus în vremurile în care a fost la volanul unui autobuz de oraș în Reghin, din 1970 și până în 2011.

„Este foarte frumoasă această inițiativă de a aduce astfel de autobuze. Consumul va fi mai mic, dat fiind faptul că funcționează jumi-juma. La pantă, când merge încărcat, o ia pe motorină, iar când ajunge pe loc mai drept trece pe curent. Astfel, consumul e mai mic, iar un rezervor de motorină ține o lună de zile, depinde ce mărime are. Nu știu când se vor defecta cum va fi și va trebui să apelăm la cine le-a făcut”, a spus Traian Pop.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE