Home / Cultură / DOLIU. Un îndrăgit preot mureșean a trecut la cele veșnice

DOLIU. Un îndrăgit preot mureșean a trecut la cele veșnice

Părintele Traian Dur, preot al parohiei Târnăveni III între anii 1996-2018, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de marți, 31 august 2021. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Traian va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, joi, 2 septembrie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni, informează pagina web a Arhiepiscopiei Ortodoxă Alba Iulia, www.reintregirea.ro.

”Întâi Biserica și apoi familia”

Conform sursei citate, părintele Traian Dur s-a născut în data de 24 octombrie 1950, în comuna Gogan, județul Mureș, din părinții Ioan și Hortenzia. A urmat școala primară în satul natal, după care a fost transferat la Școla Generală din orașul Dumbrăveni, județul Sibiu. În anul 1965 a fost declarat admis la Liceul Teoretic din aceeași localitate, pe care l-a absolvit în anul școlar 1968-1969. Dragostea față de Dumnezeu și Biserica Sa l-au determinat să urmeze cursurile Institutul Teologic din Sibiu, între anii 1969-1973, fiind licențiat în Teologie cu lucrarea „Sfânta Taină a Maslului”, alcătuită sub îndrumarea părintelui profesor Alexandru Moisiu.

În anul 1973, tânărul Traian s-a căsătorit cu Octavia Popa din satul Cuștelnic, iar în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, pe 6 decembrie 1973, a fost hirotonit ca preot de către Episcopul  Emilian Birdaș, pe seama parohiei Cuștelnic cu filia Păucișoara. Părintele Traian a slujit în această parohie 23 de ani, împlinindu-și sufletul cu bucuria rezultată din îndeplinirea cu conștiiciozitate a îndatoririlor preoțești, arătând în lucrarea sa că este un slujitor cu vocație. Făcându-se „pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credință și curăție” (I Tim. 4,12), aceste virtuți s-au oglindit atât în viața spirituală a parohiei, cât și în viața de familie, fiindu-i binecuvântată căsnicia cu un fiu: Traian Octavian.

”Zelul său și râvna misionar-pastorală s-au reflectat și în activitatea administrativ-gospodărească. Astfel, la Cuștelnic a restaurat două biserici de lemn, monumente istorice, iar la Păucișoara a fost renovat în totalitate locașul de cult. De asemenea, în filia Mica, unde a suplinit slujirea liturgică, a edificat o frumoasă biserică de zid. Pentru meritele deosebite, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat distincția de iconom-stravofor. Potrivit vredniciei sale, în data de 15 august 1996 a fost numit paroh (prin concurs) la parohia Târnăveni III, unde a desfășurat o bogată și complexă activitate, în calitate de preot paroh și duhovnic. Râmânând același slujitor neobosit al Bisericii neamului românesc și câștigând încrederea și sprijinul bunilor credincioși ai acestei parohii, în 2001 s-a reușit achiziționarea casei parohiale, iar mai apoi, între anii 2005-2011, s-au desfășurat lucrările de repictare a bisericii „Sfânta Treime”, se menționează pe pagina web a Arhiepiscopiei Ortodoxă Alba Iulia.

În data de 4 iunie 2012, părintele Traian, împreună cu enoriașii parohiei, au trăit cu emoție bucuria resfințirii bisericii, slujba fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. Cu această ocazie, sfinția sa a fost distins cu Diplomă de înaltă apreciere.

Înzestrat de Dumnezeu cu multe harisme reflectate în tactul său pastoral, dedicat slujirii sale, ordonat, orator distins, iubitor de Hristos și de semeni, așa cum a primit îndemn de la mama sa („Dragul meu, întâi Biserica și apoi familia”), părintele Traian Dur și-a pus în lucrare toată priceperea sa, în slujba celor care i-au fost încredințați spre mântuire. După 45 de ani de slujire preoțească, părintele s-a pensionat, în anul 2018, primind binecuvântarea de a sluji credincioșilor din parohia Lepindea. 

”În dimineața zilei de 31 august, vrednicul slujitor al lui Hristos, părintele Traian Dur, a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, joi, 2 septembrie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfânta Treime” din municipiul Târnăveni. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, au mai transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxă Alba Iulia.

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

EXCLUSIV. Cornul, laptele și merele pentru elevi și preșcolari, afacere de 4,3 milioane de euro în Mureș

Consiliul Județean Mureș a atribuit, în data de 8 septembrie 2021, un contract în valoare …