Home / Slider / Arme de foc deținute ilegal căutate de Poliția Mureș

Arme de foc deținute ilegal căutate de Poliția Mureș

Poliţişti ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea procurorilor de caz, cu sprijinul structurilor teritoriale de profil din cadrul inspectoratelor de poliţie județene Giurgiu, Teleorman, Bistrița-Năsăud, Dolj și Mureș, pun în aplicare joi, 24 iunie, opt mandate de percheziţie domiciliară, în județele Giurgiu, Teleorman, Bistrița-Năsăud, Dolj și Mureș, pentru identificare și scoaterea din circuitul ilegal a mai multor arme supuse regimului de autorizare prevăzut de Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

”Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase pun în executare cele opt mandate de percheziție domiciliară, ca urmare a activităților desfășurate în dosarele penale aflate în instrumentare proprie, în locații aflate pe raza acestora de competență. Activitățile desfășurate vizează administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate, constituite și ca urmare a activităților de cooperare internațională cu autorități de aplicare a legii din alte state membre UE, precum și scoaterea din circuitul civil a unor arme supuse autorizării, deținute fără drept. După efectuarea perchezițiilor, în funcție de evoluția cercetărilor, persoanele vizate vor fi aduse la audieri pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptelor”, au transmis reprezentanții Poliției.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Prezențe reghinene la ediția aniversară TIFF

Ediția din acest an a celui mai important eveniment dedicat filmului din România, Festivalul Internațional …