Home / Sighișoara / VIDEO: O zi la „Festivalul Medieval” Sighișoara

VIDEO: O zi la „Festivalul Medieval” Sighișoara

Distribuie

O altă zi a „Festivalului Medieval” de la Sighișoara s-a desfășurat duminică, 1 august, în cadrul Cetății Medievale.

Au fost prezenți sute de oameni care se plimbau pe străduțele înguste ale cetății savurând aerul de vară și de festival. Pe de-o parte și de alta a străduțelor se puteau găsi aparate care făceau poze la minut cu tematică medievală, unde vizitatorii puteau să își pună piese vestimentare medievale pe ei, puteau ține în mâini chiar și săbii, dar se mai puteau găsi și câteva exponente medievale, începând de la săbii și corturi  medievale, până la persoane costumate în cavaleri dorinice de fotografii și de explicații pentru neștiutori, în special pentru cei mici.

Terasele erau pline de oameni care priveau aglomerația savurând la masă diverse băuturi răcoritoare. Copiii alergau prin mulțime încântați de cele văzute și punând întrebări suplimentare părinților. Blițurile aparatelor foto puteau fi auzite în toate părțile de către cei care doreau să surprindă amintiri frumoase.

Scena era amenajată și pregătită să îi întâmpine pe cei care urmau să îi încânte pe vizitatori pe tot parcursul zilei, bineînțeles, tot cu muzică medievală. Pentru cei veniți din zone mai îndepărtate se puteau găsi chioșcuri cu suveniruri de orice fel, începând de la magneți de frigider și costume populare, până la arme și armuri de jucărie pentru copii.

Diana CĂRBUREAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CNAS a emis ediția a II-a a Ghidului Asiguratului. Ce drepturi au pacienții români asigurați și neasigurați?

Distribuie Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din România a elaborat, în data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.