Un mureșean, la cârma Naționalei de futsal a României Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 511 Vizualizări

Un mureșean, la cârma Naționalei de futsal a României

Comunicatorii Federației Române de Fotbal au anunțat marți, 17 august, prin intermediul unui comunicat de presă, că începând cu data respectivă noul selecționer al Naționalei de futsal a României este mureșeanul Kacso Endre, fost antrenor al naționalelor U19 și U21 ale României, care îi urmează în funcție lui Robert Lupu.

Încredere în noua generație

Kacso Endre are vârsta de 45 de ani și deține în palmares cinci titluri de campion al României, șase Cupe ale României și trei Supercupe ale României, toate cu City’US Târgu Mureș.

„Numirea mea ca selecționer al naționalei de futsal a României mă onorează. Sunt conștient însă că este o responsabilitate uriașă, iar așteptările sunt pe măsură. Ce aș promite încă din startul mandatului meu?! În primul rând faptul că voi demara un proces de întinerire a echipei naționale, care în ultimele sale campanii de calificare s-a bazat pe aceiași oameni care duc greu de ani buni. Ca fost selecționer al naționalelor U19 și U21 cunosc foarte bine potențialul noii generații a futsalului românesc. Am încredere în cei care vin din urmă. Avem nevoie de timp, asta e clar, dar în același timp știm că nimeni nu va avea răbdare cu noi, așa că trebuie să trecem urgent la treabă și să ducem mai departe munca la echipa națională”, a declarat Kacso Endre.

Potrivit reprezentanților Federației Române de Fotbal, Naționala de futsal a României va avea primele confruntări oficiale în anul 2022, în preliminariile pentru Cupa Mondială.

„Vom avea însă mai multe acțiuni, printre care două meciuri amicale cu naționala Ucrainei, pe 25 și 26 septembrie. Locul de desfășurare urmează a fi stabilit în aceste zile”, a precizat Kacso Endre, care îi va avea în staff-ul său pe Szabolcs Mánya, fost jucător la FK Odorheiu Secuiesc, și pe Mihai Tătar, fost portar al echipei City’US Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE