VIDEO: Autobuze noi pentru târgumureșeni Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1138 Vizualizări

VIDEO: Autobuze noi pentru târgumureșeni

Marți, 18 mai, la Târgu Mureș a fost semnat un contract de achiziție în valoare de 81,9 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționare de autobuze electrice și stații de încărcare. Evenimentul a fost marcat printr-o conferință de presă la care au luat cuvântul primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, și Eugen Daniel Ciolan, director general Solaris România, firma care va livra autobuzele electrice. A mai fost prezent și Alex Gyorgy, viceprimar al municipiului. La ora desfășurării conferinței de presă, în Piața Teatrului din Târgu Mureș a putut fi observat un autobuz hibrid aflat încă în teste, dar care se dorește a fi de asemenea achiziționat prin Ministerul Dezvoltării.

Edilul șef al municipiului Târgu Mureș a declarat că Primăria are în total șapte proiecte finanțate prin fonduri europene în desfășurare care au rolul de îmbunătăți și dezvolta transportul public de persoane și managementul traficului.

„Astăzi semnăm contractul de achiziție al autobuzelor electrice și a stațiilor de încărcare. Am început dezvoltarea orașului, în care dânșii ne sunt un partener important. Dezvoltăm transportul orașului să fie mai confortabil și mai verde. Primăria Târgu Mureș are în prezent șapte proiecte europene în desfășurare pentru dezvoltarea transportului public și managementul traficului. Dintre acestea, patru se referă la achiziția autobuzelor și schimbarea completă a parcului auto. Această achiziție se derulează prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației direct cu producătorul care a fabricat și autobuzul expus astăzi în Piața Teatrului. Acest autobuz care se află în orașul nostru în aceste zile e în teste. Este un autobuz de tip hibrid și acest tip de autobuz va fi achiziționat printr-un alt contract care urmează să fie semnat”, a declarat Soós Zoltán.

126 de autobuze noi

Pe lângă cele 32 de autobuze electrice pentru care a fost semnat contractul la data menționată anterior, parcul auto al transportului comun local se va moderniza cu încă 41 de autobuze Diesel, 15 autobuze electrice de 10 metri și 38 autobuze tip hibrid.

„În afară de acest proiect, Municipiul va mai achiziționa 41 de bucăți autobuze Diesel, după ce avem anunțat câștigătorul licitației, 15 bucăți autobuze electrice de 10 metri, proiect care este în derulare prin Ministerul Dezvoltării, 38 de autobuze tip hibrid, pentru care procedura este momentan anulată și în prezent se lucrează la noul caiet de sarcini. În total vor fi 126 de autobuze noi achiziționate. Primul autobuz electric va sosi anul viitor în Târgu Mureș. Momentan termenul de livrare este de 15 luni și purtăm discuții să încercăm, dacă se poate, să primim autobuze într-un termen mai convenabil. Până atunci și noi trebuie să ne facem treaba, să amplasăm stații de încărcare și să pregătim amplasarea stațiilor. Se lucrează deja la acest proiect. Este prevăzută deja prima stație de transportare de mare capacitate care va fi în curtea Transport Local SA. Aici vor fi legate stațiile de încărcare. Prețul unui autobuz electric este 470.000 de euro, fără TVA. În lei exprimat, este 2.300.000, fără TVA. Stația rapidă costă 540.000 de lei, fără TVA, stația lentă 88.000 de lei, fără TVA. Este din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării. Miinisterul Dezvoltării asigură finanțarea. Sunt și cheltuieli care sunt în sarcina Primăriei, cum ar fi infrastructura care trebuie construită, cabluri electrice, încărcarea, peroanele, tot ceea ce înseamnă infrastructura creată la Transport Local SA și referitor la stațiile de capăt unde vor fi încărcătoarele amplasate”, a punctat primarul municipiului Târgu Mureș.

Diesel pentru anul acesta

Momentan se așteaptă finalizarea licitației pentru achiziționarea autobuzelor Diesel. Dacă nu vor exista complicații, acestea vor sosi în oraș anul acesta.

„Prima licitație care e aproape de finalizare este legată de autobuzele Diesel. În curând se va decide dacă nu o să conteste procedura în continuare și se poate declara un câștigător la licitația pentru autobuzele Diesel. În acest caz, anul acesta vor sosi deja autobuze noi în Târgu Mureș. În licitație au rămas la ora actuală două firme din Turcia”, a explicat Soós Zoltán.

Electricitate pentru călători

Conform lui Eugen Daniel Ciolan, autobuzele electrice care urmează a fi livrate anul viitor au o capacitate de 82 de călători și o autonomie de aproximativ 66 de kilometri.

„Mă aflu astăzi la Târgu Mureș pentru a semna contractul de 32 de bucăți autobuze electrice Solaris, împreună cu stațiile de încărcare aferente, anume 32 de stații lente și 10 stații rapide. Autobuzele pe care intenționăm să le livrăm în Târgu Mureș, de ultimă generație, Solaris fiind liderul european în producția de autobuze electrice și în general de autobuze cu tracțiune și sursă de energie neconvențională, anume hibrid, hidrogen. Strict despre autobuzele care se vor livra la Târgu Mureș, vor ajunge în cursul anului viitor. Sperăm să livrăm în avans față de termenele contractuale. Vor avea o capacitate de 82 de călători în total, 50 în picioare, 32 pe scaune. Autonomia este de minim 66 de kilometri. Poate nu pare o autonomie foarte mare, dar la autobuzele electrice autonomia în sine nu este un criteriu fundamental pentru că la un autobuz electric cu cât mărești autonomia înseamnă că pui baterii suplimentare care vor scădea din numărul de pasageri transportați. Tocmai din acest motiv există aceste stații lente care vor încărca autobuzele peste noapte. Stațiile rapide vor încărca autobuzele la capete de linie. Asta înseamnă că autobuzele vor staționa 5-10 minute la capăt de linie și vor înmagazina curent pentru cel puțin încă un traseu”, a explicat directorul general al firmei.

Târgu Mureș, un „Smart City”

Noile mijloace de transport în comun care vor funcționa pe un sistem electric de propulsie vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație cu rol de a eficientiza în timp transportul local. Astfel, se urmărește ca Târgu Mureșul să devină un Smart City.

„Aceste autobuze vor fi dotate cu absolut toate sistemele moderne, numărător de pasageri, WiFi, GPS, transmisiune de date în timp real în așa fel încât transportul să devină din ce în ce mai eficient. Autobuzele vor transmite date și în timp se vor face statistici despre numărul de călători care vor urca, vor coborî la anumite ore, pe anumite trasee, în așa fel încât să se poată eficientiza transportul în Târgu Mureș. Asta ar însemna un plus de confort pentru călători. Când e nevoie de mai multe autobuze, vor fi mai multe autobuze pentru că se va ști că pe un anumit traseu, miercuri la ora 2 e nevoie de cinci autobuze în trafic, asta însemnând un confort pentru călători. Pe de altă parte, se dorește să se facă un transport verde. Prin urmare, nu vor fi puse autovehicule în trafic dacă nu e nevoie de ele. În timp acest lucru se va vedea și sunt convins că domnul primar are intențiile astea de a organiza orașul într-unul Smart, un Smart City, care vor fi integrate cu semaforizare, cu ticketing, cu tot, în așa fel încât totul să fie eficient și într-un final confortul călătorului să fie maxim”, a conchis Eugen Daniel Ciolan.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE