SUPERLANSARE la Târgu Mureș. Autobiografia Narcisei Lecușanu, în drum spre „Hollywood” Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 268 Vizualizări

SUPERLANSARE la Târgu Mureș. Autobiografia Narcisei Lecușanu, în drum spre „Hollywood”

Marți, 25 mai, a avut loc în Târgu Mureș lansarea de carte a fostei jucătoare de handbal Narcisa Lecușanu. Evenimentul a avut loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”. Intrarea a fost liberă pentru oricine ar fi dorit să o cunoască pe campioana cu un palmares sportiv excepțional, dar cei mai numeroși au fost tinerii sportivi din echipele de handbal din municipiu. Volumul, intitulat „Povestea vieții mele”, își propune să aducă în prim plan încercările și bucuriile prin care a trecut sportiva în drumul ei către succes în sportul ales.

Model pentru tinerele generații

Mariana Gorczyca, scriitoarea care a „insistat” ca Narcisa Lecușanu să își aștearnă povestea vieții pe hârtie și care, de altfel, semnează și Cuvântul înainte care deschide volumul, a afirmat în cadrul evenimentului că și-a dorit ca sportiva să își pună viața în scris deoarece sportivii, și nu numai, sunt în „căutare de modele”. Prin urmare, conform scriitoarei, viața Narcisei Lecușanu poate servi drept inspirație pentru tinerele generații.

„Sunteți la vârsta la care aveți nevoie de modele. Cei care ați venit aici sunteți la o întâlnire cu o mare campioană și cu o carte care va dăinui. Venind azi dimineață aici, mă gândeam ce pot să vă spun eu vouă. M-am gândit, pornind de la ce a scris Narcisa, că la această vârstă la care sunteți sunt trei posibilități. Fie să fiți îndrumați de părinți, să își dorească să facă din voi campioni, să faceți voi mișcare pentru sănătatea voastră, fie să încercați voi să simțiți ce doriți de la această viață pentru a fi fericiți, fie să simțiți nevoia unor modele. În urmă cu doi ani, simțeam eu nevoia unei astfel de cărți, cunoscând foarte bine handbaliștii de la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara, în cadrul căreia sunt membru fondator. Copiii aceia erau în căutarea unor modele. Era nevoie de cineva cu palmaresul Narcisei Lecușanu, cu palmaresul ei care să își aducă povestea aici. Ceea ce trăiți voi acum, cum ați început voi să jucați handbal, relația pe care o aveți cu părinții, cu antrenorii se pot regăsi și aici. Unii dintre voi, însă, poate sunteți și mai dăruiți de Dumnezeu și simt la un moment dat în viața lor că vor picta, alții simt că vor cânta. Unii se trezesc visând că sunt campioni”, a afirmat Mariana Gorczyca.

Un Creangă sportiv

În ciuda tuturor obstacolelor, Narcisa Lecușanu și-a atins visul. Scriitoarea a mai adăugat faptul că este o carte care spune adevărul „pe față”, afirmând că este o „carte nefardată”. Mai mult, Mariana Gorczyca a menționat că spiritul oratoric moldovenesc, asemeni lui Ion Creangă, este prezent și în scrierea Narcisei Lecușanu.

„La scurtă vreme după ce s-a apucat de handbal, Narcisa Lecușanu s-a auzit spunând: „Eu voi fi campioana Germaniei!”. Ea trăia la Bacău, într-o familie numeroasă, într-un mediu așa cum era el, pe care unii dintre noi l-am cunoscut, un mediu gri, un mediu în care nu aveam voie să călătorim. Nici măcar nu aveam voie să deținem pașaport. La acea vârstă, Narcisa Lecușanu a spus: „Eu voi fi campioana Germaniei!”. Narcisa Lecușanu a ajuns „Deutschmeister”, a ajuns campioana Germaniei. E nevoie să citiți această carte pentru că vă veți regăsi pe voi, în anumite segmente. Este o carte cu bune și cu rele, cu tot ce a trăit ea. Este o carte nefardată. Dar personajele, antrenorii de la Naționala României, o bună parte a lor sunt recognoscibili. Este greu să faci performanță. Este greu ca antrenor să găsești acea medie între empatie și rigoare. Narcisa Lecușanu vorbește despre toate acestea în cartea ei, „Povestea vieții mele”. Este o carte scrisă de Narcisa, eu doar am insistat ca să o scrie. Și pe măsură ce ea trimitea materialele și din ceea ce își aducea aminte îmi dădeam seama că era un Ion Creangă în ea, de fapt. Narcisa este din Bacău și ca orice moldovean știe să spună povești. O să vă placă această carte”, a conchis scriitoarea.

Un film în pregătire…

Narcisa Lecușanu a dezvăluit în cadrul evenimentului că George Lașcu, producător de film, i-a confirmat faptul că se pregătește o ecranizare după memoriile ei. Totodată, fost campioană mondială a afirmat că volumul semnat de ea străbate limitele sportului, putând fi înțeleasă și receptată de oricine.

„Mariana, îți mulțumesc foarte mult. Tu ai fost motorul cărții. Mă bucur că ai insistat pentru că nu m-am gândit că pot pune ceva pe hârtie. Totodată, îmi spuneam la început că nimeni nu va citi cartea mea, că nu interesează pe nimeni. Vreau să vă spun că am greșit. Nu a fost așa. Cartea a fost citită și un telefon important din America de la realizatorul de film George Lașcu m-a impresionat și mai tare. Se pregătește o ecranizare după această carte. Am impresionat și în afara sportului cu această carte. Înseamnă că sunt povești care pot inspira, dar nu sunt rețete. Sportul nu este ușor. Performanța este grea, dar este atât de frumoasă! Merită să vă propuneți un vis pentru care să munciți. Orice domeniu vă place, merită să îl aprofundați, de la cel mai mic articol din orice ziar la cea mai stufoasă carte. Numai așa se poate obține performanță: muncind, muncind, muncind. Asta e povestea mea. Am avut foarte multe momente în care am vrut să renunț. Nu am putut să le povestesc pe toate în parte, dar am povestit o parte din ele. Nu a fost ușor. Nimic nu a fost ușor. Totul am obținut cu foarte multă muncă, inclusiv poziția din teren. Astfel de lucruri le învățăm doar în sport. Eu nu cred că în alt domeniu mai învățăm să fim fair-play cu colegii, să ne bucurăm de ceea ce realizează colegul”, a punctat Narcisa Lecușanu.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE