Mobilierul de curte, pe înțelesul participanților la Tabăra Blagarocks! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 556 Vizualizări

Mobilierul de curte, pe înțelesul participanților la Tabăra Blagarocks!

După o primă ediție încununată de succes, Tabăra BlagaRocks!, demers inițiat de prof. Cristina Drescan de la Liceul Tehnologic ”Lucian Blaga” din Reghin, și-a deschis marți, 10 august, porțile celei de a doua ediții, una mult mai bogată și mai diversă decât cea din luna iulie.

Atelier de creație de mobilă

Prima zi a taberei a cuprins un inedit atelier de creaţie de mobilă de curte intitulat ”Service learning”, prilej pentru participanți să-și pună în valoare nu doar hărnicia, ci și talentul și imaginația.

„Am inițiat acest atelier în ideea de a face ceva creativ cu copii și nu în ultimul rând ceva util. Acest mobilier rezultat în urma acestui atelier să fie folosit de elevi în spațiul din curtea școlii. Ceea ce au făcut în cadrul acestui atelier va rămâne în școală, lucruri de care să se bucure în special în pauzele de la școală. Cu ajutorul a doi meșteri din cadrul școlii, cei prezenți la acest atelier au meșterit aceste obiecte de mobilier. Mai mult de atât, s-au ocupat de partea de design, au vopsit, au dat practic formă și culoare acestor obiecte de mobilier realizate în cadrul acestui atelier. Practic, din niște paleți a fost realizat acest mobilier, care ajungea să fie aruncat sau lemn de foc dacă nu era pus în valoare de acești copii. Paleții ne-au fost donați de către niște oameni inimoși, restul fiind treaba elevilor, cu hârtie de șlefuit, cu vopsea, cu tot ce trebuie pentru a realiza ceva pe cât de plăcut pe atât de util. Este binevenit un astfel de atelier, în condițiile în care au fost elevi care poate nu au pus niciodată mâna pe o pensulă sau hârtie de șlefuit sau pe vreo mașinărie de prelucrarea lemnului. Spre bucuria lor nu le-a fost chiar atât de greu, s-au descurcat de minune. Mai mult de atât, le-a și plăcut ce au meșterit”, a declarat Sanda Simon, bibliotecar în cadrul Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”, coordonatorul atelierului alături de prof. Cristina Drescan.

Ziua de marți 10 august a mai cuprins un atelier de dansuri populare coordonat de profesoarele Lia Moldovan și Szekely Rozalia precum și o tură pe biciclete, locația aleasă fiind Parcul Dendrologic din Gurghiu.

Miercuri, 11 august, programul taberei cuprinde o inedită lecție de echitație (Blaga Cowboys) între orele 12-14,  lecții de limba italiană și finlandeză (ora 9-10), un atelier de nutriție susținut de Moldovan Orsolya (ora 11-12), un workshop de teatru cu actorul Marian Vultur (ora 12-14), atelierul ”Jocul de-a arhitectura – Să descoperim Reghinul”(ora 12-14) precum și nelipsitul Team-building (ora 11-12). Programul zilei de miercuri mai cuprinde un atelier dedicat animalelor de companie coordonat de medicul veterinar Ramona Dan (ora 10-11) precum și dezbaterea ”Biblioteca vie” unde cei prezenți vor putea dialoga cu specialişti din diferite domenii: Berekmeri Evelyn – cosmetica, Petrisor Dragos – medicina militara, Najjar Karina – medicina, Ursan Radu – inginerie software, Szabo Valer – fost cameraman TVR Cluj + cofondator firma+membru formatie The Prog. Bros, Szabo Erwin – inginer de sunet+ proprietar firma+membru formatie The Prog. Bros, (ora 10-11).

Ultima zi a taberei programează joi 12 august o drumeţie în Munţii Rodnei.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE