Home / Administratie / Solicitare către ISU, Primărie, Poliție și AZO referitor la planul de urgență externă. Ce ați făcut și ce nu?

Solicitare către ISU, Primărie, Poliție și AZO referitor la planul de urgență externă. Ce ați făcut și ce nu?

Distribuie

Compania Azomureș are depus, pentru că așa prevede legislația în vigoare, un plan de urgență externă în cazul unui accident major. Conform Legii 59/2016, incidentul de azi-noapte poate fi catalogat accident major, deoarece actul normativ amintit îl definește ca: „un eveniment, cum ar fi o emisie majoră, un incendiu sau o explozie ce rezultă din evoluții necontrolate în cursul exploatării oricărui amplasament care intră sub incidența prevederilor prezentei legi și care conduce la pericole grave, imediate sau întârziate, pentru sănătatea umană sau pentru mediu, în interiorul sau în exteriorul amplasamentului, și care implică una ori mai multe substanțe periculoase”.

Documentul „Informații corespunzătoare din planul de urgență externă elaborat pentru AZOMUREŞ S.A. pentru a face faţă oricăror efecte în afara amplasamentului, în urma unui accident” este postat pe pagina Inspectoratului pentru Situații de Urgență Horea al Județului Mureș și stabilește pentru trei instituții și pentru companie responsabilitățile pe care le au în cazul unui accident major. „”

Mai puțin ne interesează declarațiile belicoase ale unor factori cheie care, ce să vezi, au atribuții concrete în derularea unui plan de urgență externă și mai mult să ne spună, concret, care sunt acțiunile luate azi-noapte dintre cele enumerate în documentul postat pe site-ul ISU Horea Mureș.

I.S.U. ”Horea” al județului Mureș

Principalele responsabilități:

  • pune în aplicare planul de alarmare al Inspectoratului pentru Situaţii de
    Urgenţă al Judeţului Mureş conform ordinului inspectorului-şef ;
  • pune în aplicare procedurile de activare a CJCCI;
  • pune în aplicare schema de înştiinţare a forţelor implicate în intervenţie;
  • trimite în zonă o echipă de evaluare a situaţiei;
  • execută cercetarea cu ajutorul grupei de cercetare chimică;
  • asigură transmiterea datelor de evaluare către CJCCI;
  • asigură localizarea şi lichidarea focarului chimic, împiedicarea deplasării norului toxic (perdea de apă) pe direcţia de extindere, precum şi executarea de alte acțiuni potrivite pentru micșorarea suprafeţelor de
    răspândire a substanţelor periculoase sau neutralizarea acestora;
  • asigură căutarea-salvarea populaţiei afectate de efectele negative ale
    accidentului major produs;
  • acordă asistenţă medicală de urgenţă cu ajutorul echipajelor SMURD;
  • coordonează în teren acţiunile de intervenţie, prin centrul de conducere
    mobil;
  • face recomandări privind menţinerea/ridicarea situaţiei de urgenţă pe
    baza măsurătorilor din teren;
  • la ordinul prefectului transmite tuturor forţelor de intervenţie sfârşitul
    situaţiei de urgenţă.

Primăria municipiului Tg. Mureș

Principalele responsabilități:

  • convoacă membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență;
  • analizează situația creată în urma accidentului major, stabilește măsuri
    de protecție și intervenție de urgență;
  • pune în aplicare Schema de organizare a avertizării și alarmării populației din municipiul Tg. Mureș;
  • alarmează SVSU care execută activități conform procedurilor de
    intervenție, în cooperare cu celelalte instituții implicate;
  • transmite mesaje către populație, care vor cuprinde informații privind:
    locul, amploarea accidentului și direcția de deplasare a norului toxic,
    precum și măsurile de protecție necesare;
  • în caz de nevoie, pune în aplicare Planul de evacuare al municipiului Tg.
    Mureș.

Poliția municipiului Tg. Mureș

Principalele responsabilități:

  • stabilește și comunică prin efectivele aflate în serviciu, primele date și
    informații privind efectele accidentului major;
  • planifică și pregătește resursele și serviciile pentru intervenția operativă;
  • asigură devierea și fluidizarea circulației;
  • interzice accesul în zonele de planificare la urgență;
  • asigură paza și ordinea publică;
  • participă la înștiințarea populației din zona afectate, cu ajutorul stațiilor
    mobile din dotare.

Operatorul AZOMUREŞ S.A.

Principalele responsabilități:

  • informează imediat ISUJ despre producerea accidentului;
  • oferă ISUJ, imediat ce acestea devin disponibile, dar nu mai târziu de
    două ore de la producerea accidentului, următoarele informaţii
    referitoare la: circumstanţele accidentului, substanţele periculoase
    implicate, datele disponibile pentru evaluarea efectelor accidentului
    asupra sănătăţii umane, asupra mediului şi proprietăţii şi măsurile de
    urgenţă adoptate;
  • informează autorităţile competente cu privire la măsurile avute în vedere
    pentru atenuarea efectelor pe termen mediu şi lung ale accidentului,
    precum şi pentru prevenirea repetării unui astfel de accident;
  • actualizează informaţiile furnizate dacă cercetările ulterioare fac
    cunoscute date suplimentare care modifică informaţiile iniţiale sau
    concluziile stabilite

În consecință, solicităm public ISU Horea Mureș, Primăriei Târgu Mureș, Poliției Municipiului Târgu Mureș și companiei AZOMUREȘ să ne comunice cum au procedat la fiecare din punctele inserate în planul de urgență externă – acum nu avem pretenția că trebuia evacuat orașul, mai ales că au venit în termenul legal – cele două ore – informații oficiale despre accident și ni s-au dat asigurări că nu s-a creat un nor toxic și că pericolul de moment a trecut, ca să vedem fiecare parte cum și-a îndeplinit responsabilitățile.

Curaj domnilor!

Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.