Tânărul Iulian Dan Ganga, bucătar la Blocul Alimentar al Spitalului Municipal din Sighișoara, a participat, în data de 20 august, la preselecția emisiunii ”Chefi la cuțite” unde a fost selectat pentru următoarea etapă a concursului.

”A participat cu un preparat care se prepară și se servește și pacienților internați în cadrul spitalului nostru. Suntem mândri de reușita lui, o merită! Un bucătar de nota 10 pentru sezonul 10. Zilnic, echipa Blocului Alimentar al unității își dedică priceperea pacienților și angajaților punând suflet în preparate și contribuind intens și cu dedicație în activitatea de zi de zi! Ca și conducere asigurăm cele necesare activității și susținem inițiativele personalului, pentru ca împreună să oferim cât mai mult pacienților și colectivului nostru. Ne bucurăm să avem alături personal special! Felicitări!”, a transmis dr. Tanaszi Sarolta, managerul Spitalului Municipal din Sighișoara.
(Redacția)