VIDEO: Târgu Mureș, capitala duatlonului european Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 686 Vizualizări

VIDEO: Târgu Mureș, capitala duatlonului european

Municipiul Târgu Mureș și ”Transilvania Motor Ring”, circuit pentru sporturi cu motor aflat în localitatea mureșeană Cerghid găzduiesc, în perioada 2-4 iulie, mai multe competiții care se vor desfășura sub egida Campionatului European de Duatlon, eveniment organizat de Master Ski & Bike Club Târgu Mureș, Federația Română de Triatlon și, evident, Federația Europeană de Triatlon.

Cele trei evenimente găzduite de județul Mureș sunt Duatlon Standard European Championships (vineri, 2 iulie, între orele 8.30 – 17.00, pe distanțe diferite, pe circuitul ”Transilvania Motor Ring”), Dracula Night Run (sâmbătă, 3 iulie, la ora 21.30, pe o distanță de 6,1 kilometri, la Platoul Cornești) și Duatlon Sprint European Championships (duminică, 4 iulie, între orele 8.30 – 12.00, 5 kilometri de alergare, 20 de kilometri de ciclism și apoi 2,5 kilometri de alergare, în zona centrală a municipiului Târgu Mureș).

Faimă, dar și sprijin pentru HoReCa

Joi, 1 iulie, una din sălile de conferințe ale Hotelului ”Grand” din Târgu Mureș a găzduit o întâlnire între reprezentanți ai organizatorilor și cei ai mass media locală, la care au participat Renato Bertrandi – președintele Federației Europene de Triatlon, Soós Zoltán – primarul municipiului Târgu Mureș, Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș și Amza Mărgărit – manager de eveniment.

În alocuțiunea sa, primarul municipiului Târgu Mureș a rememorat momentele din 2019, an în care ”Orașul Trandafirilor” a găzduit Campionatul European de Triatlon.

”Este o onoare să avem cel mai renumit eveniment sportiv al continentului la Târgu Mureș, duatlon. Au adus prestigioși reprezentanți, o să fie peste 600 de sportivi care o să vină cu familiile la Târgu Mureș. Evident, după perioada de COVID era bine să fim mult mai mulți, dar și așa este o schimbare foarte mare față de anul trecut când eram blocați în a organiza evenimente prestigioase și asta evident o să aducă și pentru domeniul HoReCa din orașul nostru foarte multe venituri, locuri de muncă, și nu în ultimul rând o faimă orașului nostru pe continentul european, având în vedere că acest eveniment sportiv va fi transmis și pe rețelele europene, deci Târgu Mureșul va intra iarăși în cunoștința continentului cu un eveniment foarte pozitiv. Le doresc mult succes concurenților, evident ar fi frumos să avem un campion târgumureșean, dar asta poate se va realiza în ani, trebuie să investim în cluburi și în sportivi să avem performanțe. Orașul contribuie la organizarea acestui eveniment nu doar prin a oferi spațiu, dar și cu un sprijin financiar de 450.000 de lei”, a spus Soós Zoltán.

”Transilvania Motor Ring”, circuit european

Președintele Consiliului Județean Mureș a punctat faptul că județul Mureș deține infrastructura necesară organizării unei competiții sportive de mare amploare, și i-a invitat pe mureșeni să participe, în calitate de spectatori, atât pe circuitul ”Transilvania Motor Ring”, cât și în locațiile din Târgu Mureș.

”Este important de menționat și aici aș dori să punctez un lucru important, că unul din punctele forte ale acestei competiții se va desfășura pe ”Transilvania Motor Ring”, obiectiv care a fost construit de Consiliul Județean Mureș printr-un program european și în așa fel într-adevăr putem să oferim posibilitatea de a organiza într-un mediu prielnic și o mare parte din acest concurs. În așa fel cum am dorit să intre într-un circuit european acest ”Transilvania Motor Ring” și cu această ocazie putem demonstra că într-adevăr se poate, nu numai ca și competiții auto-moto, ci și competiții de ciclism și chiar competiții de tip alergări sau diferite concursuri. Pe lângă asta, oferim și un mediu pentru organizarea diferitelor evenimente, pentru că există clădiri, există infrastructură. Pentru noi este important ca valorile culturale, valorile turistice ale județului, cât și condițiile pentru organizarea unor competiții sportive sunt readuse și valorificate, acest lucru ne onorează și vă mulțumim că ați ales județul Mureș pentru organizarea acestui eveniment”, a menționat Péter Ferenc.

Omagiu lui Klosz Péter

Oaspetele special al conferinței de presă a fost președintele Federației Europene de Triatlon, care a adus un frumos omagiu celui care a fost mureșeanul Klosz Péter, fost președinte al Federației Române de Triatlon, plecat prematur dintre noi în noiembrie 2019.

”Triatlonul este un sport dificil, este ceva ce nu poți să schimbi de pe o zi pe alta. Am fost puțin îngrijorat când din păcate, Péter a murit, deoarece federația voastră putea suferi. În memoria lui Péter, pot spune că federația voastră devine tot mai puternică, iar asta este minunat. Pentru toate astea, trebuie să mobilizați poliția, să opriți traficul, ceea ce nu este ușor, dar aveți tot orașul în sprijin, și aș vrea să vă spun că Târgu Mureș devine unul dintre capitalele Campionatului de Triatlon. Faceți o treabă foarte bună și trebuie să fiți mândri”, a declarat Renato Bertrandi.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, managerul evenimentului a promis că echipa de organizare se va strădui să mențină ștacheta calității ridicată, din toate punctele de vedere.

”Mă bucur că putem să ducem mai departe acest eveniment la care am visat acum 5-6 ani de zile împreună cu Péter, atunci când am organizat concursuri locale cu doar 10-20 de sportivi, dar iată că am reușit să ajungem la sute sau chiar mii de sportivi. Sper să avem un eveniment cât mai reușit și promitem să ducem cât mai departe această moștenire și să dezvoltăm evenimentul”, a arătat Amza Mărgărit.

Diana CĂRBUREAN

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE