Noul PUG, în dezbatere publică la Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 629 Vizualizări

Noul PUG, în dezbatere publică la Târgu Mureș

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat marți, 10 august, cu prilejul unei conferințe de presă, că ”după aproape două decenii” se lansează în dezbatere publică noul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Târgu Mureș.
Cetățenii interesați să transmită observații cu privire la PUG-ul propus sunt invitați să facă acest lucru până la data de 10 septembrie 2021 atât la sediul Primăriei municipiului Târgu Mureș – registratura generală (camera 13), cât și prin e-mail, la adresa urbanism@tirgumures.ro. Ulterior acestei date, PUG-ul propus va fi depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în vederea obținerii avizului final.
”Este de mult în lucru și acum am reușit să finalizăm să fie propus pentru dezbatere. PUG-ul înseamnă în primul rând viziunea și direcția dezvoltării orașului și în egală măsură viitorul copiilor noștri, este vorba de o strategie de dezvoltare a orașului. Acest document complex supus dezbaterii reprezintă pașii spre dezvoltarea omogenă a diferitelor zone a orașului, a principalelor zone de interes public pentru o perioadă mare de timp. Invităm toate persoanele care sunt interesate și care vor să se implice să facă propuneri în legătură cu proiectul PUG-ului pentru a putea ajunge la o variantă finală optimă care deservește comunitatea noastră”, a declarat primarul municipiului Târgu Mureș.

Panouri informative în patru locații

La conferința de presă a participat și arhitectul șef al municipiului Târgu Mureș, arh. Florina Daniela Miheț, care a precizat că târgumureșenii au posibilitatea de a studia schița PUG-ului propus și pe patru panouri speciale amplasate în patru locații din municipiu: în fața Primăriei, la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”, la Platoul Cornești și lângă magazinul ”Darina” din cartierul ”Unirii.”
”Ne aflăm în etapa finală a reactualizării Planului Urbanistic General al municipiului Târgu Mureș. Așa cum probabil știți mulți dintre dumneavoastră procedura de reactualizare a început în urmă cu mulți ani, a fost lungă, anevoioasă, iar partea ce ține de consultarea publică, de implicare a cetățenilor în realizarea acestui document strategic de planificare a dezvoltării orașului a fost într-o permanentă consultare publică și dezbatere publică, începând cu etapa întâia, a studiilor de fundamentare, urmând cu etapa PUG-ului preliminar, și iată acum în etapa finală, de realizare a propunerilor aferente PUG-ului. Au fost multe dezbateri publice pe diferite teme”, a subliniat arh. Florina Daniela Miheț.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE