Administrația locală din orașul Iernut are pregătite cel puțin zece proiecte care vor fi depuse în vederea obținerii de finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
”Pandemie sau nu, funcționarea administrației a mers înainte, pe de altă parte am profitat de această ocazie pentru a duce cât mai departe proiectele pe care le avem, trebuie să vă spun că avem patru proiecte care sunt în derulare, se construiește, un proiect care probabil până în toamnă va începe, este vorbba despre construirea căminului de la Cipău și asfaltare de un kilometru, tot acolo. Cele patru lucrări care sunt în derulare sunt drumul Sălcudului, blocurile sociale, anvelopare blocuri și canalizare cu apă în cartierul Eminescu Nou. Pe lângă acestea, trebuie să știți că mai avem pregătite pentru Planul Național de Redresare și Reziliență încă cel puțin zece proiecte care așteaptă finanțare. O să ne străduim ca aceste lucruri să devină realitate într-un interval de timp cât mai rezonabil”, a anunțat recent, cu ocazia Zilei Orașului Iernut, Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut.
Alex TOTH