Home / Administratie / Alocări de fonduri pentru CSȘ Reghin și Asociația Artiștilor Lutieri din România

Alocări de fonduri pentru CSȘ Reghin și Asociația Artiștilor Lutieri din România

Distribuie

Consiliul Local Reghin s-a întrunit marți, 20 iulie, într-o ședință de îndată, prilej cu care au fost aprobate patru proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Primul proiect de hotărâre a avut în vedere aprobarea deplasării unei delegaţii a Clubului Sportiv Școlar Reghin – Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” Reghin în localitatea Debrecen, din Ungaria, în perioada 13-15 august 2021, și alocarea din bugetul local al Municipiului Reghin a sumei de 5.831 lei necesară deplasării. Potrivit proiectului, suma este necesară deplasării unei delegații formată din 49 de persoane, sportivi și antrenori care vor participa la OTP Bank Kup.

Alt proiect supus spre aprobare a consfințit asocierea dintre Municipiul Reghin și Asociația Artiștilor Lutieri din România în vederea organizării și desfășurării acțiunii culturale ”Concert extraordinar la ceas aniversar-Reghin Orașul Viorilor”. Consilierii au aprobat alocarea din bugetul local a sumei de 30.000 de lei necesară susținerii concertului programat în data de 11 august 2021 la care vor onora cu prezența instrumentiști de renume, printre care Rafael Butaru, vioară, concertmaestrul Filarmonicii de Stat George Enescu din București, Radu Dunca, vioară, concertmaestrul Operei Naționale din București, Răzvan Suma, violoncel, solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio, Mircea Lazăr, vioară, Opera Națională București, Ana Ungureanu, vioară, concertmaestrul Orchestrei Metropolitane București, Ella Bokor, violoncel, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Monica Bejenaru, viola, Orchestra Română de Tineret, Cătălina Filipescu, viola, Opera Națională Română, și Adrian Vasile, viola, Opera Națională Română.

De asemenea, consilierii au mai aprobat rectificarea bugetului general al UAT Reghin pe anul 2021 și au adus modificări la HCL nr.167/05.07.2021 privind aprobarea organizării și defășurării în municipiul Reghin a evenimentului “Love Reghin Day& Night”. Astfel, participanții la evenimentul întins pe durata a două zile, 23 și 24 iule, se vor putea bucura de preparate culinare tradiționale, în acest sens fiind necesară aprobarea de către consilieri a amplasării și folosirii grill-ului cu foc deschis sau cărbuni, prevedere care nu a fost inclusă în proiectul inițial aprobat la ședința de consiliu din data de 5 iulie 2021.

(A. Z.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO – O nouă contestație a soților Gliga, refuzată de magistrații Curții de Apel Târgu Mureș

Distribuie După ce Tribunalul Mureș a decis luni, 4 decembrie, prelungirea măsurii de arest preventiv, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.