Inspectori noi la Inspectoratul Școlar Județean Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3413 Vizualizări

Inspectori noi la Inspectoratul Școlar Județean Mureș

Inspectorul școlar general al județului Mureș, prof. drd. Sabin Gavril Pășcan, a declarat vineri, 27 august, pentru cotidianul Zi de Zi, că la data curentă există trei modificări importante în ceea ce privește structura de inspectori școlari din cadrul instituției.

”O schimbare a intervenit ca urmare a unei pensionări, domnul profesor doctor Dumitru Orosan, care a ocupat până la 31 august funcția de inspector școlar pentru învățământ primar pe limba română s-a pensionat, pentru locul dumnealui am înaintat o documentație spre avizare spre Ministerul Educației, primind avizul Ministerului am aprobat apoi în Consiliul de Administrație numirea doamnei profesor pentru învățământ primar Camelia Mateș, cadru didactic titular la Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”. Domnul profesor Valeriu Dunduc, care a deținut funcția de inspector școlar pentru educație fizică și sport, va prelua începând cu 1 septembrie funcția de director la Clubul Sportiv Școlar Sighișoara, urmând ca pe postul vacant de la 1 septembrie să revină, prin detașare, domnul profesor Claudiu Gabriel Bîndilă. De asemenea, domnul profesor Gheorghe Ciprian Dărăban care deține până la 31 august funcția de inspector școlar pentru management instituțional va prelua funcția de director la Colegiul ”Petru Maior” din Reghin de la 1 septembrie, urmând ca postul vacant rămas să fie ocupat de la aceeași dată, prin detașare în interesul învățământului, de domnul profesor Fănică Niță”, a declarat prof. drd. Sabin Gavril Pășcan.

Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Mureș, înlocuirile de la nivelul funcțiilor de director sau director adjunct din cadrul unităților de învățământ ”se fac prin detașare în interesul învățământului, conform legislației în vigoare, la propunerea inspectorului școlar general, cu acordul persoanei respective și cu avizul Consiliului de Administrație, până la organizarea concursului pentru ocuparea acestei funcții, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE