Senatorul Leonard Azamfirei, mesaj special cu ocazia Zilei Diplomației Române Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 225 Vizualizări

Senatorul Leonard Azamfirei, mesaj special cu ocazia Zilei Diplomației Române

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, senatorul social-democrat Leonard Azamfirei, totodată vicepreședinte al Senatului României, a publicat miercuri, 1 septembrie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu ocazia Zilei Diplomației Române.

”Astăzi, 1 septembrie, aniversăm Ziua Diplomației Române, care a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României. Ziua Diplomației Române este marcată ca moment aniversar „pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea activității Corpului diplomatic și consular al României”, potrivit art. 61 al actului normativ menționat. Totodată, 1 septembrie trebuie să fie și un prilej de reflecție cu privire la modul în care România își proiectează în exterior obiectivele, valorile și interesele strategice naționale. Într-un mediu internațional tot mai impredictibil, alianțele reprezintă cele mai solide garanții pentru securitatea țării și pentru protejarea drepturilor cetățenilor români în străinătate. România trebuie să fie un partener loial, predictibil și cu opțiuni rectilinii pe plan extern, poziționându-se deasupra liniilor de fractură din interiorul Uniunii Europene, ferm în respectarea angajamentelor față de Bruxelles, viguros pro-atlantic, gestionând liniile de forță ale politicii externe în beneficiul propriilor cetățeni”, a scris prof. dr. Leonard Azamfirei.

Totodată, vicepreședintele Senatului României a arătat că actuala criză globală generată de COVID-19 ”a relevat importanța strategică a comunicării și informării corecte a populației pentru diminuarea semnificativă a riscului epidemiologic”, respective că ”mai evident ca oricând, noile tehnologii ale comunicării au unit lumea și au globalizat crizele, limitând spațiul de reflecție al liderilor politici, după cum observa Henry Kissinger.”

”Această lecție trebuie asumată și în planul comunicării dintre cei responsabili de politica externă a României și proprii cetățeni, astfel încât aceștia din urmă să înțeleagă în mod corect atât provocările de securitate cu care se confruntă țara noastră, cât și oportunitățile uriașe de care ne bucurăm în urma Parteneriatului Strategic cu SUA și ca stat membru al NATO și al UE. La mulți ani Diplomației Române!”, a mai transmis senatorul Leonard Azamfirei.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE