Gala Presei Mureșene 2021. Campaniile umanitare, cele care îmi țin treaz sufletul

6 septembrie 2021

Oamenii aceia buni, care se implică mereu, îmi țin speranța vie. Am început împreună, pentru Laura Cîmpian. Ea a fost prima pentru care mi-am pus sufletul pe tavă, exact așa cum merită fiecare om bolnav, sărac sau, mai bine zis, nedreptățit de statul român. Mult timp am sperat că lucrurile o vor lua pe făgașul normal și că tratamentele vor fi date la timp, decontate de stat, așa cum se face. Mi-au spulberat această speranță cu fiecare caz de cancer, paralizie cerebrală sau sărăcie lucie, după o viață petrecută muncind, cu fiecare spital infect și infectat, cu fiecare șpăgar. Dragii mei, oameni frumoși și buni, să știți că vă apreciez enorm, că voi meritați toate laudele, pentru că rezistați, pentru că faceți eforturile pe care cei care conduc această țară nu le fac. Nici nu se obosesc.

O știu pe Nicoleta Vaia, cea care luptă pentru copilul ei, pentru oamenii care au aceeași problemă ca Ianu. Am plâns când am auzit-o vorbind despre boala care pe mulți îi condamnă, iar ei, cei de la putere, se fac că nu aud.

Țara asta a devenit oarbă, surdă și mută. Se clatină pe marginea șanțului, ca un bețiv amețit de aburii alcoolului.

Îl mai știu și pe Vlad Plăcintă, omul care face o muncă titanică pentru copiii din România.

Țara asta nu mai gândește și, în curând, rămâne singură, analfabetă, pentru că oamenii capabili pleacă unul după celălalt să caute de lucru departe, să caute ajutor medical în străinătate, să învețe în școlile de dincolo de granițe.

E atât de frumoasă în poze România. Am căzut și eu în capcana acestor gânduri de ducă, dar le-am spălat cu apa scumpă de la robinet și am zis că nu sting lumina în casa mea. Mai bine schimb becul. Speranța a venit mereu de la cei care sar în ajutorul semenilor, de la cei care știu că fără ei nu există tratamente, că dacă nu pun ei mână de la mână nu le va întinde vreun președinte salariul lui pentru salvarea unei vieți. Așa că au strâns ei, o mulțime de oameni, „salariul președintelui”, și l-au dat pentru medicamentele salvatoare, pentru hainele de iarnă ale celor înghețați de frig și sărăcie.

Eram la un eveniment, o petrecere, o stire, în urmă cu 5 ani. Am primit un mesaj, o poză. Am ieșit, am plâns și m-am bucurat. Nu vă pot explica sentimentul. Era o poză a unui act medical pe care scria:

“Bilet de ieșire din spital.

Stare la externare: Vindecat!”

Adel Tamas, o fetiță de nici 10 ani a scăpat de cancer. Campania se încheia. Îmi venea sa strig de bucurie, să îmbrățișez fiecare om de pe stradă, pentru că mulți au donat atunci. Și atunci… Așa că, în felul acesta vreau eu să descriu ce pot să facă oamenii, cum găsesc mereu modalități minunate de a se îmbrățișa, chiar și în pandemie. Prin donatii. Îndrăznesc, și sper să nu vă supăr, vreau să vă rog să faceți gala aceasta și pentru un copil de 5 luni, pentru Ariana. Să donăm acolo puțin, pentru că din puțin se vor aduna cei 2,1 milioane de dolari care îi vor salva viața. Sunt mulți, nu? Eu spun că sunt doar niște bani, iar noi – niște oameni. Cazul ei e distribuit pe pagina mea și pe pagina TVR.