Home / Slider / Mari maeștrii ai șahului, în competiție la Târgu Mureș

Mari maeștrii ai șahului, în competiție la Târgu Mureș

Distribuie

Reprezentanții Clubului Sportiv Juvenes anunță printr-un comunicat că în perioada 20-25 iulie, la Palatul Culturii din Târgu Mureș se va organiza ediția cu numărul 2 a Open Târgu Mureș. Evenimentul este al doilea turneu internațional de șah organizat la Târgu Mureș după succesul răsunător al primei ediții din 2019 când au participat peste 100 de jucători profesioniști!

În competiție vor intra, conform reprezentanților clubului, mari maeștrii naționali și internaționali ca invitați, iar turneul este deschis tuturor categoriilor de vârstă.

“Programul competiției a fost împărțit în șapte runde, prima fiind programată miercuri, 21 iulie, de la ora 16.00. Joi și sâmbătă sunt programate câte două runde, începând cu orele 9.30 și 15.30. Vineri și duminică se va juca câte o rundă. În urma disputării lor, se vor desemna câștigătorii premiilor pentru openul general și diverse categorii de jucători. De menționat că vor fi premiați și seniorii și copii sub 8, 10, și 12 ani. Pe lângă acestea, se vor acorda premii speciale celor mai buni târgumureșeni”, se mai arată în sursa menționată.

De asemenea, partidele mai importante vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a CS Juvenes și vor fi comentate de maestrul internațional Dániel Barátosi, organizatorul principal al evenimentului.

Alex PĂTRAȘCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Încă o balastieră în județul Mureș

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.