Home / Invatamant / Sărbătorirea Profesorului Cornel Sigmirean

Sărbătorirea Profesorului Cornel Sigmirean

Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș va găzdui vineri, 11 iunie, de la ora 13.00, evenimentul de lansare a volumului ”Școală, Biserică, Stat și Națiune în Istoria României – Omagiu profesorului Cornel Sigmirean la împlinirea vârstei de 65 de ani”.

Lucrarea de 556 de pagini este semnată de Liviu Boar, Ioan Bolovan și Laura Stanciu, a fost publicată la Academia Română – Centrul de Studii Transilvane sub egida Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj Napoca și cu sprijinul Asociației Societatea Istorică ”George Barițiu” și este dedicată apreciatului profesor universitar Cornel Sigmirean care luni, 7 iunie, a împlinit frumoasa vârstă de 65 de ani.

Patru decenii de Școală, Educație și Cercetare

În rândurile următoare, vă vom prezenta spicuiri din volumul omagial dedicat profesorului Cornel Sigmirean, nu înainte de a ne alătura celor care îi transmit distinsului istoric cele mai sincere urări de sănătate, putere de muncă și inspirație în proiectele la care participă.

”Mulți istorici din țară și din străinătate îl sărbătoresc zilele acestea, la cea de-a 65 aniversare, pe istoricul Cornel Sigmirean, profesor, fost cancelar și președinte al Senatului Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, director al Institului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, redactor-șef al mai multor reviste științifice. Întreaga activitate a profesorului Cornel Sigmirean a fost legată timp de peste patru decenii de școală, educație și cercetare. Născut la 7 iunie 1956 în Rusu de Sus (comuna Nușeni), județul Bistrița Năsăud, într-o zonă cu profunde semnificații istorice pentru trecutul românilor din Transilvania (ne referim în primul rând la Regimentul grăniceresc năsăudean), Cornel Sigmirean a fost marcat profund de mentalitatea grănicerească, de spiritul promovat de urmașii vechilor grăniceri năsăudeni, de care nu s-a sfiit să facă paradă, însă cu măsură, onestitate și atâta cât să nu degenereze în banal. Cultul pentru carte, disciplina muncii, sentimental de loialitate față de națiunea din care face parte, deschiderea spre celălat și respectul față de oameni l-au caracterizat pe sărbătoritul nostru de-a lungul vieții. O atare atitudine a fost rezultatul educației din familie, de la școală și biserică, trinom care a stat secole la rând, până mai recent, la baza formării personalității umane în societatea europeană.

Studiile primare, gimnaziale le-a făcut pe plan local, cele liceale la Beclean, iar între 1977-1981 a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. De altfel, la Alma Mater Napocensis și-a susținut în anul 1999 teza de doctorat intitulată „Studenţi români la instituţiile de învăţământ superior din Transilvania, Ungaria şi Slovacia (1867-1918)”, sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. Nicolae Bocșan, adevărat spiritus rectorpentru zeci de de generații de studenți și doctoranzi.

Tot la universitatea clujeană a devenit în anul 2008 conducător de doctorat, îndrumând câteva zeci de teze de doctorat în domeniul istoriei României”, se precizează în capitolul introductiv al volumului care are ca motto ”Breasla istoricilor își prețuiește valorile: Profesorul Cornel Sigmirean la ceas aniversar”.

Carieră didactică și de cercetare bogată

Autorii lucrării, Liviu Boar, Ioan Bolovan și Laura Stanciu, continuă apoi prezentarea CV-ului profesorului și istoricului Cornel Sigmirean, textul conținând numeroase detalii neștiute de publicul larg.

”Cornel Sigmirean și-a început cariera didactică în postura de profesor la Şcoala generală nr. 2 din Sovata (1981-1990), iar după schimbarea de regim politic din România a optat mai întâi pentru cercetare, activând la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş ca și cercetător ştiinţific (ajungând în timp până la gradul de cercetător principal I), unde a îndeplinit funcția de secretar științific (1995-2003), din anul 2010 exercitând funcția de director. Din anul 1992 a devenit cadru didactic asociat, ulterior, în anul 1999, a acceptat și și-a asumat ca titlular statutul de cadru didactic în învățământul universitar, fiind lector, conferențiar și din 2008 profesor universitar la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, actualmente la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

În anul 2012 a fost visiting professorla Universitatea Sapienza din Roma. Prin urmare, o carieră didactică și de cercetare bogată, complexă, dar și rodnică în acumulări și realizări profesionale. Aprecierile contemporanilor nu au întârziat să apară, omagiatul nostru fiind răsplătit cu numeroase premii și distincții: în anul 2002 a obținut Premiul „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române, cel mai prestigios trofeu pe care îl poate obține un specialist din România, pentru teza de doctorat publicată în anul 2000. Apoi a mai obținut în anul 2010 Diploma de Excelență din partea Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, și tot din partea Academiei Române Diploma „Meritul Academic” în anul 2015. Din partea universității locale, pe care a slujit-o ca titular începând cu anul 1999 cu devotament și competență, a primit în anul 2010 Medalia Aniversară a Universității „Petru Maior” 1960-2010. Autoritățile publice locale i-au conferint și ele câteva distincții: Prefectura județului Mureș i-a conferit în anul 2011 medalia Fibula de la Suseni, iar Consiliul Județean Mureș l-a onorat cu Distincția ALAE în anul 2013. Din partea Mitropoliei Ardealului a primit în anul 2012 Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Mitropolitul Transilvaniei”, ca o recunoaștere a contribuțiilor științifice, dar și a implicării sale în Fundația „Gojdu”. A organizat peste 60 de manifestări științifice naționale și internaționale, iar o parte din cercetări le-a valorificat în peste 360 de manifestări științifice în țară și străinătate (Roma, Bratislava, Bochum, Budapesta, Bruxelles, Giula, Barcelona etc.)”, se menționează în același volum.

Operă apreciabilă

Cei trei autori ai cărții omagiale Școală, Biserică, Stat și Națiune în Istoria României – Omagiu profesorului Cornel Sigmirean la împlinirea vârstei de 65 de ani” recunosc faptul că ar fi dificil să rezume în câteva pagini ”impresionanta activitate științifică și cultural-educativă desfășurată de istoricul Cornel Sigmirean” în cele aproape patru decenii de când și-a luat destinul în propriile mâini. ”Bibliografia operei istoricului însumează 11 cărți de unic autor sau în colaborare, 28 de cărți editate ca unic coordonator sau în colaborare, precum și circa 170 de studii în reviste sau volume tematice din țară și străinătate. Opera relevă pe deplin temeinicia cercetărilor efectuate de decenii și care s-a concentrat pe istoria Transilvaniei în secolele XVIII-XX. Trebuie însă să remarcăm câteva constante în ceea ce privește șantierul de lucru al istoricului. Astfel, la loc de cinste se află istoria intelectualității românești din Transilvania în epoca modernă. Tema a devenit o constantă distinctă în cercetarea istorică din România postdecembristă. Istoriografia românească în general și Cornel Sigmirean în special, au cercetat istoria intelectualității mai ales din perspectiva formării sale universitare, pornind de la premisa că intelectualii au fost personajul principal al mișcărilor de emancipare națională din Europa Centrală și de Sud-Est în epoca modernă. Ei au stat la baza restructurării clasei politice și a formării sistemului instituțional, ei au fost principalii vectori ai transferurilor valorilor societății moderne în Transilvania și România, dar nu numai. Astfel, fenomenul frecventării universităților străine a fost evidențiat prin mai multe cărți și zeci de studii semnate individual sau în colaborare. Cărțile istoricului Cornel Sigmirean despre formarea elitelor românești transilvănene ”Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă. Studenţi români la universităţi din Europa Centrală şi de Vest” (Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, 806 p.), ”Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806-1918)” (Târgu Mureș, Editura Universităţii „Petru Maior”, 2007, 416 p.) și ”Elevi din Transilvania la Academia Militară de Honvezi „Ludovika” din Budapesta” (Sibiu, Editura „Astra Museum”, 2013, 151 p.), precum și volumul colectiv ”Intelectualii şi societatea modernă. Repere central-europene”, Editura Universităţii „Petru Maior”, 2007, 454 p. reprezintă repere solide în istoriografia românească și europeană. Concentrându-se cu precădere pe evoluțiile elitelor moderne, profesorul Cornel Sigmirean nu a ignorat dimensiunea istorică totală a acestora, recunoscând rolul esențial al elitelor în modelarea realităților economico-demografice din epocă, dar și implicarea cultural-politică în proiectele identitare înainte de Primul Război Mondial. Ca o apreciere externă onorantă a valorii contribuțiilor științifice în acest domeniu, istoricul Cornel Sigmirean a fost ales membru al Atelierului de lucru ”Etudiants sans frontieres: migrations universitaires en Europe avant 1945”de la Geneva”, se specifică în aceeași lucrare.

Documentare, spirit analitic și putere de sinteză

Una dintre concluziile celor trei autori este că profesorul și istoricul Cornel Sigmirean ilustrează ”prin atitudine, operă, mobilitate și devotament” o generație care și-a propus și în bună măsură a reușit ”să deschidă istoriografia românească spre direcțiile și tendințele europene ale domeniului.”

”În ciuda multitudinii de preocupări din ultimele trei decenii, istoricii maturi la momentul 89, formați coerent și temeinic, au intuit perspectivele înnoitoare ale domeniului și au lăsat o opera de anduranță, validă și valabilă în spațiul național și european. Alături de colegii de generație, profesorul Sigmirean a performat în sectoarele tradiționale ale istoriografiei românești, cu reușite notabile mai ales în perioada interbelică: istoria elitelor, istorie ecleziastică. În ciuda acestei aparențe, după deceniile de izolare la care a fost supus domeniul, istoricul a făcut o corectă evaluare a surselor, a știut să le interogheze multivectorial și a reușit să umple numeroase goluri, prin formularea unor răspunsuri echilibrate, în egală măsură insolite și originale. Dincolo de căutările inerente oricărui istoric, la o evaluare a operei profesorului Sigmirean, cititorul rămâne convins de temeinicia documentării, spiritul analitic, puterea de sinteză datorate curiozității, atenției, acribiei și hărniciei cu care „și-a pus sursele la treabă”. S-a individualizat astfel printre congenarii săi printr-un mesaj clar, coerent, credibil și nu de puține ori atractiv prin franchețea formulărilor. Colegi și cititori deopotrivă descoperim un limbaj elegant, care se împletește cu spiritul ludic, într-un discurs inspirațional și pentru generațiile mai tinere.

Modest și mobil, Cornel Sigmirean este o personalitate catalitică ce poate fi înțeleasă corect din perspectiva preocupărilor domniei sale, dar și prin diversitatea abordărilor, care converg, totuși, spre cele patru direcții enunțate în titlul volumului: Școală, biserică, stat și națiune, și felul în care, separat sau împreună, acestea au construit modernitatea românească.

Cărțile și studiile lui Cornel Sigmirean ilustrează pe deplin rigurozitatea și obiectivitatea cu care specialistul în istoria modernă și contemporană a Transilvaniei analizează fenomenele istorice naționale în context mai larg central european, detașându-se de etnocentrismul ce caracterizează multe abordări ale trecutului provinciei. Ele sunt lucrări fundamentale pentru istoriografia românească și universală contemporană. Cu perseverență, modestie şi generozitate dânsul a știut să inspire în jurul său o școală istorică din care s-au adăpat și alți istorici fie că au fost absolvenți ai Universității ”Babeș-Bolyai” sau ai Universității „Petru Maior”, fie au venit în jurul lui, în calitate de colaboratori, de la alte instituții culturale și academice. Energia debordantă și tonusul pozitiv cu care ne înconjoară și căldura pe care o emană fac ca toți cei care interacționăm cu el să ne simțim mai bine, mai motivați și mai mobilizați în activitățile în care ne implicăm individual ori alături de Domnia Sa”, au arătat Liviu Boar, Ioan Bolovan și Laura Stanciu care trebuie, de asemenea, apreciați pentru efortul deosebit depus în editarea volumului omagial.

Lucrarea de excepție realizată de către Liviu Boar, Ioan Bolovan și Laura Stanciu este structurată în șase capitole mari, după cum urmează: o parte intruductivă dedicată exclusiv profesorului Cornel Sigmirean, urmată de capitole tematice la realizarea cărora au contribuit, cu texte, aproape 70 de coautori: ”Cultură – Ideologie – Istoriografie”, ”Identități multiple – Transfer cultural”, ”Biserică – Societate – Națiune”, ”Stat – Școală – Elite”, ”Societate – Economie – Modernizare” și ”România – Relațiile internaționale – Echilibrul regional”.

Un specialist al timpului său

”Cercetător asiduu și atent al arhivelor, istoricul Cornel Sigmirean s-a remarcat prin elaborarea unor volume cu teme puţin sau deloc cercetate. O altă trăsătură definitorie a operei sale istorice o reprezintă consecvenţa în abordarea subiectelor cercetate şi colaborarea fructuoasă cu istorici români şi europeni. Profesorul Corneliu Sigmirean este perceput în lumea ştiinţifică românească şi europeană ca istoric profesionist, cu o vastă cultură, un specialist al timpului său, cu un discurs actualizat, în consens cu exigenţele istoriografiei contemporane, un neobosit cercetător care a desfăşurat şi desfăşoară o prestigioasă activitate academică și științifică. Multitudinea conferințelor, sesiunilor, simpozioanelor și colocviilor organizate şi la care a participat, în decursul anilor, profesorul şi istoricul Cornel Sigmirean, în ţară şi în străinătate, au fost şi sunt tot atâtea ocazii de recunoaștere a valorii și competenței sale profesionale. Profunzimea cunoștințelor, concizia, coerența, cursivitatea și logica discursului său, modul elevat de preezentare a comunicărilor, ţinuta academică, fac parte din profilul moral şi profesional al unui cercetător avizat, competent, credibil, cu o excelentă imagine publică.”

Ioan Lăcătușu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita Sfântu Gheorghe

Conștiința rolului de dascăl

”Cornel Sigmirean are conștiința rolului său de dascăl ce s-a format prin cercetările sale aplecate asupra biografiilor unei pleiade de cărturari despre care a scris monografii însemnate, rolul și consacrarea pilduitoare a acestora este un deziderat al timpului prezent pe care îl cultivă cu abnegație fiind aceasta și profesia lui de credință. Rolul experienței sale profesionale, munca asiduă dusă la catedra universitară, dublată de cercetări tematice în arhive din țară și din străinătate, unde stă cuminte și în așteptare „memoria tăcută a scrierilor vechi”, ce stau în așteptare ca truda neobosită a celui care o citește, o traduce, o interpretează în context cu vremurile de când provin, peste care s-au așezat colbul, neglijența, distrugerea parțială, fiind necesară atât de multă dăruire pentru a aduce trecutul la lumină. Dar înainte de toate trebuie „scrierea” descoperită, stăpânit entuziasmul și emoția acestei satisfacții, apoi este personificată acribia științifică a autorului.”

Ioan Sabău-Pop, avocat, Baroul Mureș

Istoric de seamă al ținuturilor mureșene

”Este dificil şi totodată semnificativ ce face istoricul, căci el se străduieşte să înţeleagă faptul şi procesul istoric ca pe o chestiune existenţială, încărcată de sens, iar pentru a face asta se detaşează mai întâi de trecut, eliberându-l de proiecţiile prezentului, pentru a se reapropia într-o încercare de identificare cu el, de integrare a sa în destinul umanităţii. Istoria nu este de la sine înţeleasă, naturală, ci presupune o iniţiativă epistemică, culturală, spirituală. Într-un fel, reconstruind-o, noi o creăm. Determinante sunt procesele, dar poate mai determinantă este viziunea noastră, depistarea şi prezentarea realităţilor prin filtrul conştiinţei noastre. Un astfel de dascăl a fost şi va mereu, domnul profesor universitar doctor Cornel Sigmirean, istoric de seamă al ţinuturilor mureşene şi nu numai, un adevărat model de urmat în ceea ce priveşte promovarea valorilor culturale şi istorice mureşene şi naţionale.”

Constantin Bogoșel, Asociația Culturală ”Sf. Gheorghe” Sângeorgiu de Mureș

Vocație de cercetător autentic și dascăl

”Aparține unei generații mai tânără decât cea din care fac parte. A avut șansa să se afirme în ultimele trei decenii, într-o atmosferă în care cercetarea nu mai era subordonată politicului. A organizat sesiuni științifice naționale și internaționale, a participat la astfel de sesiuni în străinătate, conduce doctorate în istorie, mai întâi într-o echipă clujeană, apoi târgumureșeană. Bibliografia operei sale este relevantă în acest sens. L-am avut invitat ca membru în comisiile de doctorat ale unor doctoranzi de-ai mei, ale altor conducători de doctorat în istorie ai universității noastre. Am remarcat seriozitatea cu care a întocmit referatele, sugestiile oferite doctoranzilor pentru a-și îmbunătăți lucrarea. A fost critic la întocmirea subsolului, a oferit încredere colegială pentru continuarea cercetărilor de către tânărul doctorand. Din toate aceste gesturi și atitudini rezultă vocațiasa de cercetător autentic și dascăl.”

Mihai D. Drecin, Universitatea din Oradea

Epoca Școlii Ardelene

”Școala Ardeleană se înscrie într-o mișcare mai largă de sincronizare a culturii și civilizației românești cu ceea ce se poate numi ritmul European occidental. Încercări de asemenea gen s-au făcut – timid și parțial – începând cu secolul al XVI-lea, pe fondul curentului umanist, pătruns mai întâi în Transilvania. Un exemplu de cărturar care a urmat un asemenea drum este cel al lui Nicolaus Olahus (Nicolae Românul), trăitor între 1493 și 1568, care aparține deopotrivă ariilor de cultură general-europeană, ungară, slovacă și românească. Aceste încercări au continuat în secolul următor, pătrunzând și în Moldova și în Țara Românească, prin opera cronicarilor moldoveni, a stolnicului Constantin Cantacuzino și, mai ales, a lui Dimitrie Cantemir, care poate fi încadrat în Iluminismul timpuriu (Preiluminism) și care este primul mare intelectual român (cu o conștiință clară de român) receptat ferm în circuitul european și mondial. Școala Ardeleană continuă, prin urmare, o tradiție, în noile condiții ale declanșării luptei de emancipare națională moderne, pe fondul curentului iluminist.”

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

Filosofie și spiritualitate în Transilvania

”Numeroase izvoare ale antichităţii greceşti, între care istoriile lui Herodot, descrierile geografice ale lui Strabon, dialogurile lui Platon şi cronicile compilative ale lui Diogenes Laertios, ”Despre vieţile şi doctrinele filosofilor”, atestă prezenţa lui Zamolxis (ulterior zeificat de daco-geţi) în şcoala lui Pitagora. Dar există dovezi de netăgăduit ale difuzării învăţăturilor creştine dinspre gurile Dunării şi dinspre centrele de putere politică şi culturală ale Imperiului Roman – în mai multe aşezări din ţinuturile transilvane, mai cunoscută fiind jertfa pilduitoare a Sfântului Sava de la Buzău, care s-a sacrificat bucuros, în secolul al IV-lea, „din dragoste nemărginită pentru Dumnezeu cel nevăzut”. Acestei faze incipiente îi urmează, în ordine cronologică, umanismul transilvan, care s-a manifestat în forme dintre cele mai autentice în opera şi viaţa cărturarului de faimă europeană Nicolae Olahus (1493-1568), el însuşi de origine română, care în lucrarea sa ”Hungaria”(1536) susţine primul unitatea de neam, de limbă, de obiceiuri şi datini, dar mai ales unitatea de ritual religios a românilor, vreme de multe veacuri.”

Eugeniu Nistor, Institutul de Filosofie și Psihologie ”C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, București

Sfinții Mitropoliți Andrei Șaguna, Sava Brancovici și Simion Ștefan în preocupările cărturarului Vasile Netea

”Viața cărturarului Vasile Netea a fost în întregime închinată studiului şi muncii intelectuale. A avut un suflet pur, curat, plin de dragoste pentru cei din jurul său. A dat dovadă de dragoste de ţară, militând tot timpul în interesul naţiunii româneşti, făcând acest lucru mai ales prin ceea ce a scris. Şi a scris mult şi a avut un deosebit succes. A dat dovadă de dragoste faţă de părinţi. Şi-a iubit părinţii ca pe lumina ochilor săi, cum de altfel l-au iubit şi părinţii pe el. Şi-a iubit satul şi pe toţi consătenii săi, şi-a iubit familia mai mult ca orice. A avut foarte mulţi prieteni, pretutindeni a fost înconjurat de prieteni. A ştiut să-şi facă prieteni, prin comportamentul său, prin maniera sa de a fi, s-a impus ca un model de om, a ştiut să se facă respectat, respectându-i pe ceilalţi, a iubit pe cei din jur, ca să fie la rândul său iubit de aceştia, ca să fie apreciat, a muncit serios pentru a se realiza pe plan intelectual şi a făcut-o cu un deosebit succes. Referindu-ne, aşa retrospectiv, la opera lui Vasile Netea, putem spune că acest cărturar a lăsat posterităţii o operă monumentală, o operă impresionantă atât prin dimensiunile sale, cât şi prin profunzimea temelor pe care le abordează.”

Florin Bengean, Biblioteca Municipală ”Petru Maior” Reghin

Refugiul Țăranului Român în Istorie

”După ce încetățenise o himeră – izvor născător al Veșniciei -, încet dar sigur, ca o nouă Atlantidă, satul românesc se scufundă în Oceanul Neființei. Tendințele de resuscitare a clasei țărănești după 1989 au sucombat în lamentabil eșec. Adevărații exponenți ai clasei decimate, supraviețuitori care și-au refuzat tentația abandonării satului și a pământului dispăreau rând pe rând, incapabili să recompună clasa, să întoarcă timpul. La 80 de ani, nu-ți mai faci nici iluzii, nici planuri de viitor, oricât de înalt ar fi soarele amiezii sau de luminos la apus. Cu țărani sau fără ei, o finalitate pseudomorfă i se deschidea țării după 1989, cu privirea reorientată spre vestul mereu râvnit, conotat cu valori de miraj. Finalitate care, în linii de forță, întrunea adeziunea majorității la acel moment istoric al țării. „Numai poporul care găsește finalitatea sa spirituală, condiții prielnice pentru munca și dezvoltarea sufletească a majorității membrilor săi, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate corcită din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii”, tranșa Constantin Rădulescu-Motru.”

Mihai Suciu, Universitatea de Arte, Târgu Mureș

Publicitate și mentalități în România Postcomunistă

”În ultimii ani, așa cum remarcă Jean-Nöel Jeanneney, în colocvii savante, sondaje de opinie și numere speciale de reviste se pun tot mai des întrebări legate de presupusa influență negativă a mediilor audiovizuale asupra funcționării democrației în societățile moderne. Se merge până acolo încât se pune problema pierderii identității naționale, prin modul cum media poate manipula conștiința oamenilor. Publicitatea reprezintă astăzi, în parte, un fenomen media. Or, plecând de la această premisă, putem ușor accepta că publicitatea a modelat enorm profilul psiho-social al românilor. Doar că istoria ne ajută să fim obiectivi: asemenea fenomene se petrec peste tot în lume, firmele din Occident, dar mai ales cele americane inundă piața mondială, piața interne a celorlate națiuni, prin eficacitatea mijloacelor de influențare. România postcomunistă nu a fost altceva decât partea unui fenomen, identificabil și în fenomenul publicitar.”

Corneliu Cezar Sigmirean, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Despre transferul cultural al unui concept. Patrie și patriotism în Transilvania epocii moderne

”Nu putem înţelege rădăcinile culturii politice ardeleneşti fără o cercetare sistematică şi în nuanţe a conceptelor politice care au contribuit la formarea exerciţiului public şi politic în societatea românească, într-un moment sau altul. De exemplu, patria, patriotul şi patriotismulne pot ajuta să îi înţelegem pe românii adunaţi pe Câmpia Libertăţii (în timpul revoluţiei de la 1848); ce anume doreau ei atunci când proclamau că vor să se unească cu Ţara. Mai precis, ne ajută să decantăm ce însemna pentru părinţii şi bunicii lor, în jurul anului 1800, neamul/naţiunea, ţara, patria, termeni aparţinând aceluiaşi câmp lexical în iluminismul european. Conceptele denominau şi semnificau ai mei, acasă/ locul naşterii, pământul părinţilor, strămoşilor sau era vorba, mai degrabă, despre un sentiment de apartenenţă la nişte valori comune?”

Laura Stanciu, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Chestiuni minoritare în România interbelică     

”Rezoluția Adunării Naţionale de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, deși nu are calitatea de act juridic, poate fi considerată, prin Art. III, punctele 1 și 2, primul document care cuprinde elemente privind protecţia minorităţilor entice înglobate în România întregită. Această declaraţie de principii, născută din entuziasmul revoluţionar de la momentul respectiv, reflectă, în primul rând, hotărârea românilor de a nu se transforma din oprimaţi în opresori, cât şi concepţia acestora privind principiile fundamentale de guvernare ale noului stat roman unificat. Textul prevedea: deplina libertate naţională pentru toate naţionalităţile conlocuitoare, fiecare popor având dreptul de a se instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din rândul său; de asemenea, fiecare naţionalitate primea drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării proporţional cu numărul membrilor fiecăreia (III, 1); egalitate juridică şi autonomie confesională completă pentru toate confesiunile din stat (III, 2).”

Virgil Pană, Muzeul Județean Mureș

”Morbul Garbitei” – Influența modelelor hollywoodiene în moda Bucureștiului interbelic

”Morbul Garbitei” care a cuprins întreaga lume interbelică, a fost deci un construct industrial pornind de la studiourile Hollywoodiene, dar și artistic în mâna regizorilor și creatorilor de modă, și chiar personal, al Gretei Gustafsson devenită Garbo. Presa românească l-a surprins cu entuziasm și reverență, astfel reflectând și popularitatea modelului Garbo în rândul publicului, mai ales cel feminin. Deși multe din articole erau cel puțin parțial traduse din limba engleză direct de la sursă, amploarea fenomenului Garbo era atât de mare încât numele său era menționat ca simbol al eleganței și misterului feminin în perfecțiunea lor. Puterea „Gretagarbismului” s-a manifestat și prin întreaga pleiadă de epigoni reali și presupuși, de la actrițe care îi semănau sau o imitau fățiș, la alegerile publicului larg în materie de modă și frumusețe. Trecând prin exaltarea unei Lucrezzia Kar, desemnarea Mariei Mohor ca „Greta Garbo a României” sau eleganta flâneuseplimbându-se pe Calea Victoriei, modelul Garbo a marcat semnificativ prin strălucirea și misterul său concepția modernă despre feminitate a României interbelice, precum o făcuse în întreaga lume.”

Sonia D. Andraș, cercetător independent dr. la University of the Arts London din 2020

Lingvistica pozitivă și comunitatea istorică a românilor din Ungaria

”Lingvistica pozitivă este un cadru de cercetare şi protejează înţelegerea faptelor şi proceselor lingvistice dintr-o comunitate de naţionalitate/de discurs. „Vorbitorul” – din aspectul lingvisticii pozitive – stăpâneşte un repertoriu lingvistic, cuprinzând diferite configuraţii compuse din resurse lingvistice de grai local, de grai social, de limbă standard, de a doua etc. limbă. Iar în situaţia discursului, incontinuu, se informează, învaţă, se descurcă şi apreciază variabilitatea lingvistică; prin urmare, după posibilităţile sale, se acomodează situaţiei de discurs şi are succese comunicative. Menţinerea graiului, limbii române în comunitatea românilor din Ungaria, sub umbrela lingvisticii pozitive, se realizează cu sprijinul noţiunilor asociaţi: limbă pluricentrică, apreciere a variabilităţii lingvistice, apreciere a bilingvismului/ plurilingvismului, complementaritate, vorbitor creator, acomodare lingvistică, creativitate lingvistică, loialitate lingvistică, legături lingvistice etc.”

Ana Borbély, Centrul de Cercetări Lingvistice ELKH Budapesta

Casa macedoromânului Atanasiu Grabovsky din Pesta unde a locuit și Mitropolitul Andrei Șaguna în timpul studenției sale din capitala ungară

”Clădirea, casa Grabovsky are o semnificaţie şi pentru Biserica Română Ortodoxă din Transilvania şi din Ungaria. Aici a trăit între anii 1823-1829 şi Atanasiu Şaguna (care, mai târziu, adoptă numele de Andrei Şaguna), mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria – nepotul proprietarului casei – în perioada când îşi făcea studiile liceale şi pe când era student la drept în capitala ungară. Cine a fost Andrei Şaguna? Prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române. Strămoşii săi, alături de alte mii de macedoromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.”

Maria Berényi, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria

Radiografierea clandestinității greco-catolice în ultima decadă a regimului comunist de către Securitate în operațiunea ”Apelul”

”În 12 august 1977 la Biserica Bărăția din București pe scaunul de spovedanie o credincioasă găsește un manifest adresat credincioșilor și preoților cărora li se cere ca în perioada dintre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci să se roage, să facă slujbe și alte acte de pietate pentru ca Dumnezeu prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Preacuratei Fecioare Maria să mijlocească haruri speciale Președintelui Nicolae Ceaușescu care în perioada respectivă primea un memoriu despre cauza Bisericii Române Unite pentru legitimarea existenței acesteia. Manifestul era semnat de către Comitetul pentru Salvarea Bisericii Române Unite1. Acest moment în timp, cunoscut în actele Securității ca 12/8, va declanșa o masivă operațiune a Direcției I a Securității Statului care se va întinde pe o perioadă de peste un deceniu, până în 1989, pentru descoperirea și neutralizarea autorilor acestor manifeste sub titulatura de Operațiunea „Apelul”.

Anca Șincan, Institutul de Cercetări Socio-Umane ”Gheorghe Șincai” al Academiei Române, Târgu Mureș)

O viață de om în pagini de scrisori. Corespondența politică inedită a lui Vasile Mangra (1875-1918)

”Vasile Mangra a fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Bisericii ortodoxe româneşti din Imperiul austro-ungar, comparabil prin amploarea reacţiilor stârnite în jurul lui doar cu Andrei Şaguna1. Traiectoria vieţii sale a fost diferită de cea a altor lideri bisericeşti. În parte, aceasta s-a datorat contextului istoric, dar şi personalităţii sale. Caracterul său extrovertit se caracteriza prin volubilitate, expansivitate, pragmatism şi simţul realităţii, prin inteligenţă şi spirit distins, dar şi prin ironie, sarcasm, ezitare sau chiar superficialitate. Calităţi şi defecte, toate la un loc, au contribuit ca Mangra să se afirme ca o personalitate aparte. S-a impus uşor în viaţa publică şi cea ecleziastică, dovedind putere de adaptare la realităţi noi, uşurinţă în a lua decizii, în a depăşi crize, conflicte.”

Marius Eppel, Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj Napoca

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Prezențe reghinene la ediția aniversară TIFF

Ediția din acest an a celui mai important eveniment dedicat filmului din România, Festivalul Internațional …