Home / Editorial / Gala Presei Mureșene 2021. Ce a fost și cum va fi?

Gala Presei Mureșene 2021. Ce a fost și cum va fi?

Cât de greu e să scrii despre un subiect preferat! Au trecut ceva ani de când am intrat pentru prima dată într-o redacție. A fost un concurs de împrejurări și m-am trezit în acea forfotă. Și nu mă feresc să folosesc acest cuvânt. Unul venea, altul pleca, doi discutau, alții se certau, redactorul șef apostrofa un reporter! (nu știam evident că era reporter sau fiecare ce făcea pe acolo). Era așa, ca pe o stradă aglomerată, ca la târgurile de sărbători. M-am așezat liniștit pe un scaun cu laptopul în brațe, cumpărat proaspăt, cu un salariu întreg și mi-am dat seama imediat că relaxarea n-are ce să caute acolo. Eram cel mai tânăr, cel nou și am învățat din mers extrem de multe lucruri. Bine, fiecare trebuia să își facă treaba dar toți te ajutau. Era necesar însă să te duci și să întrebi, să insiști, să renunți la lucruri de genul: ,,am fost o dată, nu mai merg!” Și ca să vezi, în timp și asta m-a făcut mai bun. Pentru că niciodată nu m-am întors în redacție fără acel interviu, vox, care trebuia. Îmi aduc aminte că era o emisiune de care fugea toată lumea. 15 minute, după care 30 de minute, realizată exclusiv cu interviuri luate mureșenilor. De la subiecte de genul prețul zarzavaturilor în piață până la cotațiile bursiere, cu oameni de rând. O treabă destul de interesantă și dificil de făcut chiar și acum. Dar, dacă stau să mă gândesc, acea emisiune de luni până vineri m-a făcut într-o proporție destul de semnificativă ceea ce sunt, măcar ca interacțiune cu ceilalți. Îmi e foarte ușor să intru într-o discuție cu oricine, să fac lumea să vorbească, îmi place să ascult ce spune fiecare și poate cel mai important lucru să înțeleg că fiecare om are în spate o poveste care, de cele mai multe ori, merită să fie cunoscută. Mi-am dat seama că oamenii vor să se facă auziți. Trebuie doar să găsești acel liant.

Nu m-am considerat niciodată jurnalist de investigație. Erau alții, câțiva, care o făceau mult prea bine. Mi-am asumat (cred că e un cuvânt prea greu totuși) să încerc să vorbesc cu oamenii, indiferent de mediul din care făceau parte, de categoria socială, de poziție și să încerc să le fac cunoscută povestea.

S-a schimbat ceva de la acea primă intrare a mea în redacție? Da. Au dispărut televiziuni, publicații, au apărut altele noi. Unii au mai îmbătrânit! Mai vine cineva din spate? Greu de spus și mai greu de găsit. Ne-am schimbat, m-am schimbat ca jurnalist? Cu siguranță. Dar parcă mi-e dor de băiatul acela cu laptopul în brațe, care privea nedumerit la nebunia din redacție și total fascinat de produsul final al acelei nebunii, un jurnal, o emisiune, o știre. Parcă de multe ori îi invidiez pe unii dintre colegii mei care mai au privilegiul (și de data asta nu mă feresc să folosesc acest cuvânt) să simtă pulsul evenimentului de la fața locului, să meargă cu mașina pe un drum prăfuit de țară în căutarea unui material. Și parcă îmi lipsește mirosul de hârtie, atunci când răsfoiai un ziar pentru 10 minute de relaxare și legătură cu cel care s-a aflat la capătul condeiului cu câteva ore înainte. S-au împuținat oamenii, a crescut conținutul și nu cred că mergem cu toții în direcția bună.

Lucrând în televiziunile locale pot să spun că am învățat să fac de toate. Am avut șansa să întâlnesc oameni de calitate de la care am împrumutat extrem de multe. În scurt timp am înțeles că limbajul mai colorat din redacție e necesar, un zumzet permanent care devine parte din tine. Și acum poate să cânte lângă mine cea mai gălăgioasă trupă rock, tot sunt în stare să scriu o știre și să ascult un sincron fără să mă deranjeze acest lucru. Și dacă e să spun ce nu îi trebuie unei televiziuni sau publicații, asta ar fi. Nu îi trebuie o redacție în care să predomine liniștea.

Ce subiecte am tratat de-a lungul timpului? De toate. Informări simple, povești de viață, evenimente, cazuri umanitare. Pentru acestea din urmă trebuie să fii tare. De multe ori cei de acasă văd povestea dar tu o trăiești la fața locului, o iei cu tine și o duci toată viața. Și am colegi care au făcut doar jurnalism de calitate. Și sunt sigur că atunci când închid ochii și se gândesc la trecut, toate aceste momente încep din nou să-și croiască loc în prezent.

Dacă sunt mulțumit? Pot spune în mare parte că da! Și încă simt că pot să găsesc satisfacția și împlinirea în munca pe care o fac zi de zi. Și ca să închei așa ca într-un roman de Rebreanu, îmi vine în minte o scurtă întâmplare. Eram acum vreo 15 ani lângă Casa de Cultură a Studenților și îi luam interviu unei femei pentru emisiunea de care vorbeam mai devreme. La un moment dat văd cu coada ochiului un bărbat așa la vreo 60 de ani, cu o pălărie albă, în depărtare cum pornește către noi. A ajuns, s-a oprit la câțiva centimetri și se uita când la doamnă, când la mine, ascultând ce vorbeam. Primul gând al meu a fost că are ceva cu persoana mea. Am terminat interviul. S-a așezat în fața mea drept, și-a dat jos pălăria și mi-a zis: ,,- Măi băiete, de când aștept să mă întâlnesc prin oraș cu tine! Întreabă-mă ce vrei tu!”.

Titus ILOVAN, realizator City TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

O nouă colaborare internațională pentru UMFST Târgu Mureș

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș …