Românii n-au mai avut loc?! Soós, Ványolós, Dobre-Kóthay și Püspöki, jurați ai Concursului de idei pentru amenajare de spații pietonale Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1784 Vizualizări

Românii n-au mai avut loc?! Soós, Ványolós, Dobre-Kóthay și Püspöki, jurați ai Concursului de idei pentru amenajare de spații pietonale

Consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat joi, 27 mai, într-o ședință ordinară de lucru, demararea unui concurs de idei având ca temă ”Amenajare spații pietonale în municipiul Târgu Mureș Strada Bolyai, Strada George Enescu, scuarul din Piaţa Victoriei nr. 3”. 

Concursul are ca scop principal selectarea celor mai bune propuneri pentru valorificarea zonelor din centrul ”Orașului Trandafirilor”, în contextul nevoilor comunitare actuale, bazat pe rezultatele chestionarului care a fost pus la dispoziția publicului de Primăria municipiului Târgu Mureș în perioada 26 martie – 12 aprilie 2021. 

”Necesitatea organizării unui concurs de idei pentru spațiile publice propuse a apărut într-un cadru mai amplu de intervenție asupra zonei centrale a municipiului Târgu Mureș,  constituindu-se ca una din verigile importante în procesul de transformarea a zonei într-un spațiu urban mai prietenos față de om și mediu. Rezultatul final așteptat al acestui proces mai cuprinzător este  redarea către locuitori și turiști a zonei istorice centrale a municipiului, coroborată cu punerea în valoare a patrimoniului arhitectural – istoric existent, cu încurajarea vieții sociale și cu reducerea poluării mediului”, se arată în Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

Conform aceleiași surse, juriul concursului va fi alcătuit din: Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș, membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Târgu Mureș conform Hotărârii Consiliului Local nr. 17/2021, dr. arhitect Ványolós Endre – lector universitar la Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste Târgu Mureș, Departamentul de Horticultură și Peisagistică din cadrul Universității Sapienția, Dobre-Kóthay Judit – reprezentantă a Universității de Arte din Târgu Mureș și Adél Püspöki – designer.

Cele mai bune idei vor fi răsplătite după cum urmează: 10.000 de euro pentru premiul I, 5.000 de euro pentru premiul II și 3.000 de euro pentru premiul III.

Doritorii să particile la concursul de idei sunt avertizați că ”juriul își rezervă dreptul de a nu acorda unele premii în cazul în care consideră justificat acest lucru, în funcție de valoarea (calitatea) lucrărilor prezentate.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE