Home / Slider / Agresorul echipajului SMURD, arestat!

Agresorul echipajului SMURD, arestat!

Distribuie

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a dispus reținerea unui bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj comisă în cursul serii de 19 august asupra membrilor unui echipaj SMURD. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a informat sâmbătă, 21 august, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit sursei citate, la data de 19 august polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați de către reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, cu privire la faptul că membrii unui echipaj SMURD, cu ocazia unei intervenții medicale pe raza municipiului Târgu Mureș, au fost agresați fizic de către un bărbat prezent la fața locului, care, totodată, a distrus și portiera autospecialei SMURD.

”În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, iar în urma activităților investigativ-operative desfășurate sub urmărirea penală proprie a procurorului de caz, a fost identificat un bărbat, de 41 de ani, din Târgu Mureș, bănuit de comiterea faptelor. În fapt, din cercetările efectuate a reieșit că cel în cauză, cu ocazia unei intervenții medicale a unui echipaj SMURD format din doi paramedici, care au acordat îngrijiri medicale unei femei, i-ar fi agresat fizic și ar fi adresat amenințări cu acte de violență unuia dintre paramedici. Totodată, bărbatul ar fi lovit cu piciorul portiera autospecialei SMURD, provocându-i distrugeri. Cei doi paramedici nu au suferit leziuni care să necesite asistență medicală de specialitate”, se arată în comunicat.

Conform aceleiași surse, ”cercetările sunt continuate sub urmărirea penală proprie a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.”

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.