Bilanțul ”Maratonului vaccinării Sighișoara” Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 223 Vizualizări

Bilanțul ”Maratonului vaccinării Sighișoara”

Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, a anunțat luni, 24 mai, că 1.716 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19 în cele 35 de ore ale ”Maratonului vaccinării Sighișoara”, acțiune la reușita căreia au contribuit 100 de voluntari.

”Maratonul vaccinării Sighișoara” a fost organizat de Primăria municipiului Sighișoara în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș, Direcția de Asistență Socială Sighișoara și Spitalul Municipal Sighișoara și s-a desfășurat în perioada 21 mai – 23 mai, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Zaharia Boiu”, iar imunizarea împotriva virusului SARS-C-V-2 s-a făcut cu vaccin Pfizer-BioNTech.

”Sighişoara a demonstrat că, dincolo de orice vorbe, este o comunitate unită prin fapte. Le mulţumesc tuturor voluntarilor implicaţi în acest Maraton al vaccinării. Mă bucur că oamenii s-au mobilizat şi au avut încredere în profesionalismul cadrelor medicale. Nu am avut probleme de organizare. Circuitele au fost clare, toţi s-au comportat exemplar. Chiar şi viceprimarul municipiului Sighişoara a participat activ în cadrul maratonului, a fost voluntar. Ne-am propus la începutul maratonului să nu mai avem persoane pe lista de aşteptare şi am reuşit acest fapt. De acum, oamenii se pot prezenta la Centrul de vaccinare atât în baza programării prealabile pe platformă, cât şi cu buletinul, în limita dozelor de vaccin disponibile în ziua respectivă. De asemenea, persoanele care s-au vaccinat în alte localităţi îşi pot face rapelul la Sighişoara”, a precizat Iulian Sîrbu, la finalul ”Maratonului vaccinării Sighișoara”.

În ceea ce privește rapelul, Iulian Sîrbu a arătat că acesta se va face după 21 de zile, tot la Centrul de vaccinare amenajat în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale ”Zaharia Boiu”, care deserveşte locuitorii municipiului Sighişoara şi pe cei din comunele Albești, Apold, Bălăușeri, Coroisânmărtin, Daneș, Nadeș, Saschiz, Suplac, Vânători, Viișoara și Zagăr.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE