Home / Cultură / INTERVIU cu Petru Hadârcă, regizorul piesei ”Dosarele Siberiei”

INTERVIU cu Petru Hadârcă, regizorul piesei ”Dosarele Siberiei”

Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Chişinău aniversează în acest an un secol de activitate, iar legăturile din ce în ce mai strânse cu scena teatrală din România au fost confirmate recent, în cadrul Galei Premiilor UNITER, unde instituţia din Republica Moldova a fost distinsă cu Premiul Preşedintelui UNITER pentru „100 de ani de istorie în teatrul românesc“. Premiul a fost ridicat de Petru Hadârcă, actor, regizor şi director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din Chişinău.

Spectacolul „Dosarele Siberiei“, realizat după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru, în regia lui Petru Hadârcă, distins cu două premii UNITEM în 2020 (Premiul pentru „Cel mai bun spectacol“ şi „Premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin“ – Draga Dumitriţa Drumi), un proiect ambiţios care îşi propune să reconstituie un capitol tragic din istoria Basarabiei, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş duminică, 22 august, la ora 19.00. Petru Hadârcă a detaliat în cadrul interviului de mai jos contextul realizării spectacolului şi a vorbit despre cei 100 de ani de Teatru Naţional la Chişinău, despre performanţă şi aspiraţii în condiţii precare, dar şi despre planurile de viitor ale instituţiei pe care o conduce.

După ce aţi prezentat Dosarele Siberiei în mai multe oraşe ale României în ultimii doi ani, printre care Bucureşti şi Braşov, spectacolul va ajunge şi pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş în 22 august. Cum a fost receptată producţia regizată de dumneavoastră de publicul român până în prezent? Sunteţi mulţumit de feedback-ul primit?

„Dosarele Siberiei“ este primul spectacol care abordează tema victimelor deportărilor în masă și a deținuților politici condamnați la moarte sau GULAG realizat pe o scenă profesionistă în Republica Moldova, după treizeci de ani de la căderea comunismului și obținerea independenței de Imperiul Sovietic.

Documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să  povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, ne-au arătat cifre: în iunie 1941, din ținutul Moldovei dintre Nistru și Prut, Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost deportați 30 236 de oameni, în iulie 1949 numai din Moldova Sovietică au fost trimiși în Siberia, în vagoane de vite, 35 796 de oameni. Cifrele rămân în zona statisticii. La nivelul mentalului colectiv rămâne, însă, un mare gol și o mare confuzie – nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului. Ne-am propus să arătăm că aceste cifre înseamnă sufletul și viața celor de lângă noi.

Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul viața pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor“, e vorba despre cei care au trecut prin infernul GULAG-ului.  

Eram conștienți că este important să-l facem. Și, bineînțeles, eram și puțin îngrijorați, nu eram siguri că spectatorii ar veni să vadă un spectacol cu un subiect atât de dur. E în firea omului să evite experiențele dureroase și să aleagă subiecte mai senine și mai ușoare. Dar neîncrederea noastră a fost spulberată – oamenii vin să vadă. Și sunt mulți, neașteptat de mulți. Sunt foarte mulți descendenți din părinți sau bunici care au supraviețuit acelui coșmar. Vin și cei care s-au născut în Siberia sau au fost deportați fiind copii. Sunt cei născuți din acele cifre de statistică. De regulă, rămân impresionați de faptul că spectacolul reconstituie o anumită atmosferă emoțională și fiorul timpurilor trăite de rudele lor. În felul acesta spectacolul este solidar cu amintirile lor și cu suferințele celor de lângă noi, înțelegem încă o dată amploarea suferinței și ce se află în spatele acelor cifre. Sper că pentru publicul din România acest spectacol va fi nu doar un exercițiu de memorie, dar și o legătură de solidaritate umană cu destinele celor care au avut de înfruntat încercări cumplite.

Ce părere aveţi despre teatrul care se face în România, fie el de stat sau independent, şi ce aspecte vi se par cele mai meritorii?

Sunt impresionat de tot ce se întâmplă în lumea teatrului și în domeniul culturii în România. Știu că sunt foarte multe și nenumărate probleme, tensiuni, îngrijorări, dar eu mai cunosc și alți colegi de-ai mei care gândesc la fel, noi vă invidiem inclusiv pentru problemele și grijile pe care le aveți, ni le-am dori și noi. Și faptul că e o țară mare, și faptul că faceți parte din Uniunea Europeană, și faptul că societatea s-a schimbat foarte mult – toate oferă șanse și oportunități imense pentru creație, pentru mișcare, pentru dezvoltare, pentru realizare de proiecte diverse ca scop, public țintă, mesaj etc. Teatrele naționale și cele finanțate din bani publici se bucură de luxul de a monta spectacole fără limite în creație – poți face decoruri, efecte de lumini și proiecții dispunând de bugete generoase; noi, de regulă, renunțăm la multe idei regizorale, scenografice, de light design, din simplul motiv că nu avem cu ce să le facem.

Personal sunt deosebit de impresionat de proiectele și de mișcările care se produc în mediul teatrului independent. Îi invidiez pe tinerii de astăzi care au o mulțime de alternative și oportunități, și manageriale, și  de creație, pentru a-și dezvolta ideile și proiectele, fie că sunt îndreptate spre înnoirea limbajelor scenice, spre tipul de comunicare și interacțiune cu publicul, într-un cuvânt, au un spațiu de manevră vast și dispun de libertate și în gândire și în mișcare și în acțiune.

Cred că această libertate e cel mai important lucru. Chiar dacă uneori se creează un sentiment de inflație a resurselor umane, de risipire în producții întâmplătoare. Este foarte important că nu există bariere ideologice, administrative în realizarea intențiilor și ideilor de creație.

 „Cultul libertății, al principiilor democratice este vital pentru populația de la est de Prut“

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău aniversează în prezent 100 de ani de la înfiinţare. Aflându-vă la conducerea instituţiei în acest moment important, ce fel de direcţie vreţi să îi imprimaţi în continuare şi cum credeţi că ar trebui să se raporteze la public prin repertoriul pe care îl propune?

De-a lungul celor 100 de ani Teatrul Național întotdeauna a avut de înfruntat probleme diverse. Totuși, dacă analizăm acest parcurs, înțelegem că nu problemele materiale au fost cele mai grele. Nimic nu se compară cu lipsa de libertate, cu constrângerile ideologice, acestea asfixiază pur și simplu orice germene de artă. Cea mai groaznică situație a fost momentul în care au fost interziși toți autorii clasici români și a fost interzisă limba română, au fost interzise unele cuvinte, actorii fiind persecutați pentru rostirea lor și fiind obligați să vorbească din așa-numitele „cuvântelnice“, adică dicționare trasnistriene. A fost o catastrofă care a durat între 1945-1956. După aceea, până în 1990, unii actori și regizori au luptat zi de zi, de la o premieră la alta, pentru dreptul de a include în repertoriu un text sau altul, inclusiv pentru textele shakespeariene, pentru a pronunța literar cuvintele.

Iată de ce, plecând de la această experiență, consider prioritar pentru Teatrul Național „Mihai Eminescu“ a cultiva, a promova, a oferi modele de gândire liberă și independentă, de artă variată ca formă și mesaj, de a cultiva respectul și toleranța față de diversitatea de opinii, de forme estetice și artistice. Cultul libertății, al principiilor democratice este vital pentru populația de la est de Prut, deoarece suntem într-o zonă în care riscul și tentația sistemelor autoritare dictatoriale opresive este foarte puternic, și sunt foarte aproape de țările în care acestea sunt instaurate, aceste modele, asociate cu sărăcia și propaganda, pot genera o nouă catastrofă socială și umană. Iată de ce încercăm să cuprindem cu oferta noastră repertorială publicuri cât mai diferite ca opțiuni sociale, estetice și de vârstă. Bineînțeles, suntem preocupați de ținuta artistică a producțiilor noastre.

Cred că este vitală pentru noi, atât pentru artiști cât și pentru spectatori, conexiunea cu arta generației tinere, tinerii din afară, în special din spațiul comunității europene, posibilitatea de a le oferi spațiu de manifestare. Mi-aș dori să le pot oferi tinerilor posbilitatea de a avea contacte directe și mai dese cu producțiile și echipele de creație din generația tânără din România.

„Omul viu, artistul și spectatorul ca ființă emoțională, vor rămâne nucleul și în teatrul viitorului“

Încercând un exerciţiu de imaginaţie, cum credeţi că ar putea arăta Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ peste un secol? Va fi concurat de noi modalităţi de exprimare audiovizuale, va deveni de nerecunoscut sau îşi va conserva resursele şi autonomia estetică?

Nu cred că m-aș încumeta să merg atât de departe cu gândul. Pot să vă spun ce-mi doresc acum, imediat în următorii zece ani. Visăm ca peste zece ani Teatrul nostru să fie reparat: să avem o scenă modernă, cu echipamentul tehnic necesar (ale noastre sunt din 1954), visăm la echipament modern de iluminat și de sunet,  să remediem situația cu acustica sălii, care e defectuoasă. Sala Studio este o sală improvizată de noi, nici măcar izolare fonică nu are. Ne dorim o sală mică nouă, de 250 de locuri. Ce să mai zic, sigur că visăm la tehnologii și posibilități de a utiliza digitalul și altele multe, dar… actorii noștri mai au nevoie elementar de  condiții confortabile și decente de muncă, ca să nu mai tragem frig iarna și să nu ne mai înăbușim de căldură în iunie-septembrie.

Dar, cu aceste condiții sau fără ele, teatrul bineînțeles că va rămâne să se alimenteze, în primul rând, din energia și ideile și dorințele de creație ale oamenilor cu fire artistică. Iar ei vor face teatru pentru că fără teatru nu pot trăi și vor face teatru pe care și-l dori sufletește și cerebral oamenii din jurul lor. Cu tehnologii mai avansate, cu efecte spectaculoase sau mai puțin, poate cu ingrediente de inteligență artificială, posibil, dar sunt sigur că omul viu, artistul și spectatorul ca ființă emoțională, vor rămâne nucleul și în teatrul viitorului. Cred că teatrul își va conserva fără îndoială resursele creative ce țin de manifestările pe viu, prin viu grai și mișcare corporală imediată, atâta timp cât va exista ființa umană așa cum o cunoaștem noi astăzi.

Biletele la reprezentaţia din data de 22 august a spectacolului „Dosarele Siberiei“ pot fi achiziţionate în regim de gratuitate (valoare 0) de pe www.biletmaster.ro. Vă rugăm să vă verificaţi adresa de email după efectuarea operaţiunii, întrucât site-ul ar putea să nu vă confirme achiziţia, dar să vă elibereze biletele.

Biletele în variantă fizică pot fi procurate de la Casieria Teatrului de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00. Totodată, casieria va fi deschisă cu o oră înaintea reprezentaţiei.

(Comunicat de presă, Teatrul Național Târgu Mureș / Foto: Unica.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Iulian Boldea, reconfirmat la conducerea revistei ”Vatra”

Prof. univ. dr. Iulian Boldea a obținut prin concurs un nou mandat de manager (redactor-şef) …