Turneul Național „Oglinzi”, popas la Reghin, Sighișoara și Târgu Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 285 Vizualizări

Turneul Național „Oglinzi”, popas la Reghin, Sighișoara și Târgu Mureș

Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează, în perioadele 13-17 august și 1-5 octombrie 2021, Turneul Naţional „Oglinzi”, ai cărui protagoniști sunt chitaristul Costin Soare, unul dintre cei mai activi și apreciaţi muzicieni români, și violonistul Valentin Șerban, concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret, recent câștigător al Concursului Internaţional „George Enescu”.

Turneul va debuta vineri, 13 august, la Reghin, cu ocazia concertului găzduit de Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară (ora 19.00), urmând ca a doua zi, sâmbătă, 14 august, ora 19.00, cei doi artiști să concerteze în Sala Festivă a Primăriei municipiului Sighișoara. Al treilea popas mureșean al Turnelui ”Oglinzi” va fi la Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș, care va găzdui concertul susținut de Costin Soare și Valentin Șerban în data de 17 august, începând cu ora 19.00. Toate concertele se vor desfășura cu respectarea normelor în vigoare privind prevenţia răspândirii virusului COVID-19.

„Cei doi muzicieni vor cânta atât „în oglindă”, o serie de lucrări spectaculoase pentru vioară și chitară de Bartok, Maxwell Davies și Piazzolla (de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani), cât și lucrări solo de Bach, Tárrega, Barrios, Villa-Lobos și Mălăncioiu”, se arată în comunicatul emis de organizatori.

Dublă lansare de album

Turneul Național „Oglinzi” prilejuiește și lansarea a două albume ale chitaristului Costin Soare, rod a două proiecte distincte: „Oglinzi”, o călătorie sonoră printre cele mai frumoase lucrări pentru chitară din Renaștere până în epoca modernă, un „best of” al turneelor solistice întreprinse în perioada 2017-2019 („De la Bach la Beatles”, „De la Paganini la Piazzolla”, „De la Schubert la Sting”); „Orașe invizibile și fiinţe imaginare”, o premieră în peisajul muzical de la noi, un disc care conţine integral muzică contemporană pentru chitară scrisă de compozitori români. „Acest ultim album, cu lucrări inspirate din operele literare omonime de Italo Calvino și Jorge Luis Borges, reprezintă ajungerea la maturitate a unui proiect unic la noi (proiectul „Musica”), care se desfășoară de 8 ani la Muzeul Naţional „George Enescu”, de stimulare a compozitorilor importanţi de la noi de a scrie pentru chitară, în cadrul căruia s-au cîntat peste 20 de lucrări în primă audiţie absolute”, se mai precizează în comunicat.

Instrumente speciale

Pe toată durata turneului, Costin Soare va călători cu două chitare, prezentând, alături de instrumentul pe care cântă de peste 7 ani, realizat de lutierul Alexandru Marian, o copie după o chitară Torres, lutierul care a pus bazele chitarei moderne la sfârșitul secolului al XIX-lea, un instrument cu o sonoritate aparte care evocă parfumul unei lumi situată la intersecţia epocilor romantică și modernă. Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE