FOTO: Târgu Mureș, ”orașul în floare”!? Stați așa, că nu-i așa! Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 8192 Vizualizări

FOTO: Târgu Mureș, ”orașul în floare”!? Stați așa, că nu-i așa!

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat în data de 28 iulie 2021, pe pagina sa de Facebook, prin intermediul unor fotografii realizate în zona centrală, mai exact perimetrul din jurul Primăriei și a Prefecturii, faptul că Târgu Mureș-ul este un ”oraș în floare.”

Supranumit “Orașul trandafirilor”, faimos în perioada ceaușistă datorită puzderiei de trandafiri, ceea ce a mai rămas din faima municipiului Târgu Mureș sunt câțiva trandafiri răsfirați în zona centrală care știrbesc strălucirea câteva alte specii de flori plantate cu un Alzheimer cronic.

Administrația serelor, parcurilor și zonelor verzi

Pe pagina web a Primăriei municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro, secțiunea Administrația locală/servicii publice subordonate, se găsește și pagina dedicată Administrației serelor, parcurilor și zonelor verzi, datată miercuri, 7 august 2019, 12:37, unde cu litere bold suntem informați de faptul că “Aparține din punct de vedere organizatoric Primăriei Municipiului Târgu Mureș”.

Obiectul de activitate al acestei administrații este producerea materialului dendro-floricol pentru necesarul propriu în vederea înființării culturilor dendro-floricole din parcurile pe care le administrează pe raza municipiului. Conform informației afișate pe aceeași pagină web, suprafața pe care se plantează material floricol de două ori pe an pe suprafața municipiului însumează un teritoriu de 7.680 de metri pătrați. Pe o suprafață de 523.617 de metri pătrați ocupată cu spații verzi din municipiu, se realizează în medie de patru-cinci ori pe an sau chiar de mai multe ori în anii ploioși, tunsul și cositul manual al gazonului, greblatul, încărcarea ierbii și transportul acesteia. Pe o lungime de 12.626 metri liniari de două-trei ori pe sezon se realizeză tunsul gradurilor vii. Pe un număr de 3.500 – 4.000 de arbori ornamentali, înșirați pe o medie de 50 – 60 de străzi sunt aplicate tăieri de corecție și elagaj.

Administrația serelor, parcurilor și zonelor verzi deține o suprafață totală de 9,14 de hectare, din care suprafața ocupată cu sere este de 0,84 de hectare, iar restul de 8,3 de hectare este ocupată 6,6 de hectare de culturi dendrologice, 1,1 hectare culturi floricole și bienale, 0,3 hectare culturi floricole cultivate în câmp, 0,3 hectare culturi legumicole. Pe sufrafețele menționate se cultivă specii floricole și dendrologice din care, un număr de 65 specii floricole cu plante pentru apartament, 9 specii floricole cu plante pentru flori tăiate, 20 de specii floricole anuale pentru parcuri înmulțite prin butași, 13 specii floricole anuale  pentru parcuri înmulțite prin semințe, 3 specii floricole biennale pentru parcuri, 10 specii floricole perene pentru parcuri, 43 de specii de arbori și arbuști ornamentali.

Cât costă un fir de trandafir?

10 lei?

Pagina web a Administrației serelor, parcurilor și zonelor verzi, informație afișată în cadrul secțiunii dedicate administrației, redată mai sus, care poate fi accesat la adresa www.seremures.simplesite.com, afișează cinci categorii, Sere – Flori – Valorificare – FotoToaletăriArbori – VideoToaletăriArbori, fără o secțiune de contact și fără a fi afișate speciile dendro-floricole destinate comercializării, ori prețul acestora. Secțiunea din cadrul site-ul web al Primăriei municipiului Târgu Mureș, dedicată Administrației serelor, parcurilor și zonelor verzi redată în chapeau-ul articolului, ne informează: ”Comercializarea prin magazinul din incinta bazei de producție ASPZV, către terți (piața liberă, alte orașe) a tuturor speciilor excedentare, (după asigurarea necesarului propriu) pe care le producem”.

Aceeași administrație susține: “Destinația materialului dendro-floricol, pe care îl producem este pentru satisfacerea nevoilor proprii ale municipiului și crearea disponibilităților de valorificare pe piața liberă și la terți, celor care doresc să-și înfrumusețeze grădinile și locuințele”.

Acțiuni desfășurate în parcuri

Pe site-ul Primăriei municipiului Târgu Mureș la secțiunea menționată în chapeau-ul articolului, subsecțiunea Acțiuni desfășurate în parcuri >- click aici, am apăsat butonul stâng al șoricelului, unde s-a deschis un fișier PDF cu principalele acțiuni ce s-au desfășurat în perioada 21-25 noiembrie 2011, în parcurile și zonele verzi ale municipiului Târgu Mureș. Atât.

Activitățile Administrației serelor, parcurilor și zonelor verzi

O altă subsecțiune a secțiunii Administrației serelor, parcurilor și zonelor verzi, din cadrul site-ului Primăriei municipiului Târgu Mureș se deschide o pagină nouă, unde se afișează un index cu fișiere împărțite pe ani după cum urmează: 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021. Las trecutului ce este al trecutului. Click folder 2021. 11 fișiere PDF, cu activități desfășurate în perioada 25 ianuarie 2021 – 7 martie 2021, stop. Astăzi suntem în data de 15 august 2021.

La pas prin câteva din parcurile „orașului în floare!”

Parcul Bulevardului Cetății, faimos prin arborii bătrâni care asigură pe timp de caniculă un climat normal pentru o mică pauză pe băncile acestuia. De sus până jos, la baza fiecărui felinar sunt amenajate 16 spații destinate plantării de specii floricole. Una “are”, alta „n-are”. Una „are” cât de cât frumoase alta deloc. Udate ioc.

Parcul Mihai Eminescu. Fântâni arteziene nefuncționale. De câți ani?! O tufă de trandafiri e vai de florile ei. O cișmea nefuncțională pe o caniculă care tânjește după nori și după stropi de ploaie.

Parcul unde se află monumentul Secuilor Martiri. În incinta gardului care înconjoară monumentul, buruieni. Deși gardul are o portiță mică de acces.

Parcul Îndrăgostiților. Trei tufe de flori portocalii. Iarbă mare. Gardul viu crește în voie, în ce formă dorește.

Parcul Tineretului. Pentru cei care nu îl cunosc, acesta de află vis-à-vis de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie. Minunate ansamble de joacă pentru copii, realizate din lemn, care sparg monotonia acaparată de majoritatea spațiilor de joacă din oraș, unde s-au montat ansamble de joacă pentru copii la copie după cele montate pe Bulevardul Cetății. Parcul are construit în primetrul care îl deține o cabană-chioșculeț, cu o terasă acoperită, măsuțe înalte și scaune realizate din lemn. Acesta dispune și de o toaletă publică, spațioasă, contruită din lemn, amenajată la câțiva metri de cabana-chioșculeț. Aceste două clădiri sunt închise. Nefuncționale. De câți ani?! Gardurile vii nu sunt toaletate. Sprijinite de zidurile chioșculețului-cabană, zac câteva piese, probabil din ce a mai rămas, ale unor aparate de fitness care nu au mai fost montate. Parcul beneficiază și de un îngrijitor. Uimită am rămas, cât de frumos era greblat nisipul din jurul spațiilor de joacă pentru copii. Dacă nisipul ar fi fost de calitate, aș fi crezut într-adevăr că mă aflu într-o grădină japoneză.

Parcul Eroilor. Câțiva trandafiri, ici-colo. Jardinierele din jurul băncilor și ale treptelor ba au flori, ba n-au flori.

Așadar, este sau nu Târgu Mureș ”orașul în floare”? Vă lăsăm pe dumneavoastră să răspundeți…

Nectaria DUMITRESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!