E.ON și Cramele Recaș încep construcția unei centrale fotovoltaice Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 442 Vizualizări

E.ON și Cramele Recaș încep construcția unei centrale fotovoltaice

Compania E.ON Energie România și Cramele Recaș, cel mai mare producător de vinuri din România conform cifrei de afaceri din 2020, demarează luna aceasta construcția unei centrale fotovoltaice, investiție în valoare de aproape 430.000 de euro care va asigura 20% din energia necesară complexului de vinificație.
Centrala va avea 1.680 de panouri fotovoltaice de 455 Wp care vor fi instalate pe halele de producție din localitatea Recaș, pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați.

„Tot mai multe companii din România optează pentru modele de afaceri sustenabile, iar noi suntem aici pentru a le oferi soluții energetice adaptate nevoilor lor. Parteneriatul cu Cramele Recaș înseamnă o contribuție comună pentru un mediu înconjurător mai curat și va aduce economii importante prin asigurarea unor surse independente de energie verde”, a declarat Claudia Griech, director general E.ON Energie România.

„Dezvoltarea durabilă, bazată pe standarde de sustenabilitate reprezintă unul dintre cele mai importante principii care ne ghidează activitatea de la cramă. Construcția acestei centrale fotovoltaice reprezintă încă un pas pe care îl realizăm în scopul dezvoltării unei abordări strategice bazate pe sustenabilitate, prin reducerea amprentei emisiilor de carbon și pentru utilizarea rațională a energiei în scopul creșterii eficienței tuturor activităților de la cramă”, a precizat Ioan Georgiu, director general, Cramele Recaș.

Centrala fotovoltaică va fi finalizată de E.ON în luna august 2021, va avea o putere de 764,4 kWp și va asigura circa 888,64 MWh pe an de energie electrică. Totodată, va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu circa 260 de tone pe an.

(Redacția)





Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE