Reguli speciale de acces la festivitatea UMFST Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 623 Vizualizări

Reguli speciale de acces la festivitatea UMFST

Festivitatea de absolvire a promoției 2021 a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș, va avea loc miercuri, 28 iulie, începând cu ora 19.00, pe Stadionul Trans-Sil, localizat pe strada Insulei, au informat reprezentanții Universității.

Condiții stricte pentru absolvenți și aparținători

Potrivit unui comunicat de presă remis pe această temă, ”organizarea și desfășurarea evenimentului festiv în condiții de maximă siguranță, în contextul epidemiologic actual, ce vizează atât studenții absolvenți cât și aparținătorii acestora, reprezintă  o prioritate, dar și o responsabilitate instituțională cu privire la asigurarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.”

În același document se mai menționează că accesul studenților, absolvenții promoției UMFST 2021, dar și a aparținătorilor acestora la festivitățile de absolvire, se va face în condițiile încadrării într-una dintre situațiile următoare: persoane care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore și persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Înscrieri online, brățări de acces

Absolvenții fiecărui program de studii care doresc să participe la festivitatea de absolvire sunt rugați să se înscrie online până marți, 27 iulie, ora 22.00, pe platforma https://forms.gle/DoxfyGD6FyPLQAyr6 și să încarce dovada încadrării într-una dintre situațiile menționate anterior (certificat de vaccinare, buletin de testare, bilet de externare, etc.).

”La fel se va proceda și în cazul aparținătorilor, în număr de maxim trei/absolvent, pe care absolvenții îi vor înscrie în platformă, cu aplicarea acelorași condiții – dovada uneia dintre cele trei situații. Aceleași măsuri epidemiologice se aplică și în cazul participării absolvenților la cursurile festive desfășurate pe programe de studii. Astfel, în dimineața zilei de 28 iulie 2021, înaintea începerii cursurilor festive pentru fiecare program de studii, absolvenții care îndeplinesc condițiile de participare detaliate anterior, vor primi o brățară de acces ce va fi purtată la mână la toate activitățile zilei, curs festiv, festivitate de absolvire, și prezentată organizatorilor la intrarea în zonele de acces. Cu aceeași ocazie, se vor elibera și brățările pentru aparținătorii care îndeplinesc condițiile de participare menționate. Documentele doveditoare, cu referire la încadrarea într-una dintre cele trei situații, se pot prezenta și cu ocazia eliberării brățărilor, ocazie cu care se va verifica veridicitatea acestora”, se menționează în comunicat.

Reprezentanții UMFST ”George Emil Palade” au mai precizat că actualele condiții ”pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.”

Sandu TUDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE