Home / Sanatate / ”Undă verde” pentru construirea unui Centru de Arși la Târgu Mureș. Deputatul Florin Buicu reacționează

”Undă verde” pentru construirea unui Centru de Arși la Târgu Mureș. Deputatul Florin Buicu reacționează

Distribuie

Guvernul României a publicat, în urmă cu câteva zile, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare şi conectare a Departamentelor Urgență, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureş”.

Investiția urmărește realizarea simultană a următoarelor activități: construcție nouă cu funcțiunea de spital – Centru de mari arși cu regim de înălțime subsol plus parter plus 4 etaje plus etaj tehnic, care să reflecte cele mai înalte standarde pentru creșterea calității serviciului medical și pentru a garanta confortul pacienților internați în spital – proiect care include: Centrul de mari arși cu 15 paturi, Blocul operator cu 25 de săli de operație, Secția clinică Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, spații conexe (sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, morga, centru de formare, spatii tehnice, spații administrative si logistice, etc., relocare heliport) și realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului și reorganizarea circuitelor medicale ale secțiilor respective.

Florin Buicu: „Este important să vedem această construcție finalizată”

Printre cei care au reacționat la decizia Guvernului a fost și conf. univ. dr. Florin Buicu, deputat PSD de Mureș, care a lăudat munca echipei Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, nu și prestația liberalilor mureșeni la construcția proiectului.

„După o așteptare de peste un an și jumătate, apare la transparență Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de extindere al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mures care rezolvă problema paturilor de mari arși, blocul operator și paturile de ATI! Sper ca după expirarea termenului de transparență sa vedem și Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial și investiția atât de necesară pentru mureșeni sa poată începe. Trebuie să felicit echipa de la Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, începând cu fosta conducere până la echipele de la chirurgie plastică și reparatorie, ATI, care au întocmit la timp toate documentele necesare pe baza cărora Ministerul Sănătății a reușit în sfârșit să finalizeze textul proiectului de Hotărâre de Guvern. Nu pot să nu amintesc faptul că în campania electorală de anul trecut era prezentată de PNL rezolvată problema acestei investitii. Din păcate, acordul Comisiei Interministeriale la care reprezentații PNL Mureș făceau referire că este obținut, a fost dat doar sub semnătura ministrului Cseke, adică mult după alegeri, ceea ce înseamnă că la aceea dată PNL Mures a mințit (ca de obicei aș spune eu). Trecând de toate minciunile acestea, este important să vedem această construcție finalizată”, a precizat deputatul social-democrat Florin Buicu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.